Procesul electoral pentru alegerea membrilor în Parlamentul European reprezintă un aspect crucial al democrației europene. Reglementările sunt stabilite atât la nivelul Uniunii Europene, prin tratate și directive, cât și la nivel național, ceea ce duce la o diversitate de practici și proceduri în statele membre. În acest articol, Calea Europeană a explorat procedurile de vot pentru alegerile Parlamentului European, începând cu baza legală și până la aspectele concrete privind dreptul de vot și de candidatură, precum și datele și modul de desfășurare a alegerilor.

Baza legală și principii fundamentale

Principiile de bază care guvernează alegerile pentru Parlamentul European sunt stabilite în tratatele fondatoare ale Uniunii Europene, cum ar fi Tratatul privind Uniunea Europeană (TUE) și Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (TFUE), precum și în Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene. Acestea consacră dreptul la vot și la candidatură ca fiind fundamentale pentru cetățenii Uniunii Europene.

Prin Actul din 20 septembrie 1976 privind alegerea membrilor Parlamentului European prin vot universal direct, se consfințeaște transformarea Parlamentului European într-o instituție aleasă direct de către cetățenii europeni. Acest act a reprezentat un pas semnificativ în democratizarea Uniunii Europene și a pus bazele unui proces electoral standardizat.

Proceduri comune în vigoare

1. Dreptul de vot și candidatură pentru cetățenii UE: Orice cetățean al Uniunii care își are reședința într-un stat membru are dreptul de a vota și de a fi ales la alegerile pentru Parlamentul European în acel stat. Aceste drepturi sunt reglementate de directive precum Directiva 93/109/CE și pot varia în funcție de țară.

2. Sistemul electoral: Alegerile europene se bazează pe principiul reprezentării proporționale și pot utiliza diverse sisteme electorale, cum ar fi sistemele listelor sau votul unic transferabil. Pragurile electorale sunt stabilite pentru a asigura reprezentativitatea și pot varia între țări, dar se impune un prag minim obligatoriu de 2% – 5% pentru circumscripțiile cu mai mult de 35 de locuri.

În prezent, următoarele state membre aplică praguri: Franța, Belgia, Lituania, Polonia, Slovacia, Cehia, România, Croația, Letonia și Ungaria (5 %); Austria, Italia și Suedia (4 %); Grecia (3 %) și Cipru (1,8 %). Celelalte state membre nu aplică niciun prag, deși Germania a încercat să facă acest lucru, însă în două decizii din 2011 și 2014, Curtea Constituțională germană a declarat pragurile pentru alegerile europene ale Germaniei existente la momentul respectiv (care au fost inițial de 5 %, apoi de 3 %) drept neconstituționale.

3. Incompatibilități: Funcția de deputat în Parlamentul European este incompatibilă cu anumite alte funcții, cum ar fi cea de membru al guvernului unui stat membru sau membru al Comisiei Europene.

Aspecte care fac obiectul dispozițiilor naționale

1. Sistemul electoral și pragurile: Fiecare stat membru poate adapta sistemul electoral conform propriilor norme și reguli. Unele state aplică praguri electorale, în timp ce altele nu.

2. Limitele circumscripțiilor: Unele state își împart teritoriul național în mai multe circumscripții regionale, în timp ce altele funcționează ca o circumscripție unică.

3. Dreptul la vot: Vârsta minimă de vot variază între state, iar în unele țări votul este obligatoriu.

Vârsta minimă la care se poate vota este de 18 ani în majoritatea statelor membre, cu excepția Austriei, Belgiei, Germaniei și Maltei, unde această vârstă este de 16 ani, și a Greciei, unde este de 17 ani.

Votul este obligatoriu în cinci state membre (Belgia, Bulgaria, Luxemburg, Cipru și Grecia): obligația de a vota vizează atât cetățenii acestor state, cât și cetățenii UE înregistrați care nu sunt resortisanți ai statului respectiv.

