Curs valutar
  • EUR
    20.0545
    0%
  • USD
    17.2475
    0%
  • RUB
    0.2051
    0%
  • RON
    3.8173
    0%
  • UAH
    0.3872
    0%

Toate știrile

12 septembrie 2026

Educatoare din Chișinău, acuzată de agresiune asupra copiilor: fetiță ajunsă la spital cu nasul spart

16 Mai 2026, 12:45
 // Categoria: Societate // Autor:  Realitatea.md
16 Mai 2026, 12:45 // Societate //  Realitatea.md

O educatoare dintr-o grădiniță din capitală este acuzată că ar fi agresat mai mulți copii din grupă, iar un incident grav a dus la internarea unei fetițe care și-ar fi spart nasul după o cădere. Direcția Generală Educație, Tineret și Sport (DGETS) s-a autosesizat și a anunțat declanșarea unei anchete, transmite postul de televiziune Unu TV.

Potrivit părinților, copiii s-ar plânge acasă că ar fi bruscați sau chiar loviți în timpul orelor. Situația a ieșit la iveală după ce mama unei fetițe a povestit că a fost sunată de la grădiniță să își ia copilul, după ce aceasta ar fi căzut și s-a rănit la nas.

Deși fetița sângera, educatoarea nu ar fi solicitat ambulanța și nici intervenția personalului medical. „Am venit și am luat copilul, apoi am mers la spital. Nu a fost chemat nici medicul, nici ambulanța”, a declarat mama copilei.

Asistenta medicală a instituției susține că nu era în serviciu la momentul incidentului, în timp ce directoarea grădiniței afirmă că se afla în concediu și descrie cazul ca fiind un accident.

Totuși, părinții spun că nu este un incident izolat, ci că ar exista mai multe plângeri privind comportamentul educatoarei față de copii. Aceștia susțin că au cerut o ședință cu administrația instituției, iar ulterior cadrul didactic și-ar fi depus demisia.

Directoarea confirmă existența unor sesizări verbale din partea a doi părinți, dar spune că nu au fost depuse plângeri scrise și că nu au fost sesizate organele competente. Ea afirmă, de asemenea, că educatoarea vizată neagă acuzațiile.

În urma celor semnalate, Direcția Generală Educație Tineret și Sport din Chișinău a anunțat inițierea unei anchete interne. „Cazul va fi examinat cu maximă responsabilitate, în colaborare cu instituțiile competente. Siguranța copiilor este o prioritate absolută”, se arată în reacția instituției.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Realitatea Live

Peste 300 de producători și două recorduri naționale. Expoziția Națională „Produs Autohton” în cifre
Peste 300 de producători și două recorduri naționale. Expoziția Națională „Produs Autohton” în cifre
ADMA – accelerează investițiile, dezvoltă agricultura
ADMA – accelerează investițiile, dezvoltă agricultura
Până la 30% cashback pentru antreprenori: Mastercard Business de la Moldindconbank oferă noi avantaje
Până la 30% cashback pentru antreprenori: Mastercard Business de la Moldindconbank oferă noi avantaje
Wall Street Journal a publicat clasamentul companiilor cel mai bine pregătite pentru viitor. Află cine a intrat în top
Wall Street Journal a publicat clasamentul companiilor cel mai bine pregătite pentru viitor. Află cine a intrat în top
Cărucioare accesibile în magazinul Mamico: top modele și prețuri
Cărucioare accesibile în magazinul Mamico: top modele și prețuri
Peste 7 600 de site-uri ilegale și sute de milioane la buget. ASP explică lupta cu operatorii neautorizați
Peste 7 600 de site-uri ilegale și sute de milioane la buget. ASP explică lupta cu operatorii neautorizați
Peste 54.000 de rechizite colectate și 868 de copii pregătiți de școală. Rezultatele campaniei „Vreau și eu să învăț”
Peste 54.000 de rechizite colectate și 868 de copii pregătiți de școală. Rezultatele campaniei „Vreau și eu să învăț”
11 Sept. 2026, 22:42
 // Categoria: Slider // Autor:  Ana Panaguța
11 Sept. 2026, 22:42 // Slider //  Ana Panaguța

Un lider rus a făcut amenințări grave la adresa unei țări europene. Este vorba despre Dmitri Medvedev care a amenințat Lituania cu dispariția de pe hartă. Dumnezeu să ne ferească, și-a însoțit amenințarea fostul președinte și premier al Rusiei, scrie mediafax.ro.

Amenințările au fost lansate de vicepreședinte al Consiliului de Securitate al Rusiei în timpul unei declarații, potrivit Clash Report. El a reacționat la o informație conform căreia Lituania ar fi dispusă să găzduiască armele nucleare ale aliaților occidentali.

„După cum înțeleg eu, Lituania a vorbit despre posibilitatea de a deschide ușa pentru amplasarea oricărui tip de armă, inclusiv a armelor nucleare. Dacă, Dumnezeu să ne ferească, se întâmplă ceva de genul acesta și trebuie să reacționăm la acțiunile lor, nimeni nu va interveni în locul lor. Celebrul Articol 5 al Tratatului Atlanticului de Nord nu va fi aplicat. Toată lumea recunoaște acest lucru, deoarece, dacă ar fi aplicat, ar fi o catastrofă globală, planetară. Lituania va dispărea de pe harta lumii”, a spus Dmitri Medvedev.

Dmitri Medvedev este un important om politic rus, fost președinte al Federației Ruse (2008–2012) și fost prim-ministru (2012–2020). În prezent, el ocupă funcțiile de vicepreședinte al Consiliului de Securitate al Rusiei și de președinte al partidului de guvernământ Rusia Unită.

Medvedev este unul dintre cei mai apropiați aliați ai lui Vladimir Putin. În timpul mandatului său prezidențial a promovat o imagine de modernizator cu viziuni liberale. Totuși, după declanșarea invaziei ruse în Ucraina din 2022 el s-a transformat radical, devenind una dintre cele mai agresive și radicale voci pro-război de la Kremlin.

Medvedev nu este la prima amenințare apocaliptică

De la declanșarea războiului din Ucraina, Dmitri Medvedev a lansat o serie de amenințări apocaliptice, utilizarea armelor nucleare fiind tema sa centrală. Mesajele sale, publicate de regulă pe Telegram, sunt folosite indirect de Kremlin pentru a descuraja țările din Occident.

În una dintre declarațiile recente, el a avertizat că omenirea se află la „doar câteva secunde” de miezul nopții pe Ceasul Apocalipsei din cauza acțiunilor NATO. Medvedev a mai spus că orice atac masiv asupra teritoriului rus sau furnizarea de arme atomice Ucrainei de către Occident va declanșa automat o ripostă nucleară totală din partea Moscovei.

A vorbit despre al treilea război mondial și a amenințat cu ștergerea de pe fața pământului a Ucrainei, dar și a altor țări precum Germania, Finlanda, Polonia și Marea Britanie.