Curs valutar
  • EUR
    20.0905
    -0.0244%
  • USD
    17.9476
    -0.4953%
  • RUB
    0.2228
    -0.4937%
  • RON
    3.7628
    0.0691%
  • UAH
    0.3958
    -0.0505%

Toate știrile

02 noiembrie 2026

VIDEO Incompatibilitatea de funcții l-a lăsat fără mandat de consilier. ANI a pus umărul, iar CEC i l-a retras

14 Sept. 2021, 15:16
 // Categoria: Politica // Autor:  Realitatea.md
14 Sept. 2021, 15:16 // Politica //  Realitatea.md

Comisia Electorală Centrală (CEC) i-a ridicat mandatul de consilier din cadrul Consiliului raional Sângerei al lui Gherman Petru, ales local pe lista Partidul Unității Naționale (PUN), după ce Autoritatea Națională de Integritate a notificat Comisia că a constatat încălcarea regimului juridic al incompatibilităților funcțiilor de către acesta. Decizia a fost luată astăzi de către membrii CEC, în cadrul ședinței ordinare, transmisă live de către Rlive.md.

Conform actului de constatare din 31 iulie 2020, s-a decis decăderea lui Gherman Petru, pe un termen de 3 ani de la ridicarea mandatului de consilier raional, din dreptul de a mai exercita o funcție eligibilă (electorală).

La data de 25 septembrie 2020, Gherman Petru a depus la Judecătoria Chișinău, sediul Râșcani, cerere de chemare în judecată împotriva Autorității Naționale de Integritate, prin care a solicitat admiterea cererii de chemare în judecată și anularea actului de constatare al ANI.

Judecătoria Chișinău, sediul Râșcani, sesizarea lui Gherman Petru a fost declarată inadmisibilă. Astfel, la data de 23 martie 2021, Gherman Petru a contestat încheierea Judecătorie Chișinău, sediul Râșcani, cu recurs. La data de 31 mai curent, Curtea de Apel, prin decizie irevocabilă, a respins recursul declarat de către Gherman împotriva încheierii Judecătoriei Chișinău.

Astfel, membrii CEC, i-au retras în baza actului de constatare privind încălcarea regimului juridic al incompatibilităților emis de Autoritatea Națională de Integritate, mandatul consilierului Gherman Petru ales pe lista PUN în Consiliul raional Sângerei.

CEC a declarat vacant mandatul de consilier în Consiliul raional Sângerei, după retragerea acestuia. Astfel, secretarul Consiliului raional Sângerei, în termen de 10 zile, va transmite Comisiei Electorale Centrale documentele necesare atribuirii mandatului următorului candidat supleant de pe lista PUN.

 

Realitatea Live

01 Nov. 2026, 20:00
 // Categoria: Slider // Autor:  Ana Panaguța
01 Nov. 2026, 20:00 // Slider //  Ana Panaguța

Un pescar din Constanța a prins în Marea Neagră un pește de aproape trei kilograme, originar din Oceanul Pacific. Este vorba despre sebastă, cunoscută și sub numele de peștele de rocă asiatic. Specialiștii spun că temperaturile tot mai ridicate ale apei ar putea favoriza adaptarea speciei la condițiile din Marea Neagră. Peștele este apreciat pentru carnea sa, însă apariția lui ridică semne de întrebare privind impactul asupra speciilor autohtone, transmite antena3.ro.

Sebasta provine din nord-vestul Pacificului, inclusiv din apele din apropierea coastelor Coreei. Potrivit biologilor, specia suportă variații mari de temperatură și salinitate, iar schimbările climatice ar putea explica prezența ei în apele românești.

„Este o specie care tolerează variații mari de salinitate și de temperatură. Schimbările climatice, care au produs multe modificări, inclusiv în bazinul Mării Negre, se pare că i-au permis să ajungă, în urmă cu doi-trei ani, până în zona românească”, a explicat biologul Victor Niță.

„Pe litoralul românesc, temperatura apei a crescut în ultimul deceniu cu aproximativ două grade, urmând tendința globală. Aceasta este și explicația apariției unor specii care nu sunt specifice zonei noastre”, a declarat climatologul Maria Mihailov.

Sebasta se hrănește cu pești mici, dar și cu creveți și crabi, așa că poate intra în competiție pentru hrană cu speciile autohtone. Există însă și un posibil avantaj economic, deoarece carnea ei este apreciată, iar dacă peștele va fi capturat în cantități constante, ar putea ajunge în meniurile restaurantelor de pe litoral.

„Are o carne foarte gustoasă și apreciată, bună pentru organism, bogată în nutrienți și în acizi grași Omega 3. Poate fi valorificată foarte bine în gastronomie”, a spus Victor Niță.

„Este un pește benefic pentru pescari, pentru că orice specie nouă care se aclimatizează în Marea Neagră aduce un plus de valoare pescarilor, dar și restaurantelor și magazinelor de pește”, a declarat Sorin Mănăilă, manager de restaurant.

Specialiștii avertizează însă că noul venit ar putea deveni un prădător periculos.

„Ajunge la dimensiuni foarte mari, este un fel de guvid uriaș, care chiar mănâncă guvizi. Poate deveni un prădător de vârf în fauna piscicolă a Mării Negre, în zonele noastre de litoral, mai ales dacă ar găsi mai multe zone stâncoase în care să se ascundă și să se reproducă”, a explicat Adrian Bilbă, doctor în științe.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!