Cutremure devastatoare, erupții vulcanice uriașe, extincții în masă și chiar impacturi cu asteroizi ar putea face parte dintr-un ciclu natural care se repetă la aproximativ 27 de milioane de ani, potrivit unui nou studiu. Deși ipoteza rămâne controversată în comunitatea științifică, autorul cercetării susține că aceste evenimente ar putea avea o cauză comună, ascunsă în procesele profunde ale planetei sau chiar în mișcarea Sistemului Solar prin galaxie, scrie adevărul.ro.
Un model care s-ar repeta de sute de milioane de ani
Michael Rampino, profesor de geologie la Universitatea din New York, a analizat 89 de evenimente geologice majore petrecute în ultimii 260 de milioane de ani, folosind date actualizate privind vârsta formațiunilor geologice și metode statistice moderne.
Printre fenomenele studiate se numără extincțiile marine în masă, perioadele în care oceanele au rămas fără oxigen, erupțiile vulcanice de proporții continentale, cutremurele majore, variațiile nivelului mărilor și schimbările în ritmul de expansiune al fundului oceanic.
Potrivit analizei, multe dintre aceste evenimente par să se concentreze într-un ciclu principal de aproximativ 27 de milioane de ani. Cercetătorul identifică și alte intervale periodice, mai scurte, de circa 8,9 milioane de ani, precum și cicluri mult mai lungi, care pot ajunge până la 270 de milioane de ani.
Procese ascunse în interiorul Pământului
Ipoteza existenței unui astfel de ritm geologic a fost formulată încă din anii 1980, însă nu a fost acceptată pe scară largă. Mulți geologi consideră că nu există un mecanism unic care să poată explica evenimente atât de diferite.
Rampino susține însă că modificările periodice ale circulației mantalei – stratul semi-fluid aflat sub scoarța terestră – ar putea reprezenta cheia fenomenului.
Convecția din manta se desfășoară extrem de lent, însă eventualele schimbări ciclice ar putea intensifica activitatea vulcanică, mișcarea plăcilor tectonice și alte procese geologice de amploare.
Michael Rampino, profesor de geologie la Universitatea din New York, a analizat 89 de evenimente geologice majore petrecute în ultimii 260 de milioane de ani, folosind date actualizate privind vârsta formațiunilor geologice și metode statistice moderne.
Printre fenomenele studiate se numără extincțiile marine în masă, perioadele în care oceanele au rămas fără oxigen, erupțiile vulcanice de proporții continentale, cutremurele majore, variațiile nivelului mărilor și schimbările în ritmul de expansiune al fundului oceanic.
Potrivit analizei, multe dintre aceste evenimente par să se concentreze într-un ciclu principal de aproximativ 27 de milioane de ani. Cercetătorul identifică și alte intervale periodice, mai scurte, de circa 8,9 milioane de ani, precum și cicluri mult mai lungi, care pot ajunge până la 270 de milioane de ani.
Procese ascunse în interiorul Pământului
Ipoteza existenței unui astfel de ritm geologic a fost formulată încă din anii 1980, însă nu a fost acceptată pe scară largă. Mulți geologi consideră că nu există un mecanism unic care să poată explica evenimente atât de diferite.
Rampino susține însă că modificările periodice ale circulației mantalei – stratul semi-fluid aflat sub scoarța terestră – ar putea reprezenta cheia fenomenului.
Convecția din manta se desfășoară extrem de lent, însă eventualele schimbări ciclice ar putea intensifica activitatea vulcanică, mișcarea plăcilor tectonice și alte procese geologice de amploare.
Aceste transformări ar avea apoi efecte în lanț asupra oceanelor, climei și ecosistemelor, favorizând apariția unor extincții în masă.
Legătura cu marile erupții vulcanice
Un argument invocat de autor este faptul că marile provincii vulcanice – vaste suprafețe acoperite de lavă rezultate în urma unor erupții gigantice – coincid aproape perfect cu intervalele de 27 de milioane de ani identificate în studiu.
Mai mult, două dintre cele mai importante extincții din istoria planetei au avut loc în aceeași perioadă cu aceste erupții masive.
Influența orbitei Pământului și a galaxiei
O altă explicație analizată de cercetător are legătură cu variațiile pe termen lung ale orbitei Pământului, care ar modifica distribuția gheții, apei și sedimentelor, influențând tensiunile din scoarța terestră și activitatea tectonică.
Cea mai controversată ipoteză implică însă poziția Sistemului Solar în Calea Lactee.
Pe parcursul a milioane de ani, Sistemul Solar oscilează deasupra și dedesubtul planului galaxiei, traversând zona centrală aproximativ o dată la 30 de milioane de ani.
Rampino afirmă că multe dintre marile evenimente geologice coincid cu aceste traversări.
Potrivit teoriei, gravitația stelelor din apropiere ar putea perturba obiectele din Norul Oort, crescând probabilitatea ca un asteroid să fie deviat spre interiorul Sistemului Solar și să lovească Pământul.
O altă ipoteză presupune că, în timpul traversării planului galactic, planeta ar putea întâlni regiuni cu densitate mai mare de materie întunecată. Dacă aceste particule s-ar acumula în nucleul Pământului, ele ar putea genera o eliberare uriașă de căldură, capabilă să intensifice activitatea geologică la scară globală.
În lucrare, cercetătorul estimează că energia eliberată într-un asemenea scenariu ar putea depăși de până la 250 de ori fluxul actual de căldură provenit din interiorul Pământului.
Ne apropiem de un nou ciclu?
Profesorul Rampino observă că nouă dintre cele 13 extincții majore cunoscute au avut loc la un interval de până la șase milioane de ani față de traversarea planului galactic.
Cum Sistemul Solar ar fi trecut prin această regiune în urmă cu aproximativ trei-patru milioane de ani, autorul sugerează că următorul episod de intensă activitate geologică ar putea avea loc în următoarele două milioane de ani.
Totuși, el subliniază că această concluzie trebuie privită cu prudență.
O ipoteză încă disputată
Cercetarea nu oferă dovezi directe că aceste mecanisme provoacă marile catastrofe ale Pământului, iar teoriile privind influența materiei întunecate sau a poziției Sistemului Solar în galaxie rămân speculative.
Autorul recunoaște că explicațiile propuse sunt controversate și contrazic interpretările geologice acceptate în prezent, însă consideră că ele ar putea deschide noi direcții de cercetare privind evoluția pe termen lung a planetei.
Dacă ipoteza se va confirma, marile catastrofe naturale nu ar reprezenta evenimente complet întâmplătoare, ci manifestări ale unui ciclu geologic și astronomic care modelează Pământul de sute de milioane de ani.
