Curs valutar
  • EUR
    20.0545
    0%
  • USD
    17.2475
    0%
  • RUB
    0.2051
    0%
  • RON
    3.8173
    0%
  • UAH
    0.3872
    0%

Toate știrile

12 septembrie 2026

Motorina se apropie din nou de pragul record! Prețul sare cu 60 de bani

11 Sept. 2026, 12:09
 // Categoria: Economie // Autor:  Valentina Buza
11 Sept. 2026, 12:09 // Economie //  Valentina Buza

Șoferii vor scoate mai mulți bani din buzunar pentru carburanți începând cu 12 septembrie. Motorina ajunge la 34,46 lei pentru un litru, după o scumpire de 60 de bani, atingând astfel cel mai înalt nivel de preț din aprilie 2026, când s-a înregistrat un tarif de 34, 98 lei.

Și benzina se scumpește. Potrivit noilor prețuri publicate de Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică (ANRE), în perioada 12-14 septembrie, un litru de benzină va costa 33,04 lei, cu 27 de bani mai mult decât în perioada precedentă.

Majorarea vine pe fondul creșterii puternice a cotațiilor internaționale. În doar două săptămâni, prețul Platts pentru motorină a crescut cu 265 de dolari pe tonă, ceea ce reprezintă o majorare de 20,3%. În cazul benzinei, creșterea a fost de 105 dolari pe tonă, sau 8,6%. Și prețul petrolului a înregistrat o creștere semnificativă. Cotația Brent a depășit în această săptămână pragul de 107 dolari pentru un baril, nivel atins pentru a treia oară în ultimii zece ani.

ANRE leagă această evoluție de intensificarea tensiunilor din Orientul Mijlociu și riscurile privind aprovizionarea globală cu produse petroliere. Potrivit autorității, aceste evoluții pun presiune directă asupra prețurilor carburanților din Republica Moldova.

În același timp, ANRE susține că, deocamdată, nu există probleme de aprovizionare pe piața locală. „Deși piața rămâne expusă evoluțiilor regionale și internaționale, care pot influența lanțurile de livrare, nivelul stocurilor a fost restabilit și se află sub monitorizarea permanentă a autorităților responsabile”, precizează instituția.

În prezent, rezervele de motorină ajung pentru aproximativ 10 zile de consum, iar cele de benzină pentru circa 20 de zile. ANRE precizează că aceste stocuri sunt suficiente pentru necesarul actual al pieței, chiar dacă situația de criză care a provocat deficitul de produse petroliere și probleme în lanțurile logistice nu a fost încă depășită.

Totodată, practic toate rețelele de benzinării din țară nu raportează lipsa principalelor produse petroliere, potrivit ANRE.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Realitatea Live

Peste 300 de producători și două recorduri naționale. Expoziția Națională „Produs Autohton” în cifre
Peste 300 de producători și două recorduri naționale. Expoziția Națională „Produs Autohton” în cifre
ADMA – accelerează investițiile, dezvoltă agricultura
ADMA – accelerează investițiile, dezvoltă agricultura
Până la 30% cashback pentru antreprenori: Mastercard Business de la Moldindconbank oferă noi avantaje
Până la 30% cashback pentru antreprenori: Mastercard Business de la Moldindconbank oferă noi avantaje
Wall Street Journal a publicat clasamentul companiilor cel mai bine pregătite pentru viitor. Află cine a intrat în top
Wall Street Journal a publicat clasamentul companiilor cel mai bine pregătite pentru viitor. Află cine a intrat în top
Cărucioare accesibile în magazinul Mamico: top modele și prețuri
Cărucioare accesibile în magazinul Mamico: top modele și prețuri
Peste 7 600 de site-uri ilegale și sute de milioane la buget. ASP explică lupta cu operatorii neautorizați
Peste 7 600 de site-uri ilegale și sute de milioane la buget. ASP explică lupta cu operatorii neautorizați
Peste 54.000 de rechizite colectate și 868 de copii pregătiți de școală. Rezultatele campaniei „Vreau și eu să învăț”
Peste 54.000 de rechizite colectate și 868 de copii pregătiți de școală. Rezultatele campaniei „Vreau și eu să învăț”
11 Sept. 2026, 22:42
 // Categoria: Slider // Autor:  Ana Panaguța
11 Sept. 2026, 22:42 // Slider //  Ana Panaguța

Un lider rus a făcut amenințări grave la adresa unei țări europene. Este vorba despre Dmitri Medvedev care a amenințat Lituania cu dispariția de pe hartă. Dumnezeu să ne ferească, și-a însoțit amenințarea fostul președinte și premier al Rusiei, scrie mediafax.ro.

Amenințările au fost lansate de vicepreședinte al Consiliului de Securitate al Rusiei în timpul unei declarații, potrivit Clash Report. El a reacționat la o informație conform căreia Lituania ar fi dispusă să găzduiască armele nucleare ale aliaților occidentali.

„După cum înțeleg eu, Lituania a vorbit despre posibilitatea de a deschide ușa pentru amplasarea oricărui tip de armă, inclusiv a armelor nucleare. Dacă, Dumnezeu să ne ferească, se întâmplă ceva de genul acesta și trebuie să reacționăm la acțiunile lor, nimeni nu va interveni în locul lor. Celebrul Articol 5 al Tratatului Atlanticului de Nord nu va fi aplicat. Toată lumea recunoaște acest lucru, deoarece, dacă ar fi aplicat, ar fi o catastrofă globală, planetară. Lituania va dispărea de pe harta lumii”, a spus Dmitri Medvedev.

Dmitri Medvedev este un important om politic rus, fost președinte al Federației Ruse (2008–2012) și fost prim-ministru (2012–2020). În prezent, el ocupă funcțiile de vicepreședinte al Consiliului de Securitate al Rusiei și de președinte al partidului de guvernământ Rusia Unită.

Medvedev este unul dintre cei mai apropiați aliați ai lui Vladimir Putin. În timpul mandatului său prezidențial a promovat o imagine de modernizator cu viziuni liberale. Totuși, după declanșarea invaziei ruse în Ucraina din 2022 el s-a transformat radical, devenind una dintre cele mai agresive și radicale voci pro-război de la Kremlin.

Medvedev nu este la prima amenințare apocaliptică

De la declanșarea războiului din Ucraina, Dmitri Medvedev a lansat o serie de amenințări apocaliptice, utilizarea armelor nucleare fiind tema sa centrală. Mesajele sale, publicate de regulă pe Telegram, sunt folosite indirect de Kremlin pentru a descuraja țările din Occident.

În una dintre declarațiile recente, el a avertizat că omenirea se află la „doar câteva secunde” de miezul nopții pe Ceasul Apocalipsei din cauza acțiunilor NATO. Medvedev a mai spus că orice atac masiv asupra teritoriului rus sau furnizarea de arme atomice Ucrainei de către Occident va declanșa automat o ripostă nucleară totală din partea Moscovei.

A vorbit despre al treilea război mondial și a amenințat cu ștergerea de pe fața pământului a Ucrainei, dar și a altor țări precum Germania, Finlanda, Polonia și Marea Britanie.