Curs valutar
  • EUR
    20.1089
    -0.3401%
  • USD
    17.9200
    -0.0413%
  • RUB
    0.2197
    0.2276%
  • RON
    3.7663
    -0.2337%
  • UAH
    0.3945
    0.2028%

Toate știrile

06 noiembrie 2026

Nistrul, fără viitură ecologică al treilea an la rând: Nivel istoric scăzut al apei

06 Mai 2026, 20:31
 // Categoria: Actualitate // Autor:  Ana Panaguța
06 Mai 2026, 20:31 // Actualitate //  Ana Panaguța

Ministrul Mediului, Gheorghe Hajder, confirmă că nici în acest an nu s-a realizat viitura ecologică de primăvară pe Nistru, din cauza precipitațiilor scăzute în Carpați. Situația se repetă pentru al treilea an consecutiv, ultima viitură de acest tip fiind înregistrată în perioada aprilie–mai 2023.

Potrivit autorităților, contextul hidrologic este unul alarmant. Nivelul apei în lacul de acumulare al Centralei Hidroelectrice nr. 1 din cadrul Nodului Hidroenergetic Nistrean a ajuns la 115 metri — cel mai scăzut nivel din ultimii 35 de ani.

În aceste condiții, specialiștii au decis să nu declanșeze viitura ecologică, procedură necesară pentru refacerea ecosistemelor acvatice, dar care ar fi presupus utilizarea unor volume mari de apă. O astfel de acțiune ar fi generat riscuri semnificative de deficit în sezonul estival, când consumul este mai ridicat.

În același timp, autoritățile dau asigurări că debitul minim al Nistrului este menținut la cel puțin 100 m³/s, conform regulamentelor în vigoare și acordurilor bilaterale dintre Republica Moldova și Ucraina, în pofida reducerii resurselor de apă cauzate de schimbările climatice.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Realitatea Live

06 Nov. 2026, 17:01
 // Categoria: Societate // Autor:  Daniela Baranovschi
06 Nov. 2026, 17:01 // Societate //  Daniela Baranovschi

Un bărbat din Fălești a rămas fără 90.000 de lei după ce a fost înșelat de membrii unui grup care s-au dat drept angajați ai unei companii de telefonie mobilă și ai unei instituții de stat. Un tânăr de 20 de ani, care ar fi avut rolul de curier și ar fi preluat banii de la victimă, a fost trimis în judecată, anunță Procuratura Bălți.

Potrivit învinuirii, schema a fost pusă în aplicare în mai 2026. La 25 mai, membrii grupului au telefonat bărbatul și s-au prezentat drept angajați ai unei companii de telefonie mobilă. Sub pretextul verificării serviciilor și al păstrării numărului de telefon, aceștia l-au convins să le comunice un cod primit prin SMS.

Ulterior, un alt participant s-a dat drept reprezentant al unei instituții de stat responsabile de prevenirea și combaterea spălării banilor. Acesta i-a spus victimei că, folosind codul transmis, persoane necunoscute ar fi contractat fraudulos credite în numele său, în valoare totală de aproximativ 120.000 de lei, de la două bănci.

Sub pretextul anulării acestor împrumuturi, bărbatul a fost convins să ia un credit bancar de 90.000 de lei. La 26 mai, tânărul învinuit s-a prezentat la adresa indicată de victimă, a luat banii și i-a transmis celorlalți membri ai grupului.

În timpul urmăririi penale, tânărul și-a recunoscut vina și a declarat că regretă fapta. Acesta a mai fost cercetat anterior pentru escrocherie și condamnat la închisoare cu suspendare și amendă.

Ancheta în privința celorlalte persoane implicate continuă într-un dosar separat, iar acestea sunt în curs de identificare.

Tânărul beneficiază de prezumția de nevinovăție până la pronunțarea unei hotărâri judecătorești definitive.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!