Tinerii specialiști din domeniul culturii vor primi indemnizații de la stat. Reglementările au fost votate de către deputați în a doua lectură.
Așadar, absolvenții instituțiilor de învățământ superior care se vor angaja conform repartizării Ministerului Culturii vor primi o indemnizație unică în valoare de 120.000 de lei. Pentru absolvenții instituțiilor profesional tehnic, mărimea indemnizației va fi de 90.000 de lei.
Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!
Banii vor fi oferiți în trei tranșe egale, în primii trei ani de activitate. Prin intermediul inițiativei, Ministerul Culturii își propune să motiveze tinerii să se angajeze în cadrul instituțiilor din țară, iar distribuția personalului să fie uniformă din punct de vedere geografic.
Potrivit statisticilor, în ultimii trei ani, dintre cei 913 absolvenți ai Academiei de Muzică, Teatru și Arte Plastice de la profilul Arte, doar 90 s-au angajat în domeniu. În același timp, niciunul din cei 265 de absolvenți ai celor cinci instituții de învățământ profesional tehnic cu profil de arte nu a fost plasat în câmpul muncii, informează Legislativul.


