Președinta Maia Sandu a avut astăzi, 9 octombrie, o întrevedere cu senatorul democrat american Gary Peters. Discuțiile au vizat securitatea Republicii Moldova în fața atacurilor hibride, sprijinul SUA și sporirea prezenței companiilor americane pe piața moldovenească. La întrevedere a participat și ambasadorul Statelor Unite ale Americii la Chișinău, Joseph Mark Burkhalter.
Șefa statului a evidențiat sprijinul american pentru consolidarea securității cibernetice și energetice a țării noastre. Cu finanțare din partea SUA, va fi construită linia electrică Strășeni-Gutinaș, care va completa infrastructura necesară pentru un sistem energetic mai sigur.
Maia Sandu a mulțumit Congresului SUA pentru sprijinul constant acordat Republicii Moldova, atât din partea Partidului Republican, cât și a celui Democrat. De asemenea, președinta a pledat pentru atragerea mai multor investiții americane în domeniile energiei, infrastructurii, tehnologiei și logisticii. Republica Moldova poate servi, totodată, drept platformă pentru companiile americane implicate în procesul de reconstrucție a Ucrainei.
Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!
Precizăm că este a cincea delegație a Congresului SUA primită de Președinta Maia Sandu de la începutul anului. În 2027, Republica Moldova și Statele Unite vor marca 35 de ani de relații diplomatice.

