Curs valutar
  • EUR
    20.2242
    0.1251%
  • USD
    18.0638
    0.2945%
  • RUB
    0.2242
    1.4273%
  • RON
    3.7807
    0.0476%
  • UAH
    0.3992
    -0.1503%

Toate știrile

26 octombrie 2026

STOP CADRU Balconul-vedetă pe o clădire istorică, fără acces și podea, rămâne atracție turistică în România

05 Mart. 2024, 16:50
 // Categoria: Life // Autor:  Elena Putregai
05 Mart. 2024, 16:50 // Life //  Elena Putregai

Un balcon din metal, fără podea sau ușă care să facă legătură cu interiorul, poate fi admirat la etajul unei clădiri istorice din centrul orașului Brăila, România. În ultimul an, construcția a devenit celebră pe rețelele de socializare și a atras sute de turiști curioși.

Fotografia cu un balcon fără podea si fără ușă a fost lansată anul trecut, pe internet, de caricaturistul către Costel Pătrășcan. Imaginile au fost publicate pe rețelele de socializare, iar construcția a ajuns vedetă pe internet.

Sute de oameni au încercat să-i găsească o explicație, iar alții au făcut ironii.

„Introduceți balconul în circuitul turistic, promovați-l; În Brăila, caricatura a devenit virală!; Deci Julieta a murit prin… prăbușire; În mod cert cândva se putea ieși pe balconul acela splendid, dar noii <arhitecți> au creat o mare minune acolo!; Gata, s-a mutat Verona la Brăila. Căutați-o pe Julieta!; Acolo Sus locuiește cumva Dorel și fumează pe balcon?; Și uite-așa ajunge amărâtul ăla de balcon obiectiv turistic. Din nou, prostia ridicată la rang de artă; Celebra scenă a Julietei prăbușită”, sunt o parte dintre comentariile apărute în mediul online.


Caricaturist: Este o curiozitate care stârnește râsul

După ce a devenit vedetă pe internet, balconul are  parte și de vizitatori. Grupuri de turisti vin și fac poze, self-uri, în dreptul celebrului balcon, care există de mai mulți ani, dar până acum a trecut neobservat.

„Este o curiozitate care stârnește râsul, amuzamentul vizitatorilor și nu este un lucru rău. Deși este absurd și inutil, acest balcon poate fi un cârlig din punct de vedere turistic pentru Brăila. Consider că tot ceea ce stârnește râsul are și beneficii. De exemplu, ar putea fi o clădire a lucrurilor inutile, a absurdităților, care poate atrage mulți turiști”, a spus Costel Pătrăşcan, unul dintre cei mai apreciați caricaturiști din România.

Mai mult, caricaturistul a făcut referire, într-o notă ironică, și la celebrul balcon al Julietei, din Verona. Casa Julietei datează din secolul al XIII-lea și a fost transformată într-un fel de muzeu. Turiștii pot chiar urca în celebrul balcon, care a fost adăugat de abia în secolul al XX-lea.

Turiști străini la balconul din Brăila

Nu doar turiști români vin să viziteze balconul fără podea, ci și străini. Gabriel Lâlă este omul care promovează ca nimeni altul Brăila în lume. Brandul turistic pe care l-a inventat a atras cei mai mulţi turişti din istoria oraşului Brăila. Datorită lui, turişti din Grecia, Italia, SUA, Israel, Turcia, Spania, Portugalia, Franţa sau Germania au venit să viziteze oraşul de la Dunăre.

Brăileanul are şi un principiu după care se ghidează: o clădire veche nu spune mai nimic dacă nu are şi o mică poveste. Astfel că în tururile ghidate pe care le organizează încearcă să reînvie povestea şi farmecul locului. Mai nou, în tururile sale ghidate a introdus și această clădire din centrul orașului, cu balcon fără podea sau ușă care să facă legătură cu interiorul.

„Unele persoane m-au întrebat unde este balconul și le-am indicat locul. Chiar și cu turiști cu care fac tururi ghidate am vizitat acest balcon. Am fost zilele trecute pe acolo să-l mai admir. Cred că are șanse mari să devină un obiectiv turistic, mai ales că este situat în centrul orașului și poate spune o poveste”, spune Gabriel Lâlă.

