Curs valutar
  • EUR
    19.9459
    0.0461%
  • USD
    17.1851
    -0.217%
  • RUB
    0.2023
    -0.1483%
  • RON
    3.8018
    -0.0053%
  • UAH
    0.3844
    -0.026%

Toate știrile

20 august 2026

Ucraina a reacționat la informația Tiraspolului despre pretinsa răpire a doi cetățeni: „Provocare”

11 Ian. 2024, 18:10
 // Categoria: Politica // Autor:  Elena Putregai
11 Ian. 2024, 18:10 // Politica //  Elena Putregai

Așa-zisul Minister de Securitate din Transnistria, regiunea nerecunoscută a Republicii Moldova, a anunțat despre un incident cu folosirea armelor de foc și „transportarea” a doi cetățeni de pe teritoriul enclavei separatiste în Ucraina care ar fi avut loc duminica trecută, 7 ianuarie 2024, când unii creștini ortodocși sărbătoresc Crăciunul pe stil vechi. Presa ucraineană însă cu referire la Serviciul de Frontieră de Stat al Ucrainei transmite joi, 11 ianuarie curent, că nu a fost înregistrat un asemenea incident.

„Așa-zisa Transnistria a anunțat presupuse împușcături la granița cu Ucraina. Cu toate acestea, Serviciul de Frontieră de Stat al Ucrainei nu a înregistrat astfel de incidente”, scrie RBC Ucraina, citându-l pe șeful Serviciului de Frontieră de Stat al Ucrainei, Andrei Demcenko.

Cu o zi în urmă, așa-zisul „MGB” transnistrean a declarat că pe 7 ianuarie 2024 a avut loc o împușcătură în apropierea graniței cu Ucraina. După împușcătură, doi transnistreni ar fi ajuns pe teritoriul ucrainean. Într-un comentariu pentru RBC-Ucraina, Demcenko a spus că nu are cunoaște despre niciun incident pe segmentul transnistrean al graniței cu Republica Moldova, iar declarațiile așa-numitului „MGB” ar putea fi o „provocatoare”.

„Grănicerii nu au înregistrat situații neobișnuite. Declarația din așa-zisa Transnistria este mai degrabă de natură provocatoare, cu scopul de a învinovăți Ucraina pentru ceva și, în plus, trebuie să înțelegem că această enclavă are o orientare prorusă”, a explicat el.„

Este de menționat că, tot aseară, pe anumite conturi de Telegram s-a scris că incidentul ar fi avut loc lângă satul Comisarovca Nouă, raionul Dubăsari, și că cele două persoane răpite ar fi fost implicate în organizarea migrației ilegale a bărbaților din Ucraina, în comun cu așa-ziși grăniceri din regiunea transnistreană. Informațiile nu sunt confirmate de autorități oficiale. Biroul politici de reintegrare de la Chișinău nu a venit cu vreun comunicat de presă.

Este de amintit că, potrivit Institutului pentru Studierea Războiului (ISW) în evaluarea zilnică din 9 ianuarie 2024, presa de stat rusă continuă să încurajeze separatiștii proruși din Republica Moldova posibil într-o încercare de a semăna instabilitate politică și dezbinare.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Realitatea Live

20 Aug. 2026, 20:56
 // Categoria: Slider // Autor:  Ana Panaguța
20 Aug. 2026, 20:56 // Slider //  Ana Panaguța

Doi cetățeni moldoveni au fost reținuți de polițiștii italieni după ce ar fi fost depistați cu documente false. Cazul a avut loc în zona Gallarate, provincia Varese, iar unul dintre bărbați era căutat internațional de autoritățile franceze, fiind suspectat de implicare în fraude informatice asupra bancomatelor. Cel de-al doilea fusese expulzat din Italia în 2023, scrie presa italiană.

Totul a început în după-amiaza zilei de marți, 18 august, când o patrulă a Poliției Rutiere italiene a oprit un automobil BMW la ieșirea de pe autostrada A8, în zona barierei Gallarate.

La volan și în mașină se aflau cei doi moldoveni. Inițial, aceștia au fost calmi și cooperanți și le-au prezentat polițiștilor permisul de conducere, pașapoartele și actele mașinii. Documentele au ridicat însă suspiciuni, iar verificările au indicat mai multe nereguli și posibile falsuri.

Polițiștii au efectuat verificări suplimentare în bazele de date, cu sprijinul Poliției de Frontieră de la Malpensa. Astfel, au stabilit identitatea reală a bărbatului de 36 de ani, care ar fi folosit un nume fals.

Era căutat de Franța din 2023

Potrivit autorităților italiene, moldoveanul era căutat de Franța încă din 2023, fiind suspectat că ar fi participat la o serie de fraude informatice asupra bancomatelor.

Anchetatorii susțin că acesta ar fi folosit metoda numită „jackpotting”. Prin această tehnică, infractorii încearcă să manipuleze sistemul informatic al unui bancomat pentru a-l determina să elibereze banii aflați în interior.

În astfel de operațiuni pot fi utilizate laptopuri și conexiuni speciale, iar acțiunile pot fi coordonate de la distanță de alți membri ai grupării. Potrivit verificărilor, bărbatul de 36 de ani ar fi vizat inclusiv o filială a băncii franceze Caisse d’Epargne.

El ar fi părăsit Franța înainte ca autoritățile să-i stabilească identitatea. A fost însă identificat în Italia, în urma controlului efectuat la Gallarate.

Moldoveanul a fost arestat și dus în penitenciarul din Busto Arsizio. El urmează să compară în fața Curții de Apel din Milano, care va examina solicitarea Franței privind extrădarea sa.

Cel de-al doilea moldovean fusese expulzat din Italia

În cazul tânărului de 21 de ani, autoritățile au constatat că acesta fusese expulzat din Italia în iunie 2023.

În timpul procesului desfășurat în regim de urgență, tânărul le-a spus judecătorilor că vrea să rămână în Italia pentru a munci și pentru a-și ajuta familia. El a declarat că are cinci frați și că provine dintr-o familie cu dificultăți financiare.

Tânărul a mai susținut că nu a înțeles pe deplin decizia de expulzare primită în 2023, deoarece documentul era redactat în italiană și engleză, limbi pe care nu le cunoaște.

Procurorul a cerut ca acesta să fie obligat să se prezinte zilnic la poliție în Corsico, unde locuiesc câteva dintre rudele sale. Judecătorul a respins însă solicitarea și a dispus eliberarea tânărului.

Autoritățile au început procedura pentru o nouă expulzare. Potrivit Poliției Rutiere, biletul pentru revenirea în Republica Moldova era deja pregătit, iar tânărul putea părăsi Italia chiar pe 20 august.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!