Un fost ofițer de sector al unui Inspectorat de poliție din municipiul Chișinău a fost condamnat la trei ani de închisoare cu executare într-un penitenciar de tip semiînchis, pentru comiterea infracțiunii de corupere pasivă. Sentința a fost pronunțată recent de Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani, transmite Procuratura municipiului Chișinău.
Pe lângă pedeapsa privativă de libertate, instanța a aplicat și o amendă în mărime de 120.000 de lei și a dispus interdicția ca inculpatul să ocupe funcții publice timp de opt ani.
Potrivit procurorilor, în calitate de ofițer de sector, la 1 octombrie 2016, inculpatul a pretins și a primit de la un bărbat suma de 10.000 de lei pentru a mușamaliza un caz legat de deteriorarea unui automobil parcat în curtea unui bloc locativ. Acesta l-a avertizat pe bărbat despre posibilitatea pornirii unei cauze penale și a cerut banii pentru „a încheia în favoarea sa situația”.
Ulterior, polițistul a emis o încheiere prin care a sistat controlul, invocând lipsa informațiilor relevante, deși cunoștea exact cine este responsabil pentru incident. Mai mult, el a inițiat un proces contravențional pe numele unor persoane necunoscute, ascunzând identitatea reală a autorului.
Inculpatul nu și-a recunoscut vina în cadrul procesului penal. Sentința poate fi atacată cu apel.


