Singurul portavion al Rusiei, „Amiral Kuznețov”, este în reparații de ani întregi. Marina Rusiei și predecesorul său sovietic nu au reușit să-și mențină portavioanele operaționale. Dar Moscova are probleme și cu cealaltă componentă vitală a aviației navale: avioanele.
În iulie, presa de stat rusă a raportat că singurul portavion al Rusiei ar putea reveni în serviciul activ până la sfârșitul anului 2024. „Amiralul Kuznețov” este în reparații din 2017, iar revenirea sa în serviciu a fost întârziată în mod repetat din cauza unor accidente și defecțiuni. Portavionul a avut o singură desfășurare de luptă în cariera sa de aproape 30 de ani, iar întoarcerea sa în serviciu ar fi o piatră de hotar.
Dar chiar și așa, Rusia mai are de rezolvat o problemă importantă: să proiecteze avioane funcționale care să decoleze și să aterizeze pe acest portavion. În ciuda faptului că operează nave care transportă avioane de mai bine de o jumătate de secol, Rusia a avut întotdeauna probleme cu construcția avioane eficiente pentru portavioane.
Yak-38
După cel de-Al Doilea Război Mondial, sovieticii construit un avion pe modelul aeronavei britanice Hawker Siddeley Kestrel – precursorul renumitului Harrier din anii 1960. Rezultatul, Yak-38, a fost introdus în 1976 – cu trei ani înainte ca Sea Harrier al marinei britanice să intre în serviciu – ca primul avion al Uniunii Sovietice pentru primele sale portavioane din clasa Kiev. Au fost construite 231 de Yak-38 dar, în ciuda noutății sale, avionul a fost în mare parte un eșec. Era predispus la probleme mecanice, mai ales în medii calde și umede. Până la sfârșitul primei desfășurări a portavionului de clasă Kiev, în 1976, de exemplu, doar unul dintre cele șase Yak-38 ale sale mai era operațional. Avionul avea probleme și cu sistemul de ejectare automată, care s-a activat accidental de mai multe ori și a distrus avioanele. Avionul a fost retras la scurt timp după prăbușirea Uniunii Sovietice, în 1991.
Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!
Su-33
Când primele portavioane din clasa Kiev și avioanele Yak-38 au început să intre în serviciu, la mijlocul anilor 1970, sovieticii deja planificau un înlocuitor. Comandanții armatei sovietice și-au dat seama că avioanele pe sistemul V/STOL și, în special, Yak-38 aveau o utilitate limitată. Sovieticii au proiectat un portavion mai mare și un avion cu reacție capabil de decolări și aterizări convenționale – precum cele ale marilor puteri NATO – pentru a oferi o rază de acțiune și o cantitate de amament mai mare, ca și și mai multă fiabilitate în luptă. Rezultatul – portavionul din clasa Kuznețov și avionul Su-33. Su-33 era efectiv o variantă navală a avionului de luptă Su-27, cu mai multe diferențe, inclusiv un tren de aterizare întărit pentru portavion, distanță de decolare redusă, o suprafață mai mare a aripii pentru portanță suplimentară, aripi pliabile și motoare mai puternice.
În ciuda îmbunătățirilor aduse față de Yak-38, și Su-33 a avut o eficacitate limitată. Deoarece avionul era excepțional de mare, Kuznețov, care era mai mic decât portavioanele americane, nu putea transporta multe aeronave. Din cauza dimensiunii, deplasarea pe portavion era dificilă. Su-33 era, de asemenea, menit pentru misiuni de atac la sol, dar greutatea sa la decolare și, prin urmare, armele pe care le putea transporta erau limitate de rampa de lansare a portavionului Kuznețov. Su-33 nu a intrat în serviciu decât după Războiul Rece și au fost construite doar aproximativ 22 de astfel de aparate. 3 au fost distuse în accidente și doar 17 ar mai fi încă în serviciu astăzi.
MiG-29K
În timp ce proiectanții de la Suhoi lucrau la Su-33 în anii 1980, echipa de proiectare de la Mikoian-Gurevici lucra la propria sa aeronavă pentru portavion, MiG-29K, o variantă navală a MiG-29. Proiectul MiG-29K au fost oprit în 1991, când marina rusă a selectat Su-33 pentru portavioanele sale, dar proiectul a fost reînviat în 2004 pentru marina indiană, care achiziționase transportorul din clasa Kiev „Amiral Gorșkov” din Rusia și dorea să folosească pe el MiG-uri. Cu o viteză maximă de aproximativ 2.000 km/h și capacitatea de a transporta 4.500 de kilograme de muniție, MiG-29K era mai potrivit pentru atacuri la sol decât Su-33.
De asemenea, India a ales MiG-29K pentru că forțele sale aeriene operau deja MiG-29 și erau familiarizate cu aeronava. India a cumpărat 45 de aeronave, dar și MiG-29K au avut performanțe slabe. Un raport din 2016 al Curții de Conturi a Indiei spunea că între 2009 și 2015, avioanele MiG-29K au fost disponibile pentru serviciu doar între 15,93% și 47,14% din timp. 62% dintre motoarele livrate de Rusia au fost scoase din funcțiune sau au fost refuzate din cauza defectelor Cel puțin cinci dintre avioanele MiG-29K ale marinei indiene au fost distruse în accidente între 2018 și 2022 – o rată mult mai mare decât pentru MiG-29. Marina indiană a declarat în 2018 că toate problemele de funcționare ale avioanelor au fost rezolvate.
După ce programul MiG-29K a fost repornit pentru India, marina rusă a comandat în 2009, la rândul ei, 25 de avioane pentru portavionul „Amiralul Kuznețov”. Avionul și-a făcut debutul în luptă în 2016, zburând de pe portavion în timpul unei misiuni în Siria. Dar nici avionul, nici portavionul nu au scăpat nevătămate din această misiune. De exemplu, un MiG-29K a rupt cablul de oprire al portavionului, în timpul aterizării. În timp ce echipajul curăța resturile de pe punte, un alt MiG-29K care se învârtea deasupra portavionului s-a prăbușit în mare, după ce motoarele sale s-au oprit brusc.
