Autoritățile din Statele Unite au anunțat că, în total, 67 de persoane se aflau la bordul avionului American Airlines și al elicopterului Black Hawk care s-au prăbușit după o coliziune în aer, miercuri seară. Până în prezent, nu s-a găsit niciun supraviețuitor, informează Reuters.
Printre pasageri se numără campionii mondiali la patinaj artistic din 1994 cu echipa națională a Rusiei, Evghenia Șișkova și Vadim Naumov, care locuiesc în SUA din 1998. O sursă a declarat pentru agenția de presă TASS că cei doi se aflau în avionul prăbușit la Washington și se menționează că este posibil ca și fiul lor, Maxim, să fi fost la bord.
Maxim a participat la campionatele americane de patinaj artistic din Wichita, Kansas, desfășurate între 20 și 26 ianuarie, conform site-ului web al evenimentului.
O sursă a relatat pentru Reuters că între 10 și 15 persoane din avion ar fi fost sportivi asociați cu patinajul artistic. Publicația rusă Mash a publicat o listă cu 13 patinatori, mulți dintre ei copii ai emigranților ruși în Statele Unite, despre care se crede că s-ar fi aflat în avion.
Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!
Evghenia Șișkova, în vârstă de 52 de ani, și Vadim Naumov, de 55 de ani, au câștigat medalia de aur la Campionatele Mondiale din 1994 la proba de perechi. Cei doi au obținut, de asemenea, medalii de argint și bronz la Campionatele Mondiale, au câștigat o medalie de argint și patru medalii de bronz la Campionatele Europene și au triumfat în finala Grand Prix a Uniunii Internaționale de Patinaj în sezonul 1995/1996.
Șișkova și Naumov s-au căsătorit la Sankt Petersburg în 1995 și s-au stabilit ulterior în Simsbury, Connecticut, SUA, unde au devenit antrenori. Fiul lor, Maxim Naumov, născut în august 2001, concurează la simplu masculin pentru Statele Unite.
American Airlines a confirmat că 64 de persoane se aflau la bordul avionului care se pregătea să aterizeze pe aeroportul Reagan, incluzând 60 de pasageri și patru membri ai echipajului. În elicopter se aflau trei soldați, a precizat un oficial american, conform Reuters.
Un avion de pasageri s-a ciocnit cu un elicopter al armatei SUA. Cel puţin 18 morţi


