Curs valutar
  • EUR
    20.1303
    -0.227%
  • USD
    18.0881
    -0.0835%
  • RUB
    0.2246
    -0.089%
  • RON
    3.7624
    -0.2552%
  • UAH
    0.3967
    -0.0252%

Toate știrile

29 octombrie 2026

Bani.md: De la 1 iulie 2021, vârsta de pensionare pentru femei, mai mare

01 Iul. 2021, 12:11
 // Categoria: Economie // Autor:  Realitatea.md
01 Iul. 2021, 12:11 // Economie //  Realitatea.md

Începând cu 1 iulie, curent, vârsta standard de pensionare pentru femei este de 59 de ani şi 6 luni, iar  stagiul complet de cotizare este de 32 de ani şi 6 luni. Informația a fost confirmată pentru Bani.md de reprezentanții Serviciului de presă al Casei Teritoriale de Asigurări Sociale (CNAS). În acelaşi timp, bărbaţii, care intenţionează să-şi perfecteze pensia pentru limită de vârstă, trebuie să aibă 63 de ani și stagiu de cotizare de 34 de ani, condiţiile respective fiind stabilite de la 1 iulie 2019.

Cu respectarea condițiilor specific prevăzute de lege, reduceri ale vârstei standard de pensionare se acordă femeilor care au născut şi au educat până la vârsta de 8 ani cinci şi mai mulţi copii. Ele pot să se pensioneze cu 3 ani înainte de vârsta standard de pensionare, respectiv, de la 01.07.2021  la vârsta de 56 de ani şi 6 luni.

În sistemul public de pensii, cuantumul pensiei pentru limită de vârstă este calculat pe baza stagiului de cotizare realizat pe parcursul activității de muncă a solicitantului şi veniturilor care au constituit baza de calcul pentru contribuțiile de asigurări sociale.

Pentru a beneficia de pensie de la data atingerii vârstei de pensionare cererea şi actele necesare se depun la Casa Teritorială de Asigurări Sociale de la locul de domiciliu în termen de 30 de zile de la această dată. În cazul depunerii cererii de pensionare cu depăşirea termenului de 30 de zile, pensia pentru limită de vârstă se va acorda de la data prezentării ultimului act necesar.

Mai multe detalii pot fi găsite pe site-ul CNAS la rubrica „Pensii”.

Realitatea Live

29 Oct. 2026, 09:47
 // Categoria: Slider // Autor:  Valentina Buza
29 Oct. 2026, 09:47 // Slider //  Valentina Buza

O fetiță de opt ani a fost grav rănită după ce a fost atacată de lupi într-un parc zoologic din Germania. Potrivit poliției, copilul se afla în țarcul lupilor din parcul Johannismühle, la sud de Berlin, împreună cu un angajat și alți doi copii.

Poliția a anunțat că a deschis o anchetă pentru a stabili exact cum s-a produs incidentul. Fetița a fost dusă cu elicopterul la spital, miercuri. Nimeni altcineva nu a fost rănit.

Parcul, aflat în localitatea Baruth/Mark, a fost închis temporar și urmează să se redeschidă pe 2 noiembrie. Aici trăiesc lupi cenușii și lupi arctici, dar și alte animale, precum urși bruni și râși.

Potrivit ziarului german Bild, fetița a fost atacată de cel puțin un lup și a suferit răni la cap. Bild mai scrie că atacul a avut loc înainte de ora 10.00, când se deschide parcul, iar fetița ar fi participat la o vizită specială.

Parcul organizează tururi pentru grupuri mici, în care vizitatorii pot hrăni lupii sau pot mângâia o lamă. Incidentul vine după alte atacuri ale animalelor în grădini zoologice din Europa.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Săptămâna aceasta, un îngrijitor dintr-o grădină zoologică din Țările de Jos a murit după ce a fost atacat de un leopard. La începutul lunii, un bărbat a fost ucis de un tigru într-un parc din Marea Britanie.