Comisia Electorală Centrală (CEC) a aprobat, în cadrul ședinței din 3 august 2025, înregistrarea Blocului Electoral „Patriotic al Socialiștilor, Inima și Viitorul Moldovei” pentru participarea la alegerile parlamentare din 28 septembrie 2025.
Totodată, autoritatea electorală a aprobat simbolul electoral al blocului.
Blocul electoral a fost constituit de:
Partidul „Viitorul Moldovei”, condus de Vasile Tarlev;
Partidul Socialiștilor din Moldova, condus de Igor Dodon;
Partidul „Inima Moldovei”, condus de Irina Vlah.
Actele necesare pentru formarea blocului electoral au fost depuse la CEC în data de 29 iulie 2025 de către liderii celor trei partide.
Problema Filarmonicii Naționale „Serghei Lunchevici”, distrusă de incendiul din 2020, rămâne una dintre prioritățile Ministerului Culturii, spune Dan Suruceanu. Oficialul a declarat în cadrul emisiunii ”Spațiul Public” de la Radio Moldova că autoritățile analizează mai multe proiecte pentru viitorul instituției, însă deocamdată nu există o decizie finală privind soluția care va fi aplicată.
Potrivit ministrului, identificarea unei soluții pentru Filarmonică este ”imperativă și absolut necesară”, în condițiile în care colectivul instituției activează în prezent într-un spațiu impropriu.
”Noi, zi de zi, suntem într-un fel sau altul într-un proces de lucru și în căutarea soluțiilor pentru această instituție, inclusiv și a soluțiilor financiare”, a declarat Dan Suruceanu.
Ministrul a precizat că există mai multe propuneri de proiect. Una dintre acestea a fost elaborată de specialiști din străinătate și presupune costuri considerabile. În același timp, există și proiecte realizate de arhitecți locali, despre care oficialul spune că respectă rigorile necesare. Subiectul urmează să revină pe agenda Ministerului Culturii după perioada sărbătorilor naționale. Autoritățile intenționează să organizeze și consultări publice înainte de luarea unei decizii.
„Acești artiști trebuie consultați, fiindcă, într-un fel sau altul, ei sunt oamenii care vor exploata acest obiectiv. Respectiv, societatea civilă sunt oamenii care vor viziona acest edificiu”, a explicat ministrul.
Întrebat dacă în toamnă ar putea fi deja stabilită soluția pentru Filarmonică, Suruceanu a spus că își dorește acest lucru, dar nu a prezentat un termen concret: „Eu foarte mult îmi doresc asta, fiindcă real este o problemă pe care noi suntem absolut nevoiți să o soluționăm”.
Filarmonica Națională „Serghei Lunchevici” a fost grav afectată de incendiul izbucnit în septembrie 2020. De atunci, instituția își desfășoară activitatea în condiții provizorii, iar problema reconstrucției sau edificării unui nou sediu nu a fost soluționată definitiv. Prețul estimat pentru reconstrucția completă a Filarmonicii, care re 2500 de metri pătrați, este de peste 50 de milioane de euro, conform estimărilor minimale ale Ministerului Culturii.