Curs valutar
  • EUR
    20.0545
    0.0289%
  • USD
    17.2475
    0.0504%
  • RUB
    0.2051
    1.7552%
  • RON
    3.8173
    0.055%
  • UAH
    0.3872
    0.3616%

Toate știrile

11 septembrie 2026

Război în Orientul Mijlociu: Posibile negocieri SUA-Iran la Islamabad. Discuțiile ar putea începe chiar în această săptămână

24 Mart. 2026, 07:32
 // Categoria: În Lume // Autor:  Realitatea.md
24 Mart. 2026, 07:32 // În Lume //  Realitatea.md

Discuțiile directe dintre Statele Unite și Iran privind detensionarea conflictului ar putea avea loc la Islamabad chiar în această săptămână, potrivit unor surse citate de Reuters și Haaretz. Informația vine pe fondul unor declarații contradictorii și al escaladării tensiunilor din regiune.

Un oficial pakistanez și o a doua sursă au declarat că întâlnirea ar putea avea loc în capitala Pakistanului, după o convorbire telefonică între președintele american Donald Trump și șeful armatei pakistaneze. Potrivit acelorași surse, vicepreședintele SUA, JD Vance, împreună cu emisarii Steve Witkoff și Jared Kushner, ar urma să participe la discuții cu oficiali iranieni. Deocamdată, biroul premierului pakistanez și Ministerul de Externe nu au comentat informațiile.

Declarațiile lui Donald Trump, potrivit căruia SUA negociază cu Iranul și că a ordonat amânarea atacurilor asupra infrastructurii energetice iraniene timp de cinci zile, au avut un efect imediat asupra piețelor financiare, care au înregistrat o ușoară revenire.

Teheranul respinge însă ideea negocierilor directe și transmite un mesaj dur. Iranul susține că nu a cerut negocieri Statelor Unite și că va „folosi toate mijloacele necesare pentru a asigura securitatea, după cum va fi necesar”. În același timp, autoritățile iraniene afirmă că „controlează Strâmtoarea Ormuz într-un mod foarte inteligent și puternic” și că „țările din afara regiunii nu au dreptul să se amestece”.

Totuși, un oficial iranian a declarat pentru Al Jazeera că „au fost transmise mesaje între Teheran și Washington prin intermediul Egiptului și Turciei”, semn că dialogul indirect există deja.

La Ierusalim, premierul Benjamin Netanyahu a declarat că Israelul va continua loviturile asupra Iranului și Libanului, menținând presiunea militară în regiune.

În paralel, la Teheran, generalul Mohsen Rezaei, consilier al ayatollahului Mojtaba Khamenei, a transmis că actualul conflict nu este unul de scurtă durată. „Războiul va continua până când toate daunele vor fi compensate integral, toate sancțiunile economice vor fi ridicate și se vor oferi garanții că Statele Unite nu se vor amesteca în afacerile interne ale Iranului”, a spus acesta.

Potrivit lui Rezaei, nu este vorba despre o confruntare limitată, ci despre un „război de 47 de ani”, ceea ce sugerează că pozițiile rămân departe de un compromis rapid.

Reamintim, războiul din Iran a început pe 28 februarie 2026, când Statele Unite și Israelul au lansat atacuri aeriene surpriză asupra mai multor obiective și orașe din Iran, ucigându-l pe liderul suprem Ali Khamenei și pe numeroși alți oficiali iranieni.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Realitatea Live

Peste 300 de producători și două recorduri naționale. Expoziția Națională „Produs Autohton” în cifre
Peste 300 de producători și două recorduri naționale. Expoziția Națională „Produs Autohton” în cifre
ADMA – accelerează investițiile, dezvoltă agricultura
ADMA – accelerează investițiile, dezvoltă agricultura
Până la 30% cashback pentru antreprenori: Mastercard Business de la Moldindconbank oferă noi avantaje
Până la 30% cashback pentru antreprenori: Mastercard Business de la Moldindconbank oferă noi avantaje
Wall Street Journal a publicat clasamentul companiilor cel mai bine pregătite pentru viitor. Află cine a intrat în top
Wall Street Journal a publicat clasamentul companiilor cel mai bine pregătite pentru viitor. Află cine a intrat în top
Cărucioare accesibile în magazinul Mamico: top modele și prețuri
Cărucioare accesibile în magazinul Mamico: top modele și prețuri
Peste 7 600 de site-uri ilegale și sute de milioane la buget. ASP explică lupta cu operatorii neautorizați
Peste 7 600 de site-uri ilegale și sute de milioane la buget. ASP explică lupta cu operatorii neautorizați
Peste 54.000 de rechizite colectate și 868 de copii pregătiți de școală. Rezultatele campaniei „Vreau și eu să învăț”
Peste 54.000 de rechizite colectate și 868 de copii pregătiți de școală. Rezultatele campaniei „Vreau și eu să învăț”
11 Sept. 2026, 15:24
 // Categoria: Societate // Autor:  Victoria Laur
11 Sept. 2026, 15:24 // Societate //  Victoria Laur

Guvernul caută profesori care pot să predea în limba română, pentru a-i reloca în Găgăuzia. Cabinetul de miniștri urmează să aprobe un Regulament în acest sens.

Conform documentului, cadrele didactice care vor merge în autonomie vor primi indemnizație unică de relocare, în valoare de 300.000 de lei. Profesorii vor trebui să activeze minim cinci ani cu normă didactică săptămânală de cel puțin 18 ore.

Candidații trebuie să dețină studii superioare corespunzătoare, să posede limba română la nivelul minim B2, confirmat prin certificat de competență lingvistică, să își exprime acordul scris privind relocarea și desfășurarea activității didactice în instituțiile de învățământ din Găgăuzia, dar și să încheie contract individual de muncă cu instituția de învățământ în care au fost repartizați.

Conform regulamentului propus, pedagogii care beneficiază de indemnizația pentru tineri specialiști nu vor putea primi concomitent și plata pentru relocare.

Dacă vor întrerupe contractele de muncă înaintea termenului stabilit, aceștia vor trebui să restituie indemnizațiile primite.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Conform datelor Ministerului Educației, în perioada 2023 – 2026, performanțele elevilor alolingvi din Găgăuzia, care se află la treapta gimnazială, la disciplina limba română, au scăzut. Responsabilii din cadrul autorității afirmă că în anul 2026, conform rezultatelor pretestării republicane, nota medie a acestor tineri a constituit 4,87.

La nivelul examenului național de bacalaureat, nota medie variază între 6,28 și 6,56.

Actualmente, în regiune se înregistrează cel puțin 9 posturi vacante de cadre didactice pentru predarea disciplinei „limba și literatura română”, în instituțiile de învățământ primar și secundar. La fel, și în cazul altor lecții, se atestă deficit de profesori.