Serviciul Hidrometeorologic de Stat a emis Cod Galben de caniculă în următoarele zile. Astfel, începând cu 30 iulie şi până pe data de 5 august, temperatura aerului va atinge valori de +33 de grade Celsius şi mai mult.
De asemenea, meteorologii avertizează în privinţa stării de poluare a aerului atmosferic. Conform datelor, în municipiul Tiraspol, la 28-29 iulie, concentraţiile maxime momentane cu fenol au depăşit normele sanitare de 1,5-2,3 ori, pe 29 iulie – de 2,3 ori. Norma medie zilnică sanitară a fost depăşită de 4,5 ori.
Pentru următoarele zile se prevede majorarea acestor concentraţii ca urmare a condiţiilor meteorologice nefavorabile.
În acest sens, medicii recomandă cetățenilor moldoveni să dea dovadă de maximă prudență și să nu iasă din case decât dacă este strict necesar, iar în cazul în care ajung pe stradă, să se ferească de razele soarelui.
Aeroporturile din Rusia au fost afectate de perturbări majore în urma atacurilor cu drone ucrainene. Aproape 500 de curse aeriene au fost întârziate sau anulate, iar peste 100 de aeronave au fost redirecționate către aeroporturi de rezervă. În paralel, un incendiu puternic a izbucnit la o rafinărie petrolieră din regiunea Samara, în urma unui atac cu drone.
Primarul Moscovei, Serghei Sobianin, a declarat că peste 800 de drone ar fi fost doborâte la periferia capitalei ruse. Din cauza situației, traficul aerian a fost grav perturbat, iar o parte dintre curse au fost redirecționate către aeroportul Pulkovo din Sankt Petersburg.
Ucraina reluat și atacurile asupra infrastructurii energetice din Rusia
În același timp, în noaptea trecută, un incendiu de amploare a izbucnit la rafinăria petrolieră Novokuibyshevsk, din regiunea Samara, în urma unui atac cu drone ucrainene, relatează The Kyiv Independent.
Potrivit canalului ucrainean de monitorizare Exilenova+, localnicii au raportat prezența mai multor drone deasupra zonei industriale, după care au izbucnit incendii. Pe rețelele sociale au apărut imagini cu flăcări și coloane dense de fum în apropierea rafinăriei.
Publicația precizează că nu a putut verifica independent autenticitatea imaginilor și nici amploarea pagubelor. Deocamdată, autoritățile nu au oferit informații oficiale despre consecințele atacului. Lovitura ar putea marca reluarea campaniei ucrainene de atacuri asupra rafinăriilor rusești, suspendată neoficial la mijlocul lunii octombrie.
Pe 29 octombrie, The Wall Street Journal a relatat, citând oficiali familiarizați cu operațiunile militare, că unitățile ucrainene responsabile de atacurile la distanță au oprit temporar loviturile asupra rafinăriilor din Rusia, în urma presiunilor exercitate de administrația președintelui american Donald Trump.
Potrivit publicației americane, pauza urma să fie menținută cel puțin până după alegerile pentru Congresul SUA, programate pentru 3 noiembrie, și ar fi putut continua pe parcursul lunii noiembrie.
Rafinăria Novokuibyshevsk aparține companiei ruse Rosneft și are o capacitate de procesare de aproximativ 8,8 milioane de tone de țiței anual. Instalația produce combustibil pentru aviație, benzină, motorină, lubrifianți și alte produse petroliere.
Folosim cookie-uri și tehnologii similare pentru a îmbunătăți experiența dumneavoastră, a analiza traficul site-ului și a asigura funcționalitatea Realitatea.md. Puteți alege ce tipuri de cookie-uri permiteți. Puteți accepta toate cookie-urile, respinge cookie-urile neesențiale sau vă puteți gestiona preferințele.
Funcționale
Always active
Aceste cookie-uri permit site-ului să rețină preferințele utilizatorului și să ofere funcționalități îmbunătățite și personalizate.
Preferences
The technical storage or access is necessary for the legitimate purpose of storing preferences that are not requested by the subscriber or user.
Statistice
Aceste cookie-uri ne ajută să înțelegem modul în care vizitatorii utilizează site-ul și să îmbunătățim conținutul și funcționalitatea acestuia.The technical storage or access that is used exclusively for anonymous statistical purposes. Without a subpoena, voluntary compliance on the part of your Internet Service Provider, or additional records from a third party, information stored or retrieved for this purpose alone cannot usually be used to identify you.
Marketing
Aceste cookie-uri sunt utilizate pentru afișarea și măsurarea publicității, precum și pentru personalizarea conținutului publicitar în funcție de interesele utilizatorului.