Curs valutar
  • EUR
    20.1760
    -0.1988%
  • USD
    18.1032
    0.2486%
  • RUB
    0.2248
    0.3559%
  • RON
    3.7720
    -0.2306%
  • UAH
    0.3968
    0.252%

Toate știrile

28 octombrie 2026

BANI.MD Statul sprijină construcția unei fabrici de prefabricate din beton cu peste 43 milioane lei

02 Mai 2025, 18:19
 // Categoria: Economie // Autor:  Realitatea.md
02 Mai 2025, 18:19 // Economie //  Realitatea.md

Ministerul Dezvoltării Economice și Digitalizării a semnat cel de-al treilea acord de ajutor de stat pentru investiții în 2025, în valoare de peste 72 de milioane de lei. Sprijinul financiar a fost acordat companiei „Gido PARK” pentru dezvoltarea unei fabrici de piese prefabricate din beton armat în extravilanul satului Ratuș, raionul Criuleni, scrie Bani.md.

Potrivit autorităților, proiectul va beneficia de o cofinanțare din partea statului de peste 43,6 milioane de lei, dintre care circa 11 milioane vor fi oferite sub formă de grant, iar restul, sub formă de facilități fiscale, inclusiv scutirea parțială de la plata impozitului pe venit. Noua unitate va produce componente prefabricate pretensionate destinate sectorului industrial, comercial și infrastructurii rutiere.

„Acest proiect demonstrează clar angajamentul nostru de a sprijini investițiile cu impact real asupra economiei naționale și a comunităților locale. În Criuleni, dezvoltăm nu doar infrastructură industrială, ci și locuri de muncă și oportunități de creștere pe termen lung”, a declarat viceprim-ministra și ministra Dezvoltării Economice și Digitalizării, Doina Nistor, prezentă la semnarea acordului alături de fondatorul companiei, Gheorghe Dosca.

Implementarea proiectului este planificată pe o durată de 13 luni, cu începere în iunie 2025, și presupune crearea a cel puțin 40 de noi locuri de muncă. Autoritățile afirmă că investiția acoperă un deficit semnificativ pe piața locală a produselor prefabricate, contribuind astfel la reducerea importurilor și consolidarea bazei industriale interne.

„Gido PARK” este activă în domeniul construcțiilor comerciale și industriale din 2014, având în portofoliu proiecte majore pentru branduri cunoscute precum Linella, Paninella, Andy’s Pizza sau Alcores Design.

Potrivit datelor guvernamentale, sectorul construcțiilor a contribuit în 2024 cu 7,9% la formarea PIB-ului național. Sprijinul pentru investiții în acest sector este considerat o prioritate strategică, în contextul politicii guvernamentale de stimulare a industriilor cu valoare adăugată și dezvoltare regională echilibrată.

Mecanismul de ajutor de stat pentru investiții, instituit de Guvern, presupune finanțare combinată: 25% sub formă de grant nerambursabil și 75% prin scutiri fiscale. Acesta este destinat companiilor care activează în industrii considerate strategice, inclusiv materiale de construcție, electronică, textile, farmaceutică și industria alimentară.

În următorii trei ani, Ministerul Dezvoltării Economice și Digitalizării își propune să sprijine cel puțin 150 de investiții, cu un buget total planificat de 2 miliarde de lei.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Realitatea Live

Victoriabank lansează Visa Platinum, un nou card premium
Victoriabank lansează Visa Platinum, un nou card premium
Aventus Finance a obținut certificarea internațională pentru managementul securității informației
Aventus Finance a obținut certificarea internațională pentru managementul securității informației
Moldretail Group: susținerea producătorilor autohtoni, dincolo de raft
Moldretail Group: susținerea producătorilor autohtoni, dincolo de raft
Inovația din Republica Moldova, pe scena internațională de la Barcelona
Inovația din Republica Moldova, pe scena internațională de la Barcelona
28 Oct. 2026, 19:15
 // Categoria: Slider // Autor:  Realitatea.md
28 Oct. 2026, 19:15 // Slider //  Realitatea.md

Agenția Proprietății Publice (APP) pregătește schimbări în procesul de privatizare a bunurilor statului, după ce mai multe licitații, inclusiv cele pentru Hotelul „Zarea” din centrul Chișinăului, nu au atras cumpărători. Directorul instituției, Ion Dodon, recunoaște că termenele prea scurte pentru achitarea bunurilor și dificultățile legate de obținerea autorizațiilor pot descuraja investitorii.

Potrivit șefului APP, una dintre soluțiile analizate este extinderea termenului în care câștigătorii licitațiilor trebuie să achite contravaloarea bunurilor privatizate. În prezent, legislația prevede un termen de până la trei zile, perioadă considerată insuficientă pentru investitorii care intenționează să contracteze credite bancare.

„Legislația prevede un termen de până la trei zile ca agentul economic să găsească resurse financiare și să le transfere pe contul Agenției Proprietății Publice, dar băncile comerciale examinează cererile de creditare pe un termen mai lung”, a explicat Dodon.

Directorul APP consideră că o pregătire mai bună a privatizărilor ar permite accesul unui număr mai mare de potențiali investitori, inclusiv al celor care au nevoie de finanțare bancară pentru realizarea achizițiilor.

 

Un alt obstacol a fost semnalat în cazul Hotelului „Zarea”. Potrivit întrebării adresate directorului APP, potențialii cumpărători susțin că, înainte de a investi într-o asemenea proprietate, ar avea nevoie de mai multe documente, inclusiv autorizații de la Primăria Chișinău și avize de la autoritățile responsabile de protejarea monumentelor istorice.

În lipsa acestor documente, investitorii riscă să cumpere un imobil fără să știe cu certitudine ce lucrări de reconstrucție sau dezvoltare vor putea realiza ulterior. Obținerea autorizațiilor după achiziție poate presupune proceduri administrative de durată.

Ion Dodon a fost de acord că statul trebuie să simplifice procesul și să ofere investitorilor mai multă predictibilitate.

„Sunt de acord că noi ar trebui să fim mai prietenoși cu investitorii în ceea ce privește obținerea documentelor permisive. Tot ce este posibil să obținem acum o să facem noi, ca stat”, a declarat directorul APP.

Declarația sugerează că instituția ar putea încerca să pregătească din timp o parte dintre actele necesare, înainte ca proprietățile să fie scoase din nou la vânzare, pentru a reduce incertitudinile viitorilor cumpărători. Deocamdată, nu a fost anunțată lista exactă a documentelor pe care APP le-ar putea obține în prealabil.

Hotelul „Zarea”, situat pe strada Anton Pann 4 din centrul Chișinăului, a fost scos la privatizare la un preț inițial de 106 milioane de lei. Licitația programată pentru 20 octombrie a fost anulată, deoarece niciun investitor nu a depus cerere de participare, deși termenul de înscriere fusese prelungit cu două luni.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Victoriabank lansează Visa Platinum, un nou card premium
Victoriabank lansează Visa Platinum, un nou card premium
Aventus Finance a obținut certificarea internațională pentru managementul securității informației
Aventus Finance a obținut certificarea internațională pentru managementul securității informației
Moldretail Group: susținerea producătorilor autohtoni, dincolo de raft
Moldretail Group: susținerea producătorilor autohtoni, dincolo de raft
Inovația din Republica Moldova, pe scena internațională de la Barcelona
Inovația din Republica Moldova, pe scena internațională de la Barcelona