Curs valutar
  • EUR
    19.9367
    -0.1741%
  • USD
    17.2224
    -0.0447%
  • RUB
    0.2026
    0.0494%
  • RON
    3.8020
    -0.2209%
  • UAH
    0.3845
    -0.1821%

Toate știrile

19 august 2026

De ce telefonul mobil nu este cel mai bun ceas deșteptător. Recomandările specialiștilor

30 Ian. 2025, 14:22
 // Categoria: Life // Autor:  Realitatea.md
30 Ian. 2025, 14:22 // Life //  Realitatea.md

Telefoanele au înlocuit multe lucruri: computere, camere foto, hărți și chiar ceasurile de mână. Însă, dacă vrei să te trezești mai ușor și să îți îmbunătățești somnul, s-ar putea să fie momentul să renunți la telefon pe post de ceas deșteptător. Experții somn spun că acest obicei poate avea efecte negative asupra calității odihnei tale, atât din cauza distragerilor pe care le oferă înainte de culcare, cât și din cauza snooze-ului de dimineață, care îți afectează ritmul de trezire.

Cel mai bun scenariu este să te trezești fără să fie nevoie să apeși butonul de snooze.

„Ideal, o persoană a dormit suficient și, atunci când sună alarma, este odihnită și gata să se ridice din pat”, explică Dr. Shalini Paruthi, specialist în medicina somnului.

Totuși, dacă ești obișnuit să apeși snooze de mai multe ori, acest obicei îți poate afecta negativ trezirea. Specialiștii spun că somnul din acele câteva minute suplimentare nu este de calitate, deoarece te afli într-o fază superficială a somnului. Mai mult decât atât, fragmentarea somnului REM din ultimele ore ale nopții poate avea efecte negative asupra funcției cognitive și a memoriei.

Dr. Brandon Peters-Mathews, neurolog și specialist în somn, recomandă să îți setezi alarma exact la ora la care trebuie să te trezești, fără să te mai bazezi pe snooze.

„Dacă nu ai dormit suficient sau dacă somnul nu a fost de calitate, acele 5-10 minute în plus nu vor face o mare diferență. În schimb, este mai bine să te ridici din pat și să începi ziua”, afirmă și Dr. Joseph Dzierzewski, vicepreședinte al National Sleep Foundation.

Când folosești telefonul ca alarmă, este foarte ușor să întinzi mâna, să apeși snooze și să mai dormi un pic. În schimb, ceasurile deșteptătoare clasice au funcții care te ajută să te ridici din pat – vibrații, lumini progresive sau chiar mici provocări, cum ar fi rezolvarea unui puzzle înainte ca alarma să se oprească.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Un alt motiv pentru care telefonul nu este cel mai bun ceas deșteptător este că te poate împiedica să adormi la timp.

Lumina albastră emisă de ecrane poate interfera cu producția de melatonină, hormonul responsabil de inducerea somnului. Mai mult, conținutul pe care îl consumi – fie că este vorba de știri, rețele sociale sau videoclipuri – îți poate menține creierul activ și alert în loc să te ajute să te relaxezi. Un alt pericol este așa-numita „procrastinare a somnului”. Dacă ai intenția să dormi opt ore, dar pierzi două ore pe telefon între 10 și 12 noaptea, ai mari șanse să te trezești obosit.

Pentru a dormi mai bine, National Sleep Foundation recomandă:

  • expunerea la lumină naturală în timpul zilei;
  • exerciții fizice de cel puțin 30 de minute, de cinci ori pe săptămână;
  • mese la ore regulate și evitarea meselor grele, a cofeinei și alcoolului înainte de culcare;
  • o rutină relaxantă înainte de somn;
  • un mediu de dormit liniștit, întunecat și răcoros;
  • renunțarea la dispozitive electronice cu cel puțin o oră înainte de culcare.

Dacă respecți toate aceste sfaturi și totuși te trezești obosit, poate fi util să consulți un specialist în somn pentru a verifica dacă suferi de afecțiuni precum apneea de somn, sindromul picioarelor neliniștite sau insomnia. Așadar, dacă vrei să te trezești mai odihnit și mai energic, primul pas ar putea fi să renunți la telefon ca alarmă. Alege un ceas deșteptător clasic, lasă-ți telefonul în altă cameră și oferă-ți un somn mai liniștit și mai odihnitor.

