Curs valutar
  • EUR
    20.0954
    0%
  • USD
    18.0365
    0%
  • RUB
    0.2239
    0%
  • RON
    3.7602
    0%
  • UAH
    0.3960
    0%

Toate știrile

01 noiembrie 2026

Poleiul creează pericol pe mai multe drumuri din țară. Trafic îngreunat în suburbii și pe drumurile naționale

27 Ian. 2026, 08:31
 // Categoria: Actualitate // Autor:  Realitatea.md
27 Ian. 2026, 08:31 // Actualitate //  Realitatea.md

Situație dificilă în suburbii și pe mai multe artere rutiere din Republica Moldova, unde s-au format chiciură și polei. Drumurile și trotuarele sunt extrem de alunecoase, iar riscul de accidente rutiere și căderi în rândul pietonilor este sporit.

Primarul municipiului Chișinău, Ion Ceban, a atenționat că poleiul afectează mai multe direcții importante: drumul spre Comrat, Bubuieci, Grigoriopol, Dubăsari și Fălești. De asemenea, în Ialoveni s-a format ghețuș, motiv pentru care autoritățile locale au decis ca elevii să rămână acasă. Potrivit edilului, acestea sunt doar câteva exemple semnalate de colegii din teritorii, iar situația este similară pe întreg teritoriul țării. În Chișinău, intervențiile continuă fără întrerupere.

Totodată, Primăria Chișinău a publicat imagini din satul Bubuieci, care arată străzi acoperite de ghețuș. Autoritățile municipale subliniază că fenomenul nu este unul izolat și nu vizează doar Chișinăul, ci se atestă în numeroase localități din țară.

Avertizări vin și din partea Administrația Națională a Drumurilor. Potrivit instituției, la această oră, circulația pe drumurile naționale se desfășoară cu dificultate, din cauza ghețușului format pe carosabil, care este extrem de alunecos. Stratul de gheață se reface continuu, iar intervențiile drumarilor au loc pe întreg teritoriul țării.

AND precizează că, pe traseul R21, km 13, din cauza ghețușului format în pantă, intervenția mecanizată este imposibilă, lucrările de combatere a lunecușului fiind realizate manual. Situații similare se înregistrează și pe traseele G74, G68, G43 și G72, unde autospecialele nu se pot deplasa în pante din cauza ghețușului, iar intervențiile sunt efectuate manual. Pe drumul R2, în sectorul Anenii Noi, se desfășoară lucrări de răspândire a sării tehnice și a materialului antiderapant, pe toate sectoarele accesibile.

Administrația Națională a Drumurilor atenționează că situația rămâne dificilă, întrucât stratul de gheață se reface rapid pe carosabil, în pofida intervențiilor efectuate, și îndeamnă participanții la trafic să manifeste maximă prudență, să evite deplasările neesențiale și să circule cu atenție sporită.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Realitatea Live

31 Oct. 2026, 20:05
 // Categoria: Slider // Autor:  Valentina Buza
31 Oct. 2026, 20:05 // Slider //  Valentina Buza

Mii de soldați din lut, așezați în formație de luptă și pregătiți să-și protejeze împăratul pentru eternitate, reprezintă una dintre cele mai spectaculoase descoperiri arheologice din lume. Timp de decenii, specialiștii au studiat chipurile, armele și tehnicile folosite la construirea Armatei de teracotă din China. Acum, o cercetare aduce în prim-plan un detaliu aproape invizibil, păstrat timp de peste două milenii: amprentele celor care au modelat statuile.

Potrivit publicației IFLScience, acestea sugerează că la realizarea impresionantei armate nu au lucrat doar bărbați adulți, ci și femei și copii.

Descoperirea schimbă perspectiva asupra unuia dintre cele mai ambițioase proiecte din China antică. Cercetătorii au analizat urmele degetelor rămase accidental în lutul umed, înainte ca statuile să fie arse. Rezultatele oferă indicii despre oamenii obișnuiți care au contribuit la construirea monumentului dedicat primului împărat al Chinei, Qin Shi Huang.

Studiul, publicat în revista Journal of Cultural Heritage, a analizat 79 de amprente păstrate pe 36 de statui din complexul funerar. Cercetătorii au folosit măsurători ale distanțelor dintre crestele papilare și un model statistic pentru a estima vârsta și sexul persoanelor care ar fi lăsat urmele.

Rezultatele sunt surprinzătoare. Aproximativ 45% dintre amprente au fost atribuite statistic bărbaților adulți, 32,7% femeilor adulte, iar 22,3% copiilor sub 15 ani. În perioada dinastiei Qin, această vârstă reprezenta pragul legal al maturității.

Descoperirea sugerează că atelierele imperiale ar fi putut include categorii de muncitori mult mai diverse decât se presupunea. Femeile și copiii ar fi participat la modelarea statuilor, alături de meșteșugari experimentați, iar cei mai tineri ar fi putut îndeplini roluri de ajutoare sau ucenici.

Totuși, procentele nu reprezintă proporția exactă a muncitorilor. Un singur meșteșugar putea lăsa mai multe amprente, în timp ce alte persoane puteau să nu lase nicio urmă vizibilă. În plus, dimensiunile crestelor papilare se suprapun între anumite categorii de vârstă și sex, iar arderea lutului poate modifica măsurătorile.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Amprentele descoperite pe statuile din Armata de teracotă sunt importante deoarece oferă o legătură directă cu oamenii care au realizat monumentul. Spre deosebire de inscripțiile oficiale, care documentează în special conducătorii și marile proiecte imperiale, aceste urme aparțin unor persoane ale căror nume au rămas necunoscute.

Cercetătorii consideră că analiza unui număr mai mare de amprente, provenite din diferite zone ale complexului, ar putea clarifica organizarea atelierelor și distribuția sarcinilor între lucrători.

Metoda demonstrează și cât de utile pot fi tehnicile moderne pentru reinterpretarea descoperirilor arheologice. Analizele statistice, măsurătorile precise și comparațiile dintre artefacte pot scoate la iveală informații pe care cercetările tradiționale nu le puteau identifica.

Astfel, una dintre cele mai mari realizări artistice și inginerești ale Antichității începe să dezvăluie nu doar povestea conducătorului pentru care a fost creată, ci și identitatea probabilă a celor care au făcut-o posibilă.