„Vreau ca fiecare angajat al Ministerului Afacerilor Interne care încalcă legea să răspundă imediat în fața legii pentru toate fărădelegile comise!”. Declarația aparține Anei Revenco, ministra MAI, care a declarat că nu va tolera corupția din sistem și că va insista să fie pedepsiți acei angajați care iau mită.
Declarația vine după ce în dimineața zilei, CNA a emis un comunicat de presă în care a anunțat că a fost încătușat un polițist al IP Edineț pentru luare de mită. În mesajul său, postat pe Facebook, Revenco se mai referă și la un alt caz revoltător.
„Împreună să oprim corupția și ilegalitățile din instituțiile de ordine și drept în așa fel încât familiile și părinții noștri să fie mândri de noi și de profesia noastră! Atunci când am început mandatul de Ministru al Afacerilor Interne am anunțat că mă voi conduce în activitatea mea după câteva principii, iar unul dintre acestea este că NU VOI TOLERA NICIODATĂ CORUPȚIA în rândul angajaților, indiferent de funcția, vechimea sau numele lor. Cu părere de rău zilele acestea am fost martorii unor cazuri revoltătoare, presa relatând cum doi polițiști au primit mită de la un șofer aflat în trafic în timp ce un alt angajat a fost reținut pentru trafic de influență. Înainte de a afecta imaginea întregului Minister, aceste fapte denigrează imaginea tuturor colegilor noștri care își slujesc meseria cu cinste, seriozitate și bună-credință. Vin pe această cale cu un apel către toți colegii din Ministerul Afacerilor Interne: vreau să fim solidari și să preîntâmpinăm cu promptitudine orice fel de acțiuni ilegale! Și, la fel ca și voi, vreau ca fiecare angajat al Ministerului Afacerilor Interne care încalcă legea să răspundă imediat în fața legii pentru toate fărădelegile comise! Mergeți cu mândrie și încredere la locul de muncă și îndepliniți-vă cinstit serviciul pentru ca fiecare cetățean să se simtă în siguranță! Este firesc să pretindem respect pentru uniforma de polițist, dar pentru aceasta și noi, la rândul nostru, trebuie să oferim respectul cuvenit meseriei pe care am ales-o!”, a scris Revenco.
Sunt pregătită să vă ascult oricând pe fiecare dintre dumneavoastră și să căutăm împreună soluții pentru problemele cu care vă confruntați zilnic, însă nu voi proteja niciodată pe cei care încalcă legea, a mai adăugat ministra.



