Curs valutar
  • EUR
    20.0545
    0%
  • USD
    17.2475
    0%
  • RUB
    0.2051
    0%
  • RON
    3.8173
    0%
  • UAH
    0.3872
    0%

Toate știrile

12 septembrie 2026

Trucul de negociere a salariului care funcționează „de fiecare dată“. Întrebarea-cheie pe care trebuie să o adresezi

18 Feb. 2024, 12:31
 // Categoria: Economie // Autor:  Elena Putregai
18 Feb. 2024, 12:31 // Economie //  Elena Putregai

Pe lângă cerințe, în anunțurile de angajare pot fi menționate și informații cu privire la nivelul de salarizare. Dar, de îndată ce ai aceste informații, cum poți să te folosești de nivelul de salarizare pentru a obține postul pe care îl vrei? 

Este la fel de simplu ca și cum ai adresa o întrebare la un interviu de angajare, afirmă Chanelle Howell, în vârstă de 31 de ani, un recrutor din New York, care a intervievat sute de persoane în timp ce lucra pentru Goldman Sachs și Bridgewater Associates, relatează CNBC.

Ea a oferit următorul exemplu: Presupunem că te prezinți la un interviu pentru un post al cărui salariu variază între 100.000 și 150.000 de dolari.

În cadrul întrevederii cu managerul de recrutare, este important să întrebi: „Îmi puteți spune ce aptitudini și ce experiență fac diferența între un candidat cu un salariu de 100.000 de dolari și unul de 150.000 de dolari?”

Această întrebare îl va face pe angajator să explice care este strategia de remunerare pentru funcția respectivă. Spre exemplu, acesta ar putea afirma că un candidat care poate câștiga 150.000 de dolari are o anumită vechime în domeniu, a fost responsabil de un anumit număr de persoane, a coordonat proiecte sau are cunoștințe specifice.

Ulterior, te poți folosi de aceste informații pentru a stabili ce abilități și realizări poți prezenta în funcție de propria ta experiență. Secretul este să subliniezi aceste calități pe tot parcursul interviului, afirmă Howell, pentru a oferi un motiv companiei să te aleagă.

„Mai târziu, în procesul de negociere, poți folosi cuvintele lor pentru a explica de ce meriți mai mulți bani”, spune Howell. În momentul în care ajungi interviul se apropie de final și primești o ofertă de angajare, este momentul să treci în revistă modul în care îndeplinești așteptările, apoi poți contracara oferta cu suma pe care ți-o dorești.

„Cheia este să îl determini pe potențialul tău angajator să precizeze exact de ce o persoană merită acea sumă de bani și apoi să îți creezi povestea în jurul acesteia”, spune Howell.

Altfel spus, „convingeți-i să vă dea răspunsurile”.

Ce trebuie să faci dacă nu știi care este intervalul de salarizare

Dacă nu știi care este intervalul de salarizare, poți întreba: „Având în vedere noile legi privind transparența salarială, o mulțime de companii prezintă candidaților intervalul de salarizare. Îmi puteți comunica intervalul pentru această poziție?”

Howell susține că această strategie a funcționat „de nenumărate ori”.

Unele descrieri ale posturilor pot indica intervale salariale prea vaste. În aceste cazuri, întreabă totuși ce anume plasează un candidat în fruntea intervalului de salarizare. De exemplu, un angajator ar putea spune că suma maximă este acordată unui candidat cu zeci de ani de experiență.

Howell recomandă să întrebi care este nivelul mediu de salarizare preconizat și ce anume îl face remarcat pe un candidat calificat.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Realitatea Live

Peste 300 de producători și două recorduri naționale. Expoziția Națională „Produs Autohton” în cifre
Peste 300 de producători și două recorduri naționale. Expoziția Națională „Produs Autohton” în cifre
ADMA – accelerează investițiile, dezvoltă agricultura
ADMA – accelerează investițiile, dezvoltă agricultura
Până la 30% cashback pentru antreprenori: Mastercard Business de la Moldindconbank oferă noi avantaje
Până la 30% cashback pentru antreprenori: Mastercard Business de la Moldindconbank oferă noi avantaje
Wall Street Journal a publicat clasamentul companiilor cel mai bine pregătite pentru viitor. Află cine a intrat în top
Wall Street Journal a publicat clasamentul companiilor cel mai bine pregătite pentru viitor. Află cine a intrat în top
Cărucioare accesibile în magazinul Mamico: top modele și prețuri
Cărucioare accesibile în magazinul Mamico: top modele și prețuri
Peste 7 600 de site-uri ilegale și sute de milioane la buget. ASP explică lupta cu operatorii neautorizați
Peste 7 600 de site-uri ilegale și sute de milioane la buget. ASP explică lupta cu operatorii neautorizați
Peste 54.000 de rechizite colectate și 868 de copii pregătiți de școală. Rezultatele campaniei „Vreau și eu să învăț”
Peste 54.000 de rechizite colectate și 868 de copii pregătiți de școală. Rezultatele campaniei „Vreau și eu să învăț”
11 Sept. 2026, 22:42
 // Categoria: Slider // Autor:  Ana Panaguța
11 Sept. 2026, 22:42 // Slider //  Ana Panaguța

Un lider rus a făcut amenințări grave la adresa unei țări europene. Este vorba despre Dmitri Medvedev care a amenințat Lituania cu dispariția de pe hartă. Dumnezeu să ne ferească, și-a însoțit amenințarea fostul președinte și premier al Rusiei, scrie mediafax.ro.

Amenințările au fost lansate de vicepreședinte al Consiliului de Securitate al Rusiei în timpul unei declarații, potrivit Clash Report. El a reacționat la o informație conform căreia Lituania ar fi dispusă să găzduiască armele nucleare ale aliaților occidentali.

„După cum înțeleg eu, Lituania a vorbit despre posibilitatea de a deschide ușa pentru amplasarea oricărui tip de armă, inclusiv a armelor nucleare. Dacă, Dumnezeu să ne ferească, se întâmplă ceva de genul acesta și trebuie să reacționăm la acțiunile lor, nimeni nu va interveni în locul lor. Celebrul Articol 5 al Tratatului Atlanticului de Nord nu va fi aplicat. Toată lumea recunoaște acest lucru, deoarece, dacă ar fi aplicat, ar fi o catastrofă globală, planetară. Lituania va dispărea de pe harta lumii”, a spus Dmitri Medvedev.

Dmitri Medvedev este un important om politic rus, fost președinte al Federației Ruse (2008–2012) și fost prim-ministru (2012–2020). În prezent, el ocupă funcțiile de vicepreședinte al Consiliului de Securitate al Rusiei și de președinte al partidului de guvernământ Rusia Unită.

Medvedev este unul dintre cei mai apropiați aliați ai lui Vladimir Putin. În timpul mandatului său prezidențial a promovat o imagine de modernizator cu viziuni liberale. Totuși, după declanșarea invaziei ruse în Ucraina din 2022 el s-a transformat radical, devenind una dintre cele mai agresive și radicale voci pro-război de la Kremlin.

Medvedev nu este la prima amenințare apocaliptică

De la declanșarea războiului din Ucraina, Dmitri Medvedev a lansat o serie de amenințări apocaliptice, utilizarea armelor nucleare fiind tema sa centrală. Mesajele sale, publicate de regulă pe Telegram, sunt folosite indirect de Kremlin pentru a descuraja țările din Occident.

În una dintre declarațiile recente, el a avertizat că omenirea se află la „doar câteva secunde” de miezul nopții pe Ceasul Apocalipsei din cauza acțiunilor NATO. Medvedev a mai spus că orice atac masiv asupra teritoriului rus sau furnizarea de arme atomice Ucrainei de către Occident va declanșa automat o ripostă nucleară totală din partea Moscovei.

A vorbit despre al treilea război mondial și a amenințat cu ștergerea de pe fața pământului a Ucrainei, dar și a altor țări precum Germania, Finlanda, Polonia și Marea Britanie.