Curs valutar
  • EUR
    19.9459
    0.0461%
  • USD
    17.1851
    -0.217%
  • RUB
    0.2023
    -0.1483%
  • RON
    3.8018
    -0.0053%
  • UAH
    0.3844
    -0.026%

Toate știrile

20 august 2026

Fostul deputat Trubca, denunțat pentru că ar fi luat 200.000 € de la un om de afaceri. „Prima dată aud de așa ceva.”

14 Aug. 2026, 12:19
 // Categoria: Actualitate // Autor:  Realitatea.md
14 Aug. 2026, 12:19 // Actualitate //  Realitatea.md

Fostul deputat Alexandr Trubca a fost denunțat la Procuratură pentru că ar fi luat 200.000 de euro de la om de afaceri. Conform unei investigații publicate de Ziarul de Gardă, el ar fi trebuit să faciliteze introducerea TVA la fierul vechi, iar ulterior, să contribuie la schimbarea modului de impozitare a companiilor care colectează deșeuri de metale, de la impozitarea cu 12% a venitului persoanelor fizice care predau fierul vechi la taxarea vânzărilor companiilor în cuantum de 7 %.

Denunțul a fost depus la Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS) de către Alexandru Rotaru, un fost partener de afaceri al lui Valentin Eșanu în cadrul companiei „Omnisteel”. Firma anunțase că urma să deschidă o uzină metalurgică în Moldova, dar nu a mai făcut-o.

Conform sesizării, Eșanu ar fi fost cel care l-ar fi mituit pe Alexandr Trubca. Din spusele lui Rotaru, modificările la legislație ar fi funcționat ca o metodă de „curățare” contabilă pentru firma „Sofilarex Plus” SRL, condusă de Valentin Eșanu, care nu ar fi declarat sume semnificative de bani din cele 12% colectate de la persoanele fizice.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

„Prima dată aud de așa ceva. Dar ce am eu cu legislația în general? Eu unica ce am avut pe subiectul ăsta, noi am avut o discuție, am făcut o notă analitică la partid și am discutat pe partea de fiscalizare, dar acolo era ceva de modificare a sistemului de fiscalizare. Fiindcă era o evaziune fiscală foarte mare, era o problemă că erau 12 la sută și era un mecanism de evaziune fiscală, și noi atunci am schimbat la 7 la sută pe cifra de afaceri, dar, până la urmă, din cauză că erau prea mulți agenți economici care aveau licență și nu făceau activitate de genul ăsta, s-a anulat chestia asta”, a comentat Alexandr Trubca acuzațiile.

Solicitat de jurnaliști, Valentin Eșanu a respins acuzațiile. El susține că denunțul a fost făcut ca act de răzbunare după ce l-a demis pe Rotaru din funcția de administrator al companiei „Omnisteel” SRL.

Investigația integrală poate fi citită AICI.

Realitatea Live

20 Aug. 2026, 22:37
 // Categoria: Slider // Autor:  Ana Panaguța
20 Aug. 2026, 22:37 // Slider //  Ana Panaguța

Un adolescent de 14 ani a fost împușcat de poliție în Germania, după ce a fost văzut manipulând pe stradă un pistol de airsoft care semăna cu o armă reală, transmit știrileprotv.ro.

Când polițiștii i-au cerut să lase arma jos, băiatul s-a întors spre ei cu pistolul în mână, iar unul dintre ofițeri a tras. Adolescentul a fost rănit în partea superioară a corpului și se află în stare stabilă, relatează sueddeutsche.de.

Incidentul a avut loc marți seara. Un trecător a sunat la numărul de urgență și a anunțat că un bărbat, estimat la aproximativ 20 de ani – din spusele martorului, manevra o armă neagră în zona stației de metrou Hohenzollernplatz. Acesta urcase apoi într-un autobuz spre Kurfürstenplatz. Polițiștii au fost trimiși în zonă. Potrivit poliției, adolescentul, care potrivit martorilor părea considerabil mai în vârstă, manevrase în mod vizibil un pistol negru pe stradă.

Doi polițiști în civil l-au observat pe tânăr în timp ce mergea împreună cu o fată de aproximativ aceeași vârstă spre o stație de tramvai. Potrivit poliției, adolescentul a scos din pantaloni un obiect asemănător unei arme și a făcut mai multe manevre cu el. Polițiștii i-au cerut să lase arma jos. Când băiatul s-a întors spre ei cu pistolul în mână, unul dintre polițiști a tras, lovindu-l în partea superioară a corpului.

Polițiștii i-au acordat primul ajutor și au chemat ambulanța, iar adolescentul a fost transportat la spital. Starea lui este stabilă. Pentru că nu avea acte de identitate, stabilirea identității sale a durat ceva timp.