Asteroidul Bennu va trece foarte aproape de Terra în 2135, la o depărtare de doar jumătate dintre distanţa de la Pământ la Lună, a precizat NASA. Agenția spațială a dat publicităţii noi date potrivit cărora şansele unui impact ulterior, înainte de anul 2300, sunt infime.
Bennu, descoperit în 1999 şi având 500 de metri în diametru, este unul dintre cei doi asteroizi cunoscuţi din sistemul nostru solar care pune cele mai mari riscuri pentru Terra, potrivit Agenţiei spaţiale americane. Sonda Osiris-Rex a NASA a petrecut doi ani pe orbita lui Bennu, pe care a părăsit-o în mai 2020, transportând la bord mostre de sol colectate cu prilejul unui contact de câteva secunde cu solul asteroidului. Misiunea a permis studierea de foarte aproape a asteroidului şi îmbunătăţirea considerabilă a predicţiilor pentru viitoarea traiectorie.Până în 2300, şansele unei coliziuni cu Terra sunt de doar 0,057%, este concluzia la care au ajuns oamenii de ştiinţă.
„Altfel spus, înseamnă că există 99,94% şanse ca Bennu să nu fie pe o traiectorie de impact”, a subliniat Davide Farnocchia, cercetător în cadrul centrului NASA Near Earth Object Studies cu prilejul unei conferinţe de presă. „Nu există aşadar motive să ne îngrijorăm foarte tare”.
În septembrie 2135, Bennu va trece la o distanţă foarte mică de Terra. Acest lucru îi va oferi posibilitatea de a traversa ceea ce oamenii de ştiinţă au botezat „o gaură de cheie gravitaţională”: o zonă care va modifica într-o oarecare măsură traiectoria asteroidului, din cauza influenţei gravitaţionale a planetei noastre, punându-l astfel pe un traseu al unei coliziuni viitoare, potrivit Digi24.
Anterior misiunii Osiris-Rex, 26 de „găuri de cheie”, cu mărimi de un kilometru sau mai mult, erau posibile pe traiectoria lui Bennu în 2135.
Graţie analizelor permise de sonda Osiris-Rex, oamenii de ştiinţă au reuşit să excludă 24. Rămân ultimele două. Data cea mai probabilă a impactului ar fi 2182, potrivit specialiştilor. Dacă s-ar produce, evenimentul ar fi catastrofal. „De obicei, dimensiunea unui crater ar fi de 10 până la 20 de ori mai mare decât mărimea obiectului”, a explicat Lindley Johnson, din cadrul Planetary Defense Coordination Office al NASA. În cazul lui Bennu, un crater cu un diametru cuprins între 5 şi 10 kilometri.
„Dar zona de distrugere ar fi mult mai mare decât aceasta, de până la 100 de ori mai mare decât dimensiunile craterului”, a spus el.
Acesta a mai precizat că cercetătorii cunosc circa 79% dintre asteroizii de mărimea lui Bennu aflaţi în apropierea Terrei.
„Riscul pe care îl reprezintă Bennu este de fapt mai mic decât riscul pe care îl presupun obiecte de mărimi asemănătoare pe care nu le-am descoperit încă”, a amintit Davide Farnocchia.
În seara zilei în care Republica Moldova marchează 35 de ani de independență, clădirea Parlamentului este iluminată în culorile tricolorului.
Prin această acțiune, instituția legislativă transmite un mesaj de unitate, demnitate și respect față de valorile care au stat la baza proclamării independenței Republicii Moldova, reafirmând importanța suveranității, libertății și democrației.
Programul dedicat Zilei Independenței a debutat cu depuneri de flori, urmate de o paradă militară la care au participat peste 2 000 de militari și reprezentanți ai structurilor de forță. Seara s-a încheiat cu un concert în cadrul căruia evoluează numeroși artiști autohtoni.
Declarația de Independență a Republicii Moldova a fost adoptată la 27 august 1991, fiind precedată de mișcarea de renaștere națională de la sfârșitul anilor 1980, care a revendicat democratizarea societății, revenirea la alfabetul latin, afirmarea limbii române și a identității naționale. Documentul proclamă Republica Moldova drept stat suveran, independent și democratic, care își stabilește în mod liber politica internă și externă.
Folosim cookie-uri și tehnologii similare pentru a îmbunătăți experiența dumneavoastră, a analiza traficul site-ului și a asigura funcționalitatea Realitatea.md. Puteți alege ce tipuri de cookie-uri permiteți. Puteți accepta toate cookie-urile, respinge cookie-urile neesențiale sau vă puteți gestiona preferințele.
Funcționale
Always active
Aceste cookie-uri permit site-ului să rețină preferințele utilizatorului și să ofere funcționalități îmbunătățite și personalizate.
Preferences
The technical storage or access is necessary for the legitimate purpose of storing preferences that are not requested by the subscriber or user.
Statistice
Aceste cookie-uri ne ajută să înțelegem modul în care vizitatorii utilizează site-ul și să îmbunătățim conținutul și funcționalitatea acestuia.The technical storage or access that is used exclusively for anonymous statistical purposes. Without a subpoena, voluntary compliance on the part of your Internet Service Provider, or additional records from a third party, information stored or retrieved for this purpose alone cannot usually be used to identify you.
Marketing
Aceste cookie-uri sunt utilizate pentru afișarea și măsurarea publicității, precum și pentru personalizarea conținutului publicitar în funcție de interesele utilizatorului.