Curs valutar
  • EUR
    20.1303
    -0.227%
  • USD
    18.0881
    -0.0835%
  • RUB
    0.2246
    -0.089%
  • RON
    3.7624
    -0.2552%
  • UAH
    0.3967
    -0.0252%

Toate știrile

29 octombrie 2026

Cursuri de perfecționare pentru circa 4 mii de profesori din Moldova. Vor fi gratuite

04 Nov. 2024, 12:58
 // Categoria: Societate // Autor:  Vlada Ciorici
04 Nov. 2024, 12:58 // Societate //  Vlada Ciorici

3913 de profesori ai claselor gimnaziale vor participa, în perioada noiembrie – ianuarie curent, la cursuri de perfecționare gratuite. Potrivit Ministerului Educației și Cercetării (MEC), instruirile se vor desfășura în format online.

Din totalul participanților, cei mai mulți sunt profesori de matematică (1226), urmați de cei de istoria românilor și universală (1077), de limbă și literatură română (1061), de limbă și literatură rusă (253) și de limbă și literatură română în instituțiile alolingve (296).

„Participanții își vor îmbunătăți competențele de evaluare, în cadrul instruirilor urmând să fie abordate aspecte specifice fiecărei discipline în parte. Programul include sarcini practice și activități interactive, care au scopul de a crește eficiența procesului de evaluare în cadrul examenelor naționale de absolvire”, susține Lilia Ivanov, directoarea ANCE.

Instruirile au ca scop îmbunătățirea procesului de evaluare pentru disciplinele la care elevii susțin examenele de absolvire a gimnaziului.

Cursurile vor fi susținute de 40 de formatori naționali, experți în elaborarea materialelor de examen și organizarea examenelor naționale de absolvire.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Realitatea Live

29 Oct. 2026, 13:11
 // Categoria: Slider // Autor:  Valentina Buza
29 Oct. 2026, 13:11 // Slider //  Valentina Buza

Instituțiile de învățământ superior din Republica Moldova au admis deja 2.433 de studenți străini în anul curent de studii, conform datelor preliminare furnizate de universități, anunță Ministerul Educației. Dintre aceștia, 1.469 au fost înscriși la programele de studii superioare de licență, iar 964 – la master. La această etapă, numărul tinerilor care aleg să studieze la universitățile din țară denotă o creștere, anul trecut fiind înmatriculați 2.311 studenți străini.

Tinerii provin din 31 de țări ale lumii, preponderent din România, Ucraina, India, Israel. În instituțiile noastre învață studenți și din țări precum Tunisia, SUA, China, Suedia, Turcia, Danemarca, Azerbaidjan ș.a.

Cei mai mulți studenți au fost admiși la Universitatea Liberă Internațională din Moldova, Universitatea Pedagogică de Stat „Ion Creangă”, Universitatea Tehnică a Moldovei, Universitatea de Stat de Medicină şi Farmacie „Nicolae Testemiţanu” și Universitatea de Stat din Moldova.

Tinerii au optat pentru programe de licență în domenii precum Științe sociale și comportamentale, Științe ale educației, Științe economice, Sănătate, Drept, Tehnologii ale informației și comunicațiilor, Medicină veterinară, Arhitectură și construcții, Inginerie și activități inginerești. Topul celor cinci specialități alese de studenții străini este format din: Psihologie, Drept, Medicină, Pedagogie preșcolară și Stomatologie.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!