Curs valutar
  • EUR
    20.1523
    0.1305%
  • USD
    17.9427
    -0.0786%
  • RUB
    0.2182
    0.5041%
  • RON
    3.7767
    0.0662%
  • UAH
    0.3985
    0.0251%

Toate știrile

22 octombrie 2026

Medicamentele pentru gripă pot fi periculoase pentru pacienții cu boli cronice

09 Mart. 2025, 10:20
 // Categoria: Societate // Autor:  Elena Putregai
09 Mart. 2025, 10:20 // Societate //  Elena Putregai

Valul de gripă pune în pericol viața pacienților cu boli de inimă, diabet sau alte afecțiuni cronice. Multe medicamente pentru răceală și gripă conțin pseudoefedrină sau feniramină – substanțe care, în cazul persoanelor cu boli cronice, pot provoca palpitații, afectare cerebrală sau tulburări de vedere. În plus, mulți pacienți cronici nu pot folosi nici măcar spray-uri nazale sau anumite siropuri de tuse. Specialiștii avertizează că și consumul excesiv de vitamina C poate fi periculos.

VIDEO Cazurile de gripă și infecții respiratorii nu contenesc să crească în Moldova. Recomandările ministrei Sănătății

Tratamentele pentru răceală sau gripă le dau mari bătăi de cap pacienților, având în vedere că cele mai multe sunt contraindicate celor cu boli de inimă, prostată sau glaucom. Dacă unii bolnavi au acuzat palpitații sau probleme grave cu tensiunea, în pericol sunt și cei cu diabet, dacă nu citesc bine prospectul.

„Sunt anumite siropuri de tuse sau anumite dropsuri pentru gâtul inflamat care conțin miere și zahăr din belșug, lucruri care nu sunt deloc potrivite pentru noi”, a declarat Ines Nerina Rambu din România, pacientă cu diabet.

Medicamentele care conțin pseudoefedrină sunt contraindicate pacienților cu hipertensiune arterială severă sau necontrolată, precum și celor cu boli renale.

„Unele decongestionante conțin pseudoefedrină și este important, când ne raportăm la pacienții cardiaci, să știm că aceasta poate crește tensiunea și riscul de apariție a tulburărilor de ritm cardiac. Pentru nas înfundat și durerile de cap, este mai bine să folosim clasicul paracetamol”, a declarat Ștefan Busnatu, cardiolog Spitalul Bagdasar-Arseni, București.

Unele medicamente pentru răceală le pot face rău și celor cu prostată sau cu glaucom. Substanțele din anumite tratamente pot provoca cefalee severă, greață, vărsături, confuzie sau chiar convulsii, avertizează medicii.

„De exemplu, efedrina, pe care o găsim în medicația pentru răceală, poate accelera pulsul și crește tensiunea arterială. Luate în exces, vitaminele pot afecta funcția hepatică sau renală, pentru că se elimină mult mai greu din organism”, spune Monica Cureșea, medic de familie.

Unii pacienți povestesc că cer sfatul medicului atunci când răcesc, însă alții preferă remediile naturiste.

„Specialistul, medicul, este cel care trebuie să facă o schemă de tratament adaptată pentru fiecare pacient în parte”, a declarat Radu Gănescu, președinte COPAC.ro.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Realitatea Live

Aventus Finance a obținut certificarea internațională pentru managementul securității informației
Aventus Finance a obținut certificarea internațională pentru managementul securității informației
Moldretail Group: susținerea producătorilor autohtoni, dincolo de raft
Moldretail Group: susținerea producătorilor autohtoni, dincolo de raft
Inovația din Republica Moldova, pe scena internațională de la Barcelona
Inovația din Republica Moldova, pe scena internațională de la Barcelona
O poveste din Moldova în Forbes Travel Guide și MICHELIN Guide
O poveste din Moldova în Forbes Travel Guide și MICHELIN Guide
Ce se ascunde în spatele unui BIIIIP? Linella lansează campania de toamnă
Ce se ascunde în spatele unui BIIIIP? Linella lansează campania de toamnă
BPM PC STRAND – Unicul producător de toron pentru beton precomprimat din Moldova
BPM PC STRAND – Unicul producător de toron pentru beton precomprimat din Moldova
22 Oct. 2026, 21:54
 // Categoria: Slider // Autor:  Ana Panaguța
22 Oct. 2026, 21:54 // Slider //  Ana Panaguța

Petru Iarmaliuc a promovat evaluarea externă a integrității etice și financiare, în timp ce Comisia de evaluare a propus nepromovarea acesteia în cazul lui Lilian Lungu, procuror suspendat din funcție în cadrul Procuraturii Anticorupție.

Completul A de evaluare a constatat că Iarmaliuc, în prezent procuror delegat la Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS), întrunește criteriile de integritate prevăzute de lege. Evaluarea a vizat activitatea sa anterioară în cadrul Procuraturii Anticorupție.

În cazul lui Lilian Lungu, Comisia a propus nepromovarea evaluării externe, deoarece acesta nu a prezentat în termen declarațiile de avere și interese personale, lista persoanelor apropiate și chestionarul de etică.

Rapoartele celor doi procurori au fost transmise Consiliului Superior al Procurorilor (CSP), care urmează să le examineze și să adopte hotărârile privind rezultatele evaluării.

Rapoartele integrale vor fi publicate pe pagina oficială a Comisiei după expirarea termenului de contestare a hotărârilor CSP sau, dacă acestea vor fi contestate, după pronunțarea deciziilor Curții Supreme de Justiție. Publicarea va avea loc în cel mult trei zile, cu respectarea dreptului la viață privată al persoanelor vizate.