Curs valutar
  • EUR
    20.1989
    0.2307%
  • USD
    18.0106
    0.377%
  • RUB
    0.2210
    1.267%
  • RON
    3.7789
    0.0582%
  • UAH
    0.3998
    0.3252%

Toate știrile

23 octombrie 2026

SpaceX amână lansarea unui echipaj internațional spre ISS din cauza vremii nefavorabile

01 Aug. 2025, 08:28
 // Categoria: Cosmos // Autor:  Realitatea.md
01 Aug. 2025, 08:28 // Cosmos //  Realitatea.md

Lansarea unui echipaj internațional de patru astronauți spre Stația Spațială Internațională (ISS) de la o bază din Florida a fost amânată joi, 31 iulie. S-a întâmplat din cauza vremii nefavorabile, întârziind astfel o misiune la care urmau să asiste mai mulți înalți oficiali ruși prezenți în Statele Unite pentru a participa la o întrunire cu directorul interimar al NASA.

Potrivit agerpres, echipajul de astronauți, doi de la NASA, un cosmonaut rus și un astronaut japonez, a urcat la bordul capsulei Dragon a companiei SpaceX, montată în vârful rachetei Falcon 9, la Centrul Spațial Kennedy din Florida și urma să fie lansat în spațiu la ora locală 12:09 (16:09 GMT). Însă, cu aproximativ un minut înainte de lansare, controlorii de misiune de la SpaceX au suspendat numărătoarea inversă din cauza norilor de furtună care se apropiau de rampa de lansare. Începutul acestei misiuni de cel puțin șase luni a astronauților pe ISS va fi amânat pentru vineri, 1 august, au declarat oficialii NASA.

Sursa citată mai scrie că directorul agenției spațiale ruse Roscosmos, Dmitri Bakanov, se află în Cape Canaveral, Florida, pentru a asista la lansare și intenționează să se întâlnească cu administratorul interimar al NASA, Sean Duffy, care a preluat luna aceasta rolul de director al agenției spațiale americane și este, de asemenea, directorul Departamentului american al Transporturilor. Aceasta va fi prima întâlnire în persoană dintre șefii agențiilor spațiale americană și rusă de după anul 2018 și va reprezenta un moment important pentru noul administrator al NASA, care a subliniat că îndeplinește doar un rol interimar.

Misiunea, denumită Crew-11, îi include pe astronauții NASA Zena Cardman și Michael Fincke, cosmonautul rus Oleg Platonov și astronautul japonez Kimiya Yui. Ei vor înlocui echipajul Crew-10 de pe ISS, care va părăsi stația orbitală pe 6 august.

În timp ce tensiunile dintre Statele Unite și Rusia legate de războiul din Ucraina au limitat contactele dintre cele două agenții spațiale, NASA și Roscosmos au continuat să împartă zborurile astronauților și să coopereze la bordul ISS, un simbol al diplomației științifice, vechi de 25 de ani și crucial pentru menținerea capacităților de zboruri spațiale cu echipaj uman ale celor două puteri spațiale.

Bakanov și Duffy ar urma să discute despre extinderea acordului dintre cele două țări privind schimbul de locuri disponibile pentru astronauții lor – în virtutea căruia astronauții americani zboară cu capsule rusești Soyuz în timp ce astronauții ruși zboară în spațiu cu capsule americane – și despre dezafectarea planificată a ISS în 2030, potrivit agenției de presă ruse TASS.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Deși misiunile de lungă durată pe ISS durează în mod normal șase luni, misiunea Crew-11 ar putea fi prima dintre numeroasele misiuni care vor dura opt luni, ca parte a unui nou efort de aliniere a programelor misiunilor SUA la cele ale Rusiei.

Misiunea va fi primul zbor spațial pentru Zena Cardman, care a fost selectată ca astronaută a NASA în 2017, precum și primul zbor în spațiu pentru Oleg Platonov, un inginer cu pregătire în operațiuni aeronautice și managementul traficului aerian, care a fost selectat pentru a deveni cosmonaut în 2018.

Realitatea Live

Aventus Finance a obținut certificarea internațională pentru managementul securității informației
Aventus Finance a obținut certificarea internațională pentru managementul securității informației
Moldretail Group: susținerea producătorilor autohtoni, dincolo de raft
Moldretail Group: susținerea producătorilor autohtoni, dincolo de raft
Inovația din Republica Moldova, pe scena internațională de la Barcelona
Inovația din Republica Moldova, pe scena internațională de la Barcelona
Ce se ascunde în spatele unui BIIIIP? Linella lansează campania de toamnă
Ce se ascunde în spatele unui BIIIIP? Linella lansează campania de toamnă
BPM PC STRAND – Unicul producător de toron pentru beton precomprimat din Moldova
BPM PC STRAND – Unicul producător de toron pentru beton precomprimat din Moldova
23 Oct. 2026, 12:10
 // Categoria: Slider // Autor:  Valentina Buza
23 Oct. 2026, 12:10 // Slider //  Valentina Buza

A nins din nou pe Transfăgărășan! Drumarii intervin cu utilajele de deszăpezire și cu materiale antiderapante pentru curățarea carosabilului.

Șoferii sunt îndemnați să nu circule în zona alpină dacă nu au mașina pregătită pentru condiții de iarnă!

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Republica Moldova va fi sub cod galben de ploi puternice vineri, 23 octombrie.  Potrivit meteorologilor, pe arii extinse se vor înregistra precipitații însemnate cantitativ, cu acumulări de 15 până la 49 de litri de apă pe metru pătrat, fie pe parcursul întregului interval, fie în perioade scurte de timp.