4. Dreptul de candidatură: Candidatura poate fi deschisă pentru cetățeni sau pentru partide politice, în funcție de legislația națională.

5. Datele alegerilor: Data și ora alegerilor sunt stabilite de fiecare stat membru.

Olanda va da startul alegerilor joi, în 6 iunie, urmată de Irlanda, unde votul are loc vineri, 7 iunie, şi de Letonia, Malta şi Slovacia, unde se va vota sâmbătă, 8 iunie. În Cehia, urnele vor fi deschise vineri şi sâmbătă, în timp ce în Italia se va vota sâmbătă şi duminică. Celelalte 20 de ţări ale Uniunii (Austria, Belgia, Bulgaria, Cipru, Croaţia, Danemarca, Estonia, Finlanda, Franţa, Germania, Grecia, Lituania, Luxemburg, Polonia, Portugalia, România, Slovenia, Spania, Suedia şi Ungaria) vor organiza alegerile europene duminică, 9 iunie.

Rezultatele alegerilor vor fi disponibile în timp real pe site-ul dedicat scrutinului (https://results.elections.europa.eu/ro/)

6. Numărul eurodeputaților aleși: Numărul eurodeputaţilor aleşi din fiecare stat UE este agreat înaintea fiecăror alegeri şi se bazează pe principiul proporţionalităţii degresive, conform căruia fiecare eurodeputat dintr-o ţară mai mare reprezintă mai mulţi cetăţeni decât un eurodeputat dintr-o ţară mai mică.

Totalul numărului eurodeputaţilor nu poate depăşi 750 plus preşedintele. În total vor fi aleşi 720 de europarlamentari în iunie 2024, cu 15 mai mult decât la precedentele alegeri, organizate în 2019.

Numărul deputaţilor europeni care vor fi aleşi de fiecare stat în iunie 2024 este: Germania 96, Franţa 81, Italia 76, Spania 61, Polonia 53, România 33, Olanda 31, Belgia 22, Grecia, Cehia, Suedia, Portugalia şi Ungaria câte 21, Austria 20, Bulgaria 17, Danemarca, Finlanda şi Slovacia câte 15, Irlanda 14, Croaţia 12, Lituania 11, Slovenia şi Letonia câte 9, Estonia 7, Cipru, Luxemburg şi Malta câte 6.

Europarlamentarii alcătuiesc grupuri politice în funcţie de afinităţile lor politice, nu de naţionalitate. Fiecare grup este constituit de minimum 23 de europarlamentari din cel puţin un sfert din ţările Uniunii Europene. Un deputat poate aparţine unui singur grup politic. Unii eurodeputaţi nu fac parte din niciun grup politic, ei fiind, în acest caz, neafiliaţi.

În prezent, există şapte grupuri politice în cadrul Parlamentului European: Grupul Partidului Popular European (PPE), Grupul Alianţei Progresiste a Socialiştilor si Democraţilor din Parlamentul European (S&D), Grupul Renew Europe, Grupul Verzilor/Alianţa Liberă Europeană (Verzi/ALE), Grupul Conservatorilor şi Reformiştilor Europeni (ECR), Grupul Identitate şi Democraţie (ID) şi Grupul Stângii din Parlamentul European (GUE/NGL).

Cadrul legal în România

Conform Legii nr. 33/2007 privind organizarea şi desfăşurarea alegerilor pentru Parlamentul European, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, în România, cei 33 de eurodeputaţi sunt aleşi prin vot universal direct de toţi cetăţenii UE înregistraţi pe listele electorale şi având vârsta de peste 18 ani.

Scrutinul se desfăşoară într-o singură circumscripţie electorală, în baza principiului reprezentării proporţionale şi pe bază de candidaturi independente. România foloseşte un sistem de liste închise, care nu permite modificarea numărului de ordine a candidaţilor pe listă.

