Natalia Graur
pentru Moldova.org
Îți propun un scurt exercițiu de empatie. Încearcă să-ți imaginezi cum ar fi să fii acum în locul fetei care a uitat camera pornită cât avea relații intime în timpul unei ore online. Poate reacția ta e „n-avea cum să mi se întâmple așa ceva. Nu mie”. Să admitem, atunci te invit să-ți amintești unul dintre momentele rușinoase din viața ta. Genul de momente pe care poate ți le amintește creierul înainte de culcare și te țin trează câteva ore. Genul de amintiri care îți revin uneori în conștient și pe care încerci rapid să le îngropi la loc, să le ștergi, să te scuturi de ele. Gândește-te cum ar fi dacă acel moment ar fi fost filmat. Cred că această fată a trăit cel mai stânjenitor moment din viața ei de până acum. Iar acum toată țara știe despre asta. Și o judecă, o acuză, o exmatriculează.
M-am bucurat însă să aud că mama fetei o susține. Directoarea, într-un interviu, era indignată că mama „nu arată vreun fel de mustrare”. Era indignată că un părinte e alături de copilul său în asemenea momente. Indignată că mama fetei e îngrijorată de gura satului, „gură” din care face parte și discursul directoarei.
Sper că părinții fetei îi vor fi alături în continuare. Și sper că fata asta are prietene și prieteni care o susțin și că persoana cu care apare în filmare îi este alături. Iar dacă ea sau altcineva care a trecut prin experiențe similare citește acest articol, aș vrea să știe că există acest grup de sprijin după violență sexuală, care conține întâlniri online gratuite ghidate de o psihologă din Cluj. Pentru că, deși din ce cunoaștem relațiile intime între cei doi au fost consensuale, faptul că această filmare a devenit publică, a adus cu ea multă ură, violență, iar consecințele n-au cum să nu fie traumatizante.
