Poliția a oferit detalii privind alerta din capitală de ieri seară: o fetiță dispărută de la școală a fost găsită ulterior în șahtul liftului fostului Hotel Național.
Potrivit ofițerului de presă al Direcției de Poliție a municipiului Chișinău, Cristina Talpă, în jurul orei 20:20 mama unei minore de 13 ani a solicitat intervenția poliției, comunicând că fiica ei nu a revenit acasă după orele de la liceu.
„Imediat, polițiștii au inițiat acțiuni de căutare, iar în urma verificărilor desfășurate, aproximativ la ora 21:00, minora a fost depistată în stare inconștientă în incinta Hotelului Național, amplasat pe bd. Ștefan cel Mare. La fața locului au intervenit medicii, care au constatat decesul minorei. Preliminar, aceasta ar fi căzut de la înălțime. Totodată, pe corpul acesteia nu au fost identificate leziuni corporale, decât cele specifice căderii de la înălțime”, menționează Cristina Talpă.
Pe caz a fost inițiată o anchetă în vederea stabilirii tuturor circumstanțelor.
Persoanele fizice care au datorii sau amenzi neachitate ar putea avea banii retrași direct din conturile bancare de către Serviciul Fiscal de Stat, fără ca dosarul să mai ajungă la executorul judecătoresc. Ministra Finanțelor, Victoria Belous, spune că autoritățile pregătesc un mecanism automatizat prin care statul să recupereze mai rapid restanțele. Declarația a fost făcută în cadrul emisiunii „Cabinetul din umbră” de la Jurnal TV.
Potrivit ministrei, Fiscul deține deja informații despre conturile bancare ale persoanelor fizice. În prezent, însă, pentru recuperarea unei datorii este nevoie de pregătirea și transmiterea documentelor către un executor judecătoresc, care inițiază procedura de executare și încasează banii.
Prin modificările propuse, acest pas ar urma să fie eliminat. Astfel, dacă o persoană are o datorie ajunsă la executare și are bani în cont, Serviciul Fiscal va putea aplica direct măsurile de executare.
„Eliminăm executorul judecătoresc din acest proces, eliminăm costurile care le suportă tot cetățeanul restanțier”, a explicat Victoria Belous.
Ministra precizează însă că banii nu vor fi retrași imediat după stabilirea unei amenzi sau a unei datorii. Persoana va avea mai întâi la dispoziție termenul legal pentru achitarea benevolă. În cazul amenzilor, acesta este, de regulă, de 30 de zile.
„La moment când s-a stabilit amenda, ai 30 de zile să achiți benevol. Nimeni nu îți face măsuri de executare silită. Dacă a trecut acest termen și tu nu ai plătit amenda, atunci intervine fiscul cu măsuri de executare silită”, a explicat ministra.
Belous spune că noul sistem ar trebui să reducă timpul și cheltuielile necesare pentru recuperarea restanțelor. Autoritățile lucrează deja la automatizarea procesului, astfel încât acesta să se desfășoare fără intervenții subiective din partea funcționarilor.
Totodată, ministra dă asigurări că pensiile și indemnizațiile sociale nu vor putea fi urmărite pentru achitarea datoriilor, iar prevederile privind bunurile care nu pot fi supuse executării vor fi respectate.
„Scopul acestor modificări a fost să optimizăm unele procese care sunt la Serviciul Fiscal, să nu cheltuim bani pentru ele, dar nici să nu punem povara pe cetățeni”, a declarat Victoria Belous.
Folosim cookie-uri și tehnologii similare pentru a îmbunătăți experiența dumneavoastră, a analiza traficul site-ului și a asigura funcționalitatea Realitatea.md. Puteți alege ce tipuri de cookie-uri permiteți. Puteți accepta toate cookie-urile, respinge cookie-urile neesențiale sau vă puteți gestiona preferințele.
Funcționale
Always active
Aceste cookie-uri permit site-ului să rețină preferințele utilizatorului și să ofere funcționalități îmbunătățite și personalizate.
Preferences
The technical storage or access is necessary for the legitimate purpose of storing preferences that are not requested by the subscriber or user.
Statistice
Aceste cookie-uri ne ajută să înțelegem modul în care vizitatorii utilizează site-ul și să îmbunătățim conținutul și funcționalitatea acestuia.The technical storage or access that is used exclusively for anonymous statistical purposes. Without a subpoena, voluntary compliance on the part of your Internet Service Provider, or additional records from a third party, information stored or retrieved for this purpose alone cannot usually be used to identify you.
Marketing
Aceste cookie-uri sunt utilizate pentru afișarea și măsurarea publicității, precum și pentru personalizarea conținutului publicitar în funcție de interesele utilizatorului.