Două persoane sunt date dispărute şi alte două au fost grav rănite după ce o peşteră de gheaţă s-a prăbuşit în sud-estul Islandei, în timp ce un grup turistic vizita zona, a anunţat poliţia.
Un grup de 25 de persoane se afla într-un tur organizat al gheţarului Breiðamerkurjökull cu un ghid, când peştera s-a prăbuşit.
„Patru persoane au rămas blocate sub gheaţă, două au fost deja salvate din gheaţă şi sunt grav rănite”, a anunţat poliţia din Sudurland.
Presa islandeză a relatat că au fost trimise două elicoptere ale pazei de coastă a ţării, iar ambulanţele şi poliţia au fost de asemenea chemate la faţa locului.
Gheţarul în care s-a produs accidentul se află în apropierea lagunei glaciare Jökulsárlón, una dintre cele mai populare destinaţii turistice din Islanda.
Evoluțiile din Ucraina, unde lupta anticorupție a ajuns până la vârful puterii, reprezintă un avertisment direct pentru actuala guvernare de la Chișinău. Mesajul vine din partea fondatoarei Mișcării Civice „Construim Încredere”, Olesea Stamate, care atenționează că funcțiile înalte nu pot garanta nimănui protecție permanentă în fața legii.
„Ceea ce se întâmplă acum în Ucraina, unde lupta împotriva corupției a ajuns până la vârful puterii, iar procurorul general a părăsit țara și nu este clar dacă va reveni benevol, trebuie să fie un semnal puternic și pentru cei aflați la putere la Chișinău”, afirmă Stamate.
Politiciana avertizează că iluzia unei puteri permanente se poate destrăma rapid atunci când apare problema răspunderii juridice: „Nicio funcție nu oferă imunitate eternă. Orice încălcare a legii și orice abuz pot ajunge, mai devreme sau mai târziu, în fața justiției. Iluzia că puterea este veșnică dispare în clipa în care răspunderea ajunge la cei care se considerau de neatins”.
Stamate transmite un mesaj separat și celor pe care îi numește „oamenii sistemului” – funcționari și reprezentanți ai instituțiilor statului care ar putea primi ordine sau indicații din partea superiorilor politici. În opinia sa, aceștia trebuie să refuze orice indicație abuzivă sau ilegală, indiferent de funcția celui care o transmite, și să se conducă exclusiv de lege.
„Timpurile se schimbă cu o viteză enormă. Indicațiile abuzive sau ilegale trebuie refuzate, indiferent de cine le dă. Singurul reper trebuie să fie legea. Guvernările vin și pleacă. Funcțiile se pierd. Răspunderea rămâne. Legea trebuie respectată de toți — de la opincă până la Vlădică!”, afirmă fondatoarea Mișcării Civice „Construim Încredere”.
Folosim cookie-uri și tehnologii similare pentru a îmbunătăți experiența dumneavoastră, a analiza traficul site-ului și a asigura funcționalitatea Realitatea.md. Puteți alege ce tipuri de cookie-uri permiteți. Puteți accepta toate cookie-urile, respinge cookie-urile neesențiale sau vă puteți gestiona preferințele.
Funcționale
Always active
Aceste cookie-uri permit site-ului să rețină preferințele utilizatorului și să ofere funcționalități îmbunătățite și personalizate.
Preferences
The technical storage or access is necessary for the legitimate purpose of storing preferences that are not requested by the subscriber or user.
Statistice
Aceste cookie-uri ne ajută să înțelegem modul în care vizitatorii utilizează site-ul și să îmbunătățim conținutul și funcționalitatea acestuia.The technical storage or access that is used exclusively for anonymous statistical purposes. Without a subpoena, voluntary compliance on the part of your Internet Service Provider, or additional records from a third party, information stored or retrieved for this purpose alone cannot usually be used to identify you.
Marketing
Aceste cookie-uri sunt utilizate pentru afișarea și măsurarea publicității, precum și pentru personalizarea conținutului publicitar în funcție de interesele utilizatorului.