Curs valutar
  • EUR
    20.1303
    -0.227%
  • USD
    18.0881
    -0.0835%
  • RUB
    0.2246
    -0.089%
  • RON
    3.7624
    -0.2552%
  • UAH
    0.3967
    -0.0252%

Toate știrile

29 octombrie 2026

Prima Conferința regională de nivel înalt în domeniul antifraudă vamală, desfășurată la Chișinău

23 Nov. 2023, 18:36
 // Categoria: Economie // Autor:  Elena Putregai
23 Nov. 2023, 18:36 // Economie //  Elena Putregai

Prima Conferința regională de nivel înalt în domeniul antifraudă vamală „Riscuri de Criminalitate Transfrontalieră într-o Europă Deschisă – Provocări Partajate, Soluții Partajate” a fost organizată de către Serviciul Vamal și Misiunea Înalților Consilieri ai Uniunii Europene. 

În calitate de invitați au participat reprezentanți ai Parlamentului, Guvernului, Ambasadorii UE, ai României, Ucrainei, conducători și reprezentanți ai administrațiilor vamale, serviciilor de frontieră, poliției și ai altor autorități publice din Republica Moldova, România și Ucraina, reprezentanți ai organismelor internaționale și ai mediului de afaceri.

Conferința a servit drept platformă de dialog pentru consolidarea cooperării între agențiile de aplicare a legii din Republica Moldova, România și Ucraina, în special în ceea ce privește contracararea criminalității transfrontaliere.

În cadrul celor trei panele de discuții, și anume „Contrabanda cu mărfuri accizabile și producție ilegală și fluxuri financiare ilicite; „Trafic transfrontalier de arme, bunuri cu dublă utilizare; „Trafic de stupefiante, precursori de droguri și steroizi anabolizanți”, participanții au avut oportunitatea de a evalua și aborda tendințele în schimbare în materie de infracționalitate și de a identifica noi modalități de cooperare interinstituțională, pentru a îmbunătăți acțiunile operaționale desfășurate în comun.

În cadrul evenimentului, conducerea Serviciului Vamal a menționat că instituția este puternic angajată în unificarea eforturilor comune și intensificarea cooperării internaționale pentru a lupta eficient contra comerțului ilicit cu mărfuri. În mod special o atenție sporită este îndreptată spre combaterea traficului ilicit cu produse din tutungerie, care reprezintă o problemă globală, are legături directe cu rețelele de crimă organizată şi de terorism. Or, contrabanda cu țigări, inclusiv cu produse contrafăcute, în prezent este evaluată ca fiind unul dintre cele mai serioase riscuri la adresa securității pe segmentul de frontieră moldo-român și moldo-ucrainean, afectând considerabil bugetele Republicii Moldova, Ucrainei și ale statelor-membre UE.

Această Conferință și pe viitor va constitui o platformă tradițională de dialog deschis și constructiv, unde participanții vor avea posibilitatea să comunice, să facă schimb de experiență și bune practici, să identifice soluții la subiecte de interes comun, dar și să dezvolte noi parteneriate.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Realitatea Live

29 Oct. 2026, 19:20
 // Categoria: Slider // Autor:  Victoria Laur
29 Oct. 2026, 19:20 // Slider //  Victoria Laur

Unii deputați au devenit victime ale hackerilor, pe când alții susțin că nu li s-au furat datele personale sau nu au verificat în EVO dacă acestea le-au fost accesate. Parlamentarii au calificat incidentul drept unul grav și au povestit de ce consideră că s-a produs atacul cibernetic.

Igpr Grosu și Alexandr Berlinschii se numără printre norocoșii ale căror date nu au fost accesate. Pe de altă parte, Ion Chicu susține că a fost afectat, pe când Dinu Plîngău și Vasile Tarlev nu au verificat dacă li se puteau fura date.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Fracțiunea „Partidul Nostru” a cerut comisie parlamentară de anchetă, pentru a elucida circumstanțele furtului de date. Concomitent, majoritatea parlamentară a Partidului Acțiune și Solidaritate anunță audieri în Comisia Securitate.

Ce au mai spus deputații despre atacul cibernetic și ce soluții consideră relevante, aflați din materialul atașat.