Realitatea Live

19 Aug. 2026, 22:41
 // Categoria: Slider // Autor:  Ana Panaguța
19 Aug. 2026, 22:41 // Slider //  Ana Panaguța

Președintele SUA, Donald Trump, a anunțat miercuri, 19 august, că intenționează să se întâlnească cu liderul nord-coreean Kim Jong Un în cursul acestui an și a afirmat că această țară asiatică deține 57 de arme nucleare „foarte puternice”, informează hotnews.ro.

Declarațiile au venit după ce Trump a ordonat oficialilor de la Pentagon să întrerupă exercițiile militare comune cu Coreea de Sud, afirmând că acestea transmiteau Phenianului un mesaj „total inadecvat și ostil” față de o țară care s-a arătat „neamenințătoare și respectuoasă”.

Când a fost întrebat, miercuri, dacă se așteaptă să se întâlnească cu Kim în cursul acestui an, Trump a răspuns: „Da, o voi face”.

Trump a declarat luni că a primit un răspuns de la Kim în urma încercărilor lui de a relua dialogul. The Wall Street Journal a relatat că liderul de la Casa Albă i-a îndemnat pe consilieri să organizeze o întâlnire față în față cu Kim încă din această toamnă.

Misiunea Coreei de Nord la Națiunile Unite din New York nu a răspuns imediat unei solicitări de comentarii cu privire la ultimele declarații ale lui Trump, dar acestea au venit imediat după ce sora influentă a lui Kim, Kim Yo Jong, a afirmat că nu are cunoștință de vreo comunicare recentă între liderii celor două țări.

Kim Yo Jong a mai spus că, deși relația dintre liderii Statelor Unite și Coreei de Nord era „cu adevărat excelentă”, Washingtonul continua să desfășoare exerciții militare alături de Seul și amenința securitatea națională a Phenianului.

Trump a organizat o serie fără precedent de summituri cu Kim în 2018 și 2019, dar eforturile diplomatice au eșuat din cauza cererilor SUA ca Phenianul să renunțe la armele sale nucleare. De atunci, Trump s-a referit în repetate rânduri la Coreea de Nord ca la o „putere nucleară”, deși administrația lui a continuat să solicite denuclearizarea țării și nu o recunoaște oficial ca stat posesor de arme nucleare.

Trump a încercat să relanseze eforturile diplomatice în al doilea mandat al său.

„Îl cunosc foarte bine pe Kim Jong Un, iar el va fi în regulă atâta timp cât noi avem un președinte inteligent”, le-a spus președintele american reporterilor miercuri, în timpul unei vizite la un heliport pe care îl construiește pe istoricul South Lawn al Casei Albe.

„Faptul că mă înțeleg bine cu el – ăsta e un lucru bun, nu unul rău. El are 57 de arme nucleare foarte puternice”, a spus Trump. „Asta nu ar fi trebuit să se întâmple niciodată. Dacă aș fi fost președinte, nu aș fi permis-o. Dar el (Kim, n.r.) le are”, a adăugat președintele SUA.

Faptul că Trump a menționat un număr specific de arme nucleare deținute de Coreea de Nord este unul extrem de neobișnuit, notează Reuters.

Guvernul SUA nu publică oficial o estimare a arsenalului nuclear al Coreei de Nord, deși un raport din 2025 al Serviciului de Cercetare al Congresului a menționat că experții din sectorul neguvernamental estimează că Phenianul a produs suficient material fisionabil pentru până la 90 de focoase nucleare, dar ar fi asamblat aproximativ 50.

În iunie, Institutul Internațional de Cercetare pentru Pace din Stockholm a estimat că Coreea de Nord „a asamblat, probabil, în jur de 60 de focoase și deține suficient material fisionabil pentru a produce cel puțin încă 30”.

În timpul primului mandat al lui Trump, Kim l-a numit pe acesta „un bătrân senil și deraiat mintal din SUA” și a amenințat că are la dispoziție un „buton nuclear” pe biroul său.

Însă cei doi lideri au transformat acea tensiune în întâlniri față în față, inclusiv un scurt schimb de replici în zona demilitarizată dintre Coreea de Nord și Coreea de Sud, vizită în cadrul căruia Trump a devenit primul președinte american în exercițiu care a pășit pe teritoriul Coreei de Nord.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!