Curs valutar
  • EUR
    20.1773
    -0.0927%
  • USD
    17.9274
    -0.7642%
  • RUB
    0.2192
    -1.0493%
  • RON
    3.7751
    -0.1271%
  • UAH
    0.3937
    -0.508%

Toate știrile

05 noiembrie 2026

Dialog Public-Privat la CCI: 80 de antreprenori au vorbit despre modificările fiscal-bugetare cu Ministerul Finanțelor

23 Ian. 2026, 10:55
 // Categoria: Societate // Autor:  Cătălina Boico
23 Ian. 2026, 10:55 // Societate //  Cătălina Boico

Camera de Comerț și Industrie a Republicii Moldova a organizat un Dialog Public-Privat cu participarea ministrului Finanțelor, Adrian Gavriliță, eveniment desfășurat pe platforma Comitetelor pentru Antreprenoriat Sectoriale ale CCI. La reuniune au participat peste 80 de reprezentanți ai mediului de afaceri, membri ai Camerei, cu prezență fizică și online, din toate regiunile țării.

Discuțiile s-au concentrat pe subiecte de maximă importanță pentru începutul anului, în special modificările recente din domeniul politicii bugetar-fiscale, care generează interes și preocupări în rândul agenților economici. Președintele CCI a RM, Sergiu Harea, a subliniat rolul consultărilor publice și al dialogului constant cu autoritățile.

„De-a lungul anilor, instituția noastră a venit constant cu propuneri concrete privind ajustarea Codului fiscal și a Codului vamal, cu scopul de a crea un cadru economic mai eficient și mai competitiv. Dialogul deschis cu autoritățile rămâne esențial pentru identificarea soluțiilor echilibrate”, a declarat Sergiu Harea.

Potrivit acestuia, membrii Camerei participă anual activ la procesul de consultare publică, înaintând propuneri argumentate pentru politicile fiscale și vamale, iar mai mult de jumătate dintre inițiativele prezentate anul trecut au fost acceptate. Agenții economici continuă să elaboreze și să transmită noi propuneri bine fundamentate, care urmează să fie remise suplimentar Ministerului Finanțelor pentru examinare.

Ministrul Finanțelor, Adrian Gavriliță, a prezentat prioritățile instituției, axate în principal pe simplificarea procedurilor administrative și fiscale și pe consolidarea dialogului cu mediul de afaceri. Discuțiile au vizat identificarea unor soluții concrete pentru stimularea activității economice și revizuirea propunerilor înaintate anterior, considerate în continuare актуale. Printre temele abordate s-au numărat deductibilitatea anumitor cheltuieli aferente angajaților, garanțiile vamale aplicabile regimului de perfecționare activă, aplicarea cotei reduse de TVA pentru unele produse alimentare importate, regimul de impozitare al comerțului electronic, determinarea valorii în vamă și nivelul taxelor vamale la importul materiilor prime.

Totodată, a fost reiterată necesitatea clarificării aspectelor ce țin de controalele fiscale, pentru a evita interpretările neuniforme și riscurile suplimentare pentru agenții economici. În cadrul ședinței, antreprenorii prezenți și membrii CCI din regiuni, conectați online, au prezentat situații concrete și au formulat propuneri pentru simplificarea proceselor administrative. Acestea vor fi sistematizate de Camera de Comerț și Industrie și transmise Ministerului Finanțelor și altor autorități competente pentru examinare, CCI reafirmându-și angajamentul de a contribui activ la îmbunătățirea politicilor publice și la asigurarea unui climat investițional predictibil, stabil și competitiv.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

    

Realitatea Live

05 Nov. 2026, 07:53
 // Categoria: Slider // Autor:  Ursu Ana
05 Nov. 2026, 07:53 // Slider //  Ursu Ana

Ministra Muncii și Protecției Sociale, Natalia Plugaru, avertizează cetățenii să fie atenți la eventuale tentative de escrocherie legate de acordarea compensațiilor la energie. Plugaru a precizat la o emisiune de la Europa Liberă că există riscul ca persoane rău intenționate să se dea drept reprezentanți ai autorităților și să solicite date bancare sau informații personale prin telefon și linkuri false.

Ministra a explicat că principala îngrijorare nu ține atât de posibile atacuri asupra sistemului informatic de acordare a compensațiilor, cât de metodele prin care escrocii ar putea încerca să obțină datele beneficiarilor.

Natalia Plugaru spune că cetățenii ar putea primi apeluri în care li se comunică fie că nu sunt eligibili pentru compensații și trebuie să ofere un cont bancar, fie că au fost acceptați în program, dar trebuie să transmită datele bancare pentru a primi banii.

O altă metodă ar putea fi transmiterea unor linkuri false, prin care oamenii sunt îndemnați să acceseze pagini pentru a-și verifica sau completa cererile. În realitate, acestea ar putea permite escrocilor să extragă date din telefoanele victimelor.

„Mai degrabă la astfel de situații ne așteptăm”, a subliniat ministra.

Oficiala îndeamnă cetățenii să manifeste prudență și să nu ofere date bancare sau informații personale unor persoane necunoscute care îi contactează telefonic și să nu acceseze linkuri suspecte primite în legătură cu dosarele de compensații.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!