Finala din acest an a Eurovision a oferit Republicii Moldova mai mult decât un simplu spectacol muzical. Dincolo de scenă, lumini și punctaje, concursul s-a transformat într-o radiografie neașteptat de sinceră a stării conștiinței noastre naționale și a orientării geopolitice reale din societatea moldovenească.
Decizia juriului din Republica Moldova de a acorda doar 3 puncte României pentru piesa „Choke Me”, interpretată de Alexandra Căpitănescu, a provocat un val firesc de nemulțumire în spațiul public, notează analistul Anatol Țăranu într-un editorial publicat pe IPN. Nu doar pentru că piesa României s-a bucurat de apreciere internațională și s-a clasat printre favoritele competiției, ci mai ales pentru că votul juriului moldovean a fost perceput ca un gest simbolic de distanțare față de propriul spațiu cultural și identitar.
În contrast izbitor, publicul din Republica Moldova a transmis un mesaj limpede: cele 12 puncte acordate României nu au reprezentat doar o apreciere artistică, ci expresia instinctivă a unei solidarități istorice și culturale firești. Cetățenii au făcut exact ceea ce era de așteptat între două state unite prin limbă, memorie și identitate.
De mult timp, Eurovision nu mai este doar o competiție muzicală. Votul reflectă afinități geopolitice, solidarități istorice și apartenențe culturale. Țările nordice votează reciproc. Statele balcanice fac același lucru. Comunitățile culturale consolidate își exprimă instinctiv solidaritatea. În acest context, ar fi fost absolut firesc ca Republica Moldova să susțină România.
Însă problema devine și mai gravă atunci când privim și votul acordat Ucrainei.
Dacă juriul moldovean ar fi oferit un punctaj redus doar României, episodul ar fi putut fi interpretat exclusiv prin prisma persistenței antiromânismului istoric. Însă faptul că România a primit doar 3 puncte, iar Ucraina a fost ignorată complet schimbă radical semnificația politică a întregului tablou.
România nu este doar statul cu care Republica Moldova împărtășește aceeași limbă și aceeași matrice culturală. România este principalul susținător politic și economic al Republicii Moldova în interiorul Uniunii Europene și principalul garant al conectării Chișinăului la spațiul occidental.
În același timp, Ucraina nu mai poate fi privită doar ca un simplu vecin. De la declanșarea agresiunii ruse la scară largă, Ucraina a devenit, de facto, scutul militar care protejează Republica Moldova de extinderea războiului și a expansionismului Kremlinului în regiune. Rezistența Kievului a împiedicat transformarea Republicii Moldova într-o țintă directă a agresiunii ruse.
Fără rezistența Ucrainei, este foarte probabil ca armata rusă să se fi aflat astăzi la frontiera Nistrului sau chiar mai departe. Acesta este adevărul geopolitic fundamental al momentului.
Prin urmare, atunci când juriul Republicii Moldova oferă doar 3 puncte României – spațiului de care ne leagă istoria, limba și cultura – și 0 puncte Ucrainei – statului care ține astăzi frontul de securitate al întregii regiuni – problema nu mai poate fi redusă la o simplă preferință muzicală sau la un reflex antiromânesc rezidual.
Apare inevitabil o întrebare mult mai gravă: ce tip de reflex geopolitic funcționează în subconștientul unei părți a elitei culturale moldovenești?
Pentru că un asemenea vot exprimă o dezorientare geopolitică profundă, compatibilă mai degrabă cu reflexele unei mentalități pro-ruse decât cu valorile spațiului european spre care Republica Moldova declară că se îndreaptă.
Nu trebuie ignorat faptul că propaganda rusă a investit timp de decenii în cultivarea unei identități artificiale în Basarabia – o identitate construită pe separarea de România, pe relativizarea apartenenței europene și pe inocularea neîncrederii față de Occident. Sovietismul nu a produs doar deformări politice, ci și deformări psihologice și culturale care continuă să funcționeze chiar și atunci când oamenii nu mai conștientizează originea acestor reflexe.
Tocmai de aceea, episodul Eurovision este important și nu trebuie tratat superficial. Nu este vorba despre muzică. Este vorba despre simptomele unei probleme de fond.
Faptul că publicul a votat masiv pentru România demonstrează că instinctul identitar românesc există și rămâne viu în societate. În schimb, votul juriului sugerează că anumite segmente ale elitei culturale continuă să funcționeze într-un registru marcat de confuzie identitară și ambiguitate geopolitică.
Această ruptură dintre societate și anumite elite este extrem de periculoasă.
Republica Moldova traversează poate cea mai importantă perioadă din istoria sa de după independență. Țara se află între două modele civilizaționale: modelul european și modelul imperial rus. În asemenea momente istorice, claritatea identitară nu mai reprezintă un simplu lux intelectual, ci o condiție de securitate națională.
O societate care nu știe clar cine este și cărui spațiu civilizațional îi aparține devine vulnerabilă la manipulare, propagandă și destabilizare.
De aceea, episodul Eurovision trebuie privit și ca un avertisment politic. El a demonstrat încă o dată cât de adânc este implantată în societatea moldovenească confuzia identitară. Iar aceasta nu este doar o problemă simbolică sau sentimentală. Ea poate deveni o vulnerabilitate strategică majoră.
O Republică Moldova care intră în Uniunea Europeană fără să-și fi clarificat identitatea națională riscă să devină, paradoxal, o extensie a influenței rusești în interiorul proiectului european – o veritabilă „coloană a cincea”, purtând în sine reflexe politice și culturale incompatibile cu valorile occidentale.
Republica Moldova nu poate merge autentic spre Europa păstrând simultan reflexe mentale și culturale incompatibile cu spațiul european. Integrarea europeană nu înseamnă doar fonduri, infrastructură sau reforme administrative. Ea presupune și asumarea unei identități istorice clare.
Iar această identitate nu poate fi construită nici împotriva României, nici în indiferență față de drama Ucrainei.
