Curs valutar
  • EUR
    20.0954
    0%
  • USD
    18.0365
    0%
  • RUB
    0.2239
    0%
  • RON
    3.7602
    0%
  • UAH
    0.3960
    0%

Toate știrile

01 noiembrie 2026

Gribincea „îi dă peste nas” lui Litvinenco: Nu e sens să detonezi o bombă atomică pentru a face pe cineva să plece

11 Aug. 2021, 10:31
 // Categoria: Politica // Autor:  Realitatea.md
11 Aug. 2021, 10:31 // Politica //  Realitatea.md

Legea nu trebuie modificată de fiecare dată când guvernării nu îi place procurorul general. Cu un asemenea comentariu a venit președintele Centrului de Resurse Juridice (CRJ), Vladislav Gribincea, la inițiativa deputatului PAS, ministru al Justiției, Sergiu Litvinenco, prin care dorește să fie create mecanisme de sancționare și demitere a procurorului general, dacă nu înregistrează rezultate în activitatea sa.

Deși Gribincea spune că procurorul general „și-ar fi pierdut din elanul” de la preluarea funcției, totuși nu trebuie de intervenit legislativ de fiecare dată când ceva nu este pe placul altcuiva.

„Nu vreau să iau apărarea procurorului general. Performanța domnului Stoianoglo este sub așteptări, iar ambiția acestuia manifestată la început de mandat pare să se fi epuizat. Totuși, nu cred ca legea trebuie modificată de fiecare dată când guvernării nu îi place procurorul general. Asemenea practici creează precedente periculoase și pune procurorul general la cheremul politicienilor. Oricât de bine intenționați nu ar fi ultimii, un procuror dependent de politic este mai periculos decât unul cu performanțe modeste”, consideră Gribincea.

Totodată, Vladislav Gribincea afirmă că, proiectul inițiat de Litvinenco este conform Constituției, dar efectul lui nu va fi atât de curând precum se așteaptă, deoarece demiterea procurorului se propune Parlamentului de către Consiliul Superior al Procurorilor (CSP).

„Stricto senso, proiectul mi se pare conform Constituției, însă nu înțeleg ce efect practic va avea. Conform acestuia, eliberarea din funcție a procurorului general poate avea loc doar la propunerea Consiliului Superior al Procurorilor. Poate imaginația mea este săracă, însă eu nu îmi pot închipui cum actualul va propune eliberarea lui Stoianoglo din funcție? Chiar nu îmi pot imagina”, mai scrie Gribincea.

La final, președintele CRJ a venit și cu un mesaj către Sergiu Litvinenco: Înțeleg că din punct de vedere politic este greu de conceput PAS la guvernare cu Stoianoglo procuror general. Politica este totuși o chestiune fascinantă – o artă a imposibilului ar spune unii. Nu e niciun sens să detonezi o bombă atomică pentru a face pe cineva să plece.

Amintim că, ieri, Sergiu Litvinenco, din calitatea de deputat încă (conform legii are la dispoziție 30 de zile pentru a decide în ce funcție rămâne: deputat sau ministru) a înregistrat un proiect de lege privind modificarea Legii Procuraturii, prin care propune introducerea unor mecanisme de sancționare și demitere a procurorului general, dacă acesta încalcă legea, jurământul depus sau nu înregistrează progrese în activitatea pe care o desfășoară. În prezent, în lege nu există o asemenea stipulare.

Realitatea Live

01 Nov. 2026, 15:10
 // Categoria: Slider // Autor:  Ana Panaguța
01 Nov. 2026, 15:10 // Slider //  Ana Panaguța

Comisia Europeană (CE) anunţă că urmăreşte îndeaproape criza în centrul căreia se află Tribunalul Constituţional polonez, după o confruntare în faţa sediului instituţiei, vineri seara, transmisă în direct la televizor, un incident care a repus în centrul atenţiei un conflict care durează de peste zece ani, relatează news.ro.

„Autorităţilor poloneze le revine să vegheze ca Tribunalul Constituţional să funcţioneze confrom Constituţiei poloneze şi să respecte jurisprundenţa pertinentă a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene (CJUE)”, a declarat sâmbătă Euronews un purtător de cuvânt al Comisiei.

„Numirea a opt noi membri ai Tribunalului Constituţional ţine de puterea constituţională a Sejmului, Parlamentul polonez”, a subliniat el.

El a evocat o hotărâre prin care Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO a dispus măsuri provizorii, la 5 mai 2026, prin care le cere autorităţilor poloneze competente ”să se abţină să blocheze preluarea funcţiei şi exercitarea sarcinilor judiciare de către judecătorii numiţi de către Sejm în martie 2026”.

Tusk: „Restabilirea calmului nu înseamnă acceptarea nerespectării legii”

Premierul Donald Tusk li s-a adresat polonezilor într-un discurs televizat, sâmbărtă seara, în prima sa reacţie importantă la criză.

El a catalogat evenimentele de vineri drept „incidente scandaloase” şi şi-a exprimat speranţa ca asemenea scene să nu se mai repete nicodat în Polonia.

„Restabilirea calmului nu poate însemna acceptarea ilegalităţii sau violenţei”, a declarat Tusk, care a promis să restabilească condiţiile unei justiţii independente şi unui stat de drept.

„Un stat democratic trebuie să fie puternic şi capabil să facă justiţia să fie respectată”, a declarat el, dând asigurări că statul de drept se va impune în faţa violenţei.

Criza s-a agravat vineri seara, după ce preşedintele Karol Nawrocki a intrat în sediul Tribunalului Constituţional, unde blochează nominalizările unor noi judecători.

Poliţia a încercuit clădirea, în timp ce o confruntare se desfăşura în direct la televizor, ilustrând impasul tot mai puternic între preşedinte şi Guvern pe tema componenţei celei mai înalte jurisdicţii poloneze.

Guvernul Tusk subliniază că continuă reforme considerate necesare de mult timp în restabilirea statului de drept, după ani a ceea ce cataloghează drept un amestec al Partidului Lege şi Justiţie (PiS, naţionalist) în sistemul judiciar.

Opoziţia acuză, la rândul ei, Guvernul de faptul că încearcă să dea o lovitură de stat.

Conservatorii europeni acuză de tăcere

Copreşedinţii grupului Conservatorilor şi Reformiştilor (ECR) au condamnat sâmbătă acţiunile Guvernului polonez drept o încălcare a statului de drept şi şi-au exprimat susţinerea faţă de preşedintele polonez Karol Nawrocki.

„Acţiunile Guvernului Tusk constituie o încălcare clară şi gravă a statului de drept. Condamnăm acest atac împotriva independenţei justiţiei şi garanţiilor constituţionale în Polonia. Niciun Guvern nu este mai presus de lege”, a denunţat copreşedintele ECR Nicola Procaccini.

El a cerut ca instituţiile europene „să nu se facă că nu văd” şi a subliniat că respectarea suveranităţii naţionale şi independenţei justiţiei trebuie să rămînă o problemă de principu „independnetă de alianţele politice”.

Legitimitatea Tribunalului Constituţional este contestată de peste zece ani.

Diferendul datează din 2015, când Platforma Civică a lui Tusk, care se afla atunci la putere, şi PiS, care se afla în opoziţie, s-au înfruntat pe tema nominalizării a cinci judecători.

De atunci, acest diferend s-a transformat într-un conflict mai larg privind independneţa justiţiei, componenţa Tribunalului Constituţional şi autoritatea hotărîrilor acestuia.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!