Curs valutar
  • EUR
    19.9863
    0.2021%
  • USD
    17.0881
    -0.5676%
  • RUB
    0.2050
    1.3171%
  • RON
    3.8050
    0.0841%
  • UAH
    0.3831
    -0.3393%

Toate știrile

21 august 2026

Angela Bostan de la CA Chișinău, despre evaluarea judecătorilor: „Nu trebuie să se intersecteze cu separarea puterilor”

23 Sept. 2021, 15:38
 // Categoria: Societate // Autor:  Realitatea.md
23 Sept. 2021, 15:38 // Societate //  Realitatea.md

Nicio guvernare, din toate câte s-au perindat în Republica Moldova, nu s-a remarcat prin lipsa unor intenții declarate de a reforma în vreun fel justiția, de a redresa situația și de-a spulbera pronunțata nemulțumire din societate față de acest sector. Sinceritatea intențiilor, în acest sens, s-a amestecat până la urmă deseori cu resemnarea sau a fost înlocuită, în cel mai rău caz, cu interese obscure. Va fi altfel acum? Și ce-ar trebui să se facă ca deznodământul să fie altul decât cel obișnuit. Punctul de vedere al unei magistrate, Angela Bostan, de la Curtea de Apel (CA) Chișinău, a fost expus pentru Europa Liberă.

Evaluarea poate duce și duce deja la politizare

„Eu sper că această tendință și această inițiativă de evaluare cu orice preț a judecătorilor este într-adevăr îndreptată spre a evalua obiectiv corpul judecătoresc, dar nu a subordona judecătorii politic, pentru că observ că de la o vreme încoace, de când se tot vorbește de evaluare, de când avem schimbarea guvernării, unii judecători se declară foarte bine pregătiți de acea evaluare doar prin faptul că se străduie cumva să obțină acea simpatie politică, prin anumite hotărâri convenabile politicului, prin anumite acțiuni care ar fi pe placul politicului ș.a.m.d. Această evaluare nu trebuie în niciun caz să se intersecteze cu principiul separării puterilor, în primul rând, și nu trebuie să afecteze inamovibilitatea judecătorului, garanțiile sociale ale judecătorilor. Dacă vrem o evaluare obiectivă, s-o facem pe niște criterii absolut legale, constituționale, deschise și să aibă acel judecător și dreptul la un recurs efectiv”, a explicat Angela Bostan.

Potrivit acesteia, eficiență, transparență și sporirea calității actului de justiție, dar sporirea calității actului de justiție asta nu înseamnă o hotărâre plăcută, ci o hotărâre legală și înțeleaptă. „Cum credeți Dvs., va fi pe placul politicului o hotărâre foarte bine argumentată, dar care îi dă câștig de cauză cetățeanului, dar nu autorității publice? Și, invers, va fi pe placul cetățeanului acea dorință de a nu intra în contradictoriu cu politicul sau cu administrația prin susținerea oricăror decizii la nivel administrativ și respingerea oricăror contestații asupra acestora?”.

„Dacă scopul va fi controlul asupra sistemului judecătoresc, da, dacă nu va fi, eu, ca reprezentantă a sistemului judecătoresc, voi fi absolut deschisă pentru a fi evaluată și la criteriul profesionalism, integritate și tot ce vreți și de-alde mine cred că sunt minimum jumătate din sistem. În rest, rămâne pe seama acelor politicieni care vor crea acele criterii de evaluare, să nu ajungem soarta statelor vecine, în care după acea evaluare acum stă Curtea Europeană și pe bandă rulantă emite hotărâri prin care foarte dur critică acele evaluări care au avut loc și acele criterii de evaluare care au fost puse la baza pretinselor dorințe de a se reforma justiția”, a mai adăugat judecătoarea.

Materialul integral poate fi citit pe Europa Liberă.

Realitatea Live

21 Aug. 2026, 15:51
 // Categoria: Slider // Autor:  Cătălina Boico
21 Aug. 2026, 15:51 // Slider //  Cătălina Boico

Pe 1 noiembrie 2026 vor avea loc alegeri locale noi pentru funcția de primar al satului Chirsova din UTA Găgăuzia. Potrivit Comisiei Electorale Centrale (CEC), aceasta a luat act de sesizarea Judecătoriei Comrat, prin care primarului localității i-a fost aplicată sancțiunea complementară de privare de dreptul de a ocupa funcția pentru o perioadă de șase luni.

În conformitate cu prevederile legale, mandatul edilului încetează de drept înainte de termen în caz de existența unei hotărâri definite și irevocabile prin care se interzice de a ocupa funcția de primar pentru o perioadă mai mare de cinci luni.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Amintim că, pe 1 noiembrie 2026, alegeri locale noi vor avea loc în satele Cairaclia și Novosiolovca, raionul Taraclia, orașul Costești, raionul Rîșcani, satul Hăsnășenii Mari, raionul Drochia și satul Tomai, UTA Găgăuzia. În aceeași zi, în satul Delacău, raionul Anenii Noi, va avea loc un referendum local.