Pentru partidele politice, organizaţiile cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale, alianţele politice şi alianţele electorale, pragul electoral de atribuire a mandatelor reprezintă 5% din totalul voturilor valabil exprimate, la nivel naţional.

Pot candida ca independenţi cetăţenii români sau cetăţenii altor state membre ale Uniunii Europene care au dreptul de a fi aleşi şi sunt susţinuţi de cel puţin 100.000 de alegători.

Candidaţilor independenţi li se pot atribui mandate dacă au obţinut, fiecare în parte, un număr de voturi valabil exprimate cel puţin egal cu coeficientul electoral naţional. Coeficientul electoral naţional reprezintă partea întreagă a raportului dintre numărul total de voturi valabil exprimate şi numărul de mandate de parlamentari europeni ce revin României.

Atribuirea mandatelor în PE se face, potrivit Legii 33/2007, în două etape.

În prima etapă, Biroul Electoral Central calculează pragul electoral şi coeficientul electoral naţional şi stabileşte, în ordinea descrescătoare a numărului de voturi valabil exprimate, lista partidelor, alianţelor politice, alianţelor electorale şi candidaţilor independenţi cărora li se pot repartiza mandate.

În etapa a doua, se repartizează mandatele la nivelul circumscripţiei naţionale pentru listele selectate prin metoda d’Hondt. Această metodă de repartizare a mandatelor constă în împărţirea voturilor valabil exprimate pentru fiecare listă şi candidat independent, selectate în condiţiile prevăzute la lit. a), la 1, 2, 3, 4 etc. până la numărul total de mandate de repartizat, şi ierarhizarea acestor câturi în ordine descrescătoare. Numărul de mandate repartizate fiecărei liste în parte corespunde cu numărul total de câturi aferente fiecărei liste cuprinse în şirul ordonat, până la repartizarea tuturor mandatelor.

Candidatului independent căruia i-ar reveni cel puţin un mandat i se repartizează un singur loc, indiferent de câte mandate au rezultat din calcul, se mai prevede în legea menţionată.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

#alegeri #alegeri europarlamentare #campania electorala #Parlamentul European #Romania

Puține lucruri de pe Pământ au rezistat atât de mult timp în fața schimbărilor. În timp ce clădirile istorice și invențiile care au marcat evoluția omenirii ne atrag atenția, există și minuni ale naturii pe lângă care trecem uneori fără să le cunoaștem povestea, scrie antena3.ro.

Copacii se numără printre cele mai longevive forme de viață de pe planetă. De-a lungul mileniilor, au oferit umbră, adăpost și oxigen, devenind repere ale unor locuri și martori tăcuți ai istoriei. Unii dintre ei au supraviețuit mii de ani, încă dintr-o perioadă în care civilizația arăta cu totul altfel.

Dar unde se află cel mai bătrân copac din lume și care este secretul longevității sale?

Methuselah, pinul care a supraviețuit timp de milenii

În Munții Albi din California, Statele Unite, crește unul dintre cei mai vechi copaci cunoscuți de pe Pământ. Este un pin din specia Great Basin bristlecone pine, botezat Methuselah, după personajul biblic Matusalem, bunicul lui Noe, despre care Biblia spune că a trăit 969 de ani.

Copacul a fost descoperit în anii 1950 de cercetătorul Edmund Schulman și a devenit celebru pentru vârsta sa impresionantă. Este considerat cel mai bătrân copac individual, care nu face parte dintr-o colonie de arbori conectați prin același sistem de rădăcini, a cărui longevitate a fost confirmată prin metode științifice.

Methuselah nu este însă singurul exemplar remarcabil din această zonă. În apropiere se află un alt pin, al cărui nume nu a fost făcut public și despre care cercetătorii au stabilit că ar putea fi chiar mai vechi.

Câți ani are cel mai bătrân copac din lume?

Vârsta copacilor poate fi stabilită prin analizarea inelelor de creștere, fiecare dintre acestea oferind indicii despre un an din viața arborelui.

