Xi Jinping a încercat să întărească Partidul Comunist Chinez, pentru a evita prăbușirea lui, așa cum s-a întâmplat cu Partidul Comunist Sovietic. Dar a acumulat și prea multă putere personală, devenind astfel chiar el principala amenințare pentru partid, spun experții.

În ianuarie 2013, la câteva luni după ce a preluat conducerea partidului de guvernământ chinez, Xi Jinping a adunat politicienii de top ai țării și i-a întrebat de ce s-a prăbușit Partidul Comunist al Uniunii Sovietice. Xi avea deja răspunsul.

„A negat complet istoria sovietică, istoria Partidului Comunist Sovietic, l-a negat pe Lenin, l-a negat pe Stalin. Organizațiile de partid nu au avut aproape niciun efect, