Curs valutar
  • EUR
    19.9863
    0%
  • USD
    17.0881
    0%
  • RUB
    0.2050
    0%
  • RON
    3.8050
    0%
  • UAH
    0.3831
    0%

Toate știrile

22 august 2026

Partidul „Șansă”, cu datorii la CEC. Comisia a sesizat Ministerul Justiției privind limitarea activității formațiunii

14 Feb. 2024, 16:35
 // Categoria: Politica // Autor:  Realitatea.md
14 Feb. 2024, 16:35 // Politica //  Realitatea.md

Activitatea Partidului „Șansă”, afiliată lui Ilan Șor, ar putea fi limitată. Comisia Electorală Centrală (CEC) a sesizat Ministerul Justiției în acest sens, motivând că formațiunea urma să prezinte Comisiei informațiile necesare pentru efectuarea controlului complex al finanțării campaniei electorale aferente alegerilor locale generale din 5 noiembrie 2023, lucru care însă așa și nu s-a întâmplat.

„Comisia reține că reprezentanții partidului nu au cooperat cu autoritatea electorală, nu au dat curs solicitării Comisiei de a se înfățișa la sediul acesteia și nu au prezentat actele care le-au fost cerute. Din această cauză, grupul de control nu a avut acces direct la toate registrele contabile și/sau documentele primare care au stat la baza înregistrărilor contabile deținute de concurentul electoral. Respectiv, controlul s-a limitat doar la examinarea datelor din rapoartele financiare ale concurentului electoral Partidul Politic „Șansă”, a informațiilor oficiale suplimentare primite la solicitarea Comisiei de la Serviciul Fiscal de Stat, Inspectoratul General al Poliției de Frontieră și a celor colectate de grupul de control”, se arată într-un comunicat de presă al CEC.

În conformitate cu prevederile Legii privind partidele politice, activitatea partidului politic poate fi limitată dacă prin acțiunile acestuia se aduc prejudicii grave pluralismului politic sau principiilor democratice fundamentale, în speță, pentru neprezentarea raportului privind gestiunea financiară sau a informațiilor necesare efectuării supravegherii și controlului finanțării partidului politic, în termenul și formatul stabilit de Comisia Electorală Centrală.

În aceste condiții, CEC a sesizat Serviciul Fiscal de Stat pentru verificarea corectitudinii colectării donațiilor de către Partidul Șansă aparent în lipsa documentelor primare cu regim special (bonuri de plată) și Ministerul Justiției să întreprindă acțiunile necesare în vederea obligării partidului politic să prezinte datele necesare și să se conformeze prevederilor legale relevante.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Realitatea Live

21 Aug. 2026, 22:38
 // Categoria: Slider // Autor:  Ana Panaguța
21 Aug. 2026, 22:38 // Slider //  Ana Panaguța

Ankara a solicitat Interpol să emită o „Notificare Roșie” pe numele prim-ministrului israelian Benjamin Netanyahu, pe care îl acuză de „genocid” după interceptarea israeliană a unei flotile cu ajutoare pentru Fâșia Gaza, conform anunțului făcut vineri, 21 august, de ministrul turc al justiției, scrie hotnews.ro.

Turcia a criticat virulent Israelul în contextul ofensivei din Fâșia Gaza, iar președintele Recep Tayyip Erdogan l-a acuzat frecvent de „genocid” pe Benjamin Netanyahu.

Decizia Israelului de a intercepta flotila care transporta aproximativ 430 de activiști, în mai, a stârnit un val de indignare la nivel internațional. Țări ca Franța, Italia și Australia au inițiat la rândul lor proceduri judiciare în urma incidentului.

Ministrul justiției din Turcia, Akin Gurlek, a anunțat într-o postare pe platforma X că a solicitat Ministerului de interne să ceară Interpol emiterea unor alerte de tip „Notificare Roșie” pe numele premierului Netanyahu și a unui alt israelian, numit Afek Moskovitch.

Ce este Notificarea Roșie

O Notificare Roșie este o adresată organelor de aplicare a legii din întreaga lume pentru a localiza și aresta provizoriu o persoană, în așteptarea extrădării, predării sau a unei acțiuni legale similare. Ea este emisă de Secretariatul General al Interpol, la solicitarea unei țări membre, și nu reprezintă un mandat internațional de arestare, explică Interpol pe site-ul său oficial.

Akin Gurlek a precizat că demersul a fost făcut în baza mandatelor de arestare pe care le-au emis autoritățile turce pe numele lui Netanyahu și Moskovitch în data de 14 iulie.

Cei doi sunt urmăriți penal în Turcia pentru „crime împotriva umanității, genocid, privare de libertate agravată, agresiune și vătămare corporală intenționată, tortură, distrugerea de bunuri, jaf agravat și deturnarea de vehicule de transport”, a declarat Ministerul turc al justiției.

În dosar există în total 35 de inculpați, potrivit Anadolu.

Aproximativ 50 de nave se aflau în Flotila Global Sumud care a plecat din Turcia, în luna mai, spre teritoriul palestinian. Activiștii au fost reținuți de armata israeliană în Marea Mediterană și apoi au fost duși într-o închisoare israeliană înainte de a fi expulzați.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!