În cazul lui Methuselah, au fost prelevate probe în 1957. Ulterior, dendrocronologul Tom Harlan, de la Laboratorul de Cercetare a Inelelor Arborilor al Universității din Arizona, a comparat inelele de creștere și a confirmat că arborele are peste 4.800 de ani.

În 2009, același cercetător a analizat și o probă mai veche, prelevată de Edmund Schulman dintr-un alt pin din Munții Albi, înainte de moartea acestuia. Proba provenea de la un copac viu, rămas fără nume, despre care s-a estimat că are peste 5.000 de ani. Acesta ar putea fi, așadar, cel mai bătrân arbore viu individual a cărui vârstă a fost verificată.

Înainte ca Methuselah să fie recunoscut drept unul dintre cei mai bătrâni arbori vii din lume, recordul îi era atribuit pinului Prometheus, din statul Nevada. Copacul a fost tăiat în 1964 de Donald Rusk Currey, un doctorand care studia istoria climatică a regiunii. Analiza ulterioară a inelelor de creștere a arătat că arborele avea aproximativ 4.900 de ani, existând estimări potrivit cărora ar fi putut depăși 5.000 de ani. Circumstanțele tăierii rămân controversate, iar dispariția sa este considerată unul dintre cele mai cunoscute exemple ale pierderii unui exemplar natural excepțional în urma unei intervenții umane.

Numele Prometheus provine din mitologia greacă, de la titanul care le-ar fi oferit oamenilor focul.

De ce este ținut secret locul în care se află Methuselah?

Pădurea Ancient Bristlecone Pine se găsește în Munții Albi din California și adăpostește exemplare de pini care au supraviețuit timp de milenii.

Cu toate acestea, poziția exactă a lui Methuselah și a copacului despre care se crede că este și mai vechi a fost păstrată secretă. Măsura a fost luată pentru a preveni deteriorarea arborilor, vandalismul sau alte intervenții care le-ar putea pune în pericol existența.

Timp de decenii, nici măcar fotografiile care ar fi permis identificarea cu ușurință a exemplarelor nu au fost distribuite pe scară largă. În 2021, însă, imagini apărute online au făcut ca localizarea lui Methuselah să devină mai ușor de identificat.

Importanța protejării arborilor cu valoare istorică a revenit în atenția publicului și după un incident petrecut în Marea Britanie.

În septembrie 2023, celebrul sicomor din Sycamore Gap, comitatul Northumberland, a fost tăiat intenționat. Copacul, vechi de aproximativ 300 de ani, devenise un reper cunoscut, aflat într-o depresiune naturală a terenului, lângă Zidul lui Hadrian.

În 2025, doi bărbați, Daniel Graham și Adam Carruthers, au fost condamnați la câte patru ani și trei luni de închisoare pentru tăierea ilegală a arborelui și deteriorarea Zidului lui Hadrian, monument protejat și inclus în patrimoniul mondial UNESCO.

Care este secretul longevității acestor copaci?

Pinii din specia Great Basin bristlecone pine sunt considerați printre cei mai longevivi arbori de pe planetă. Ei cresc în regiunile montane înalte din California, Nevada și Utah, în condiții care ar fi dificile pentru multe alte specii.

Secretul longevității lor este legat tocmai de mediul neprielnic în care se dezvoltă. Temperaturile scăzute, solurile sărace și condițiile aspre încetinesc considerabil creșterea copacilor.

Ritmul lent de dezvoltare contribuie la formarea unui lemn foarte dens, care îi ajută să reziste mai bine putrezirii, insectelor și ciupercilor. Astfel, deși cresc în condiții dificile și pot avea un aspect aparent fragil, acești arbori reușesc să supraviețuiască mii de ani.

Longevitatea lor este o dovadă a modului în care unele specii se adaptează mediului și rezistă în fața unor schimbări care se desfășoară pe perioade mult mai lungi decât o viață omenească.