Osmochescu, primul mesaj după numirea în funcția de premier interimar: Vom continua să muncim pentru binele țării
Facebook/ Eugeniu Osmochescu
Facebook/ Eugeniu Osmochescu Noul premier interimar al Republicii Moldova, Eugeniu Osmochescu, a transmis primul mesaj după numirea sa în funcție. Acesta a declarat că a acceptat responsabilitatea „cu onoare și deplină seriozitate” și a mulțumit președintei Maia Sandu pentru încrederea acordată.
„În această perioadă, prioritatea mea va fi asigurarea continuității activității Guvernului, menținerea stabilității instituționale și promovarea deciziilor necesare în interesul cetățenilor Republicii Moldova”, a scris Osmochescu.
Acesta a precizat că, împreună cu echipa guvernamentală, va continua activitatea pentru îndeplinirea angajamentelor asumate.
Maia Sandu l-a desemnat pe Eugeniu Osmochescu în funcția de prim-ministru interimar marți, 7 iulie, după demisia lui Alexandru Munteanu de la conducerea Executivului. Munteanu și-a anunțat plecarea din funcție vineri, 3 iulie, printr-un mesaj public, în care a menționat motive de ordin principial și personal. El a spus că nu mai poate exercita mandatul în acord cu principiile și convingerile sale.
Ulterior, președinta Maia Sandu a declarat că reformele promovate de Guvern au fost dificile și a menționat că, deși Alexandru Munteanu este „un om de treabă” și are „cele mai bune intenții”, se aștepta la o implicare mai mare.
Șefa statului urmează să aibă în această săptămână consultări cu partidele parlamentare pentru identificarea unui nou candidat la funcția de premier. Data exactă a discuțiilor nu a fost anunțată deocamdată.
Igor Dodon afirmă că în 2019 Vlad Plahotniuc ar fi contractat killeri de la Odesa. Ex-șeful de stat îl acuză pe fostul lider democrat de exercitarea presiunilor, pentru a se menține la putere.
Liderul socialiștilor mai susține că Plahotniuc ar fi recurs la șantaj, ca să evite plecarea sa din țară. Declarațiile au fost făcute, după ce jurnaliștii l-au întrebat pe fostul președinte despre identitatea unui nou martor în dosarul cunoscut cu denumirea generică „kuliok”.
„Cred că e cineva de la instituția prezidențială, care a pregătit decretele de anunțare a stării excepționale în Republica Moldova atunci, în rezultatul statului capturat. Noi atunci ne pregăteam. Știam că Plahotniuc o să încerce să mă aresteze. A luat și niște killeri de la Odesa. (…) Și noi am pregătit câteva decrete, le-am semnat, le-am pus în safeu. În caz dacă Plahotniuc sare gardul, nu doar cu curcanii, dar sare la modul direct, o să punem în vigoare decretele de anunțare a situației excepționale în țară”, a declarat Igor Dodon.
Apărarea lui Igor Dodon a cerut pe 3 noiembrie judecătorilor de la Curtea Supremă de Justiție audierea unui noi martori în dosar.

Folosim cookie-uri și tehnologii similare pentru a îmbunătăți experiența dumneavoastră, a analiza traficul site-ului și a asigura funcționalitatea Realitatea.md. Puteți alege ce tipuri de cookie-uri permiteți. Puteți accepta toate cookie-urile, respinge cookie-urile neesențiale sau vă puteți gestiona preferințele.