Pentru cei care încă nu știu, clădirea cu bizarul balcon se află pe strada Unirii, în centrul istoric al orașului Brăila. Clădirea este proprietate privată și are la parter un punct de lucru al unei societăţi comerciale.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Realitatea Live

Aventus Finance a obținut certificarea internațională pentru managementul securității informației
Aventus Finance a obținut certificarea internațională pentru managementul securității informației
Moldretail Group: susținerea producătorilor autohtoni, dincolo de raft
Moldretail Group: susținerea producătorilor autohtoni, dincolo de raft
Inovația din Republica Moldova, pe scena internațională de la Barcelona
Inovația din Republica Moldova, pe scena internațională de la Barcelona
BPM PC STRAND – Unicul producător de toron pentru beton precomprimat din Moldova
BPM PC STRAND – Unicul producător de toron pentru beton precomprimat din Moldova
25 Oct. 2026, 19:46
 // Categoria: Slider // Autor:  Ana Panaguța
25 Oct. 2026, 19:46 // Slider //  Ana Panaguța

Schimbările climatice fac ca Pământul să devină treptat tot mai rotund, arată un nou studiu. Descoperirea este un semnal al schimbărilor climatice provocate de om, iar urmărirea formei Pământului poate ajuta la înțelegerea impactului real pe care îl au oamenii asupra calotelor glaciare, scrie antena3.ro.

Planeta noastră nu este o sferă perfectă. Din cauza mișcării de rotație, este ușor turtită la poli și bombată la mijloc. Noul studiu arată însă că Pământul se rotunjește într-un ritm tot mai accelerat, în mare parte din cauza schimbărilor provocate de topirea gheții de la poli.

Concluzia se aplică doar părții solide a planetei, pentru că oceanul continuă să se bombeze tot mai mult în zona Ecuatorului.

Studiul, publicat pe 9 septembrie în revista JGR Solid Earth, s-a bazat pe măsurători directe realizate prin sistemul global de navigație prin satelit (GNSS), pentru a urmări cum se schimbă forma planetei de-a lungul timpului. Deși oferă măsurători directe, sistemul are și limite.

De exemplu, există puține stații GNSS în apropierea Polului Nord și a Polului Sud și foarte puține în largul oceanelor, unde trebuie montate pe geamanduri.

Christoforos Kotsakis, profesor de geodezie la Universitatea Aristotel din Salonic, Grecia, a dezvoltat o nouă metodă de analiză a datelor GNSS, care surprinde mai bine schimbările de la suprafața planetei.

Cercetătorul a constatat că, între 2011 și 2015, polii s-au ridicat, iar bombarea de la Ecuator s-a redus, fiecare cu aproximativ un milimetru pe an. Pare puțin, având în vedere că diametrul Pământului la Ecuator este de aproximativ 12.756 de kilometri.

Schimbarea este însă mai mare decât cea din perioada 1997-2000, când Pământul se rotunjea cu aproximativ 0,5 milimetri pe an. Asta înseamnă că, de la un deceniu la altul, ritmul în care se rotunjește planeta crește cu 0,4 milimetri pe an.

Potrivit lui Kotsakis, fenomenul este provocat de topirea gheții de la poli, care reduce presiunea asupra scoarței terestre și îi permite acesteia să se ridice încet, la fel cum aluatul crescut revine la forma inițială după ce apeși cu degetul în el.
În același timp, masa tot mai mare din zona Ecuatorului apasă pe scoarță în acea regiune, reducându-i bombarea.

Există însă și o capcană: dacă luăm în calcul împreună partea solidă a Pământului și oceanul, planeta devine de fapt mai turtită, cu aproximativ 0,8 milimetri pe an, pentru că, pe măsură ce apa se deplasează dinspre poli, oceanul se bombează tot mai mult la Ecuator.

Această „greutate a apei” depășește efectul de rotunjire care are loc în roca de dedesubt.

Alte cercetări au arătat că aceste schimbări încetinesc și rotația Pământului.

Oamenii de știință urmăresc schimbările de formă ale Pământului și prin măsurători ale câmpului său gravitațional, care variază în funcție de masa fiecărei regiuni.

Kotsakis a constatat că datele GNSS și măsurătorile câmpului gravitațional nu se potrivesc perfect, ceea ce arată că forma planetei și câmpul ei gravitațional nu evoluează în perfectă sincronie.

Cele două metode pot fi însă folosite împreună pentru a urmări efectele majore ale schimbărilor climatice, în special topirea gheții din Groenlanda și Antarctica și mișcările variabile ale apei din oceane.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Aventus Finance a obținut certificarea internațională pentru managementul securității informației
Aventus Finance a obținut certificarea internațională pentru managementul securității informației
Moldretail Group: susținerea producătorilor autohtoni, dincolo de raft
Moldretail Group: susținerea producătorilor autohtoni, dincolo de raft
Inovația din Republica Moldova, pe scena internațională de la Barcelona
Inovația din Republica Moldova, pe scena internațională de la Barcelona
BPM PC STRAND – Unicul producător de toron pentru beton precomprimat din Moldova
BPM PC STRAND – Unicul producător de toron pentru beton precomprimat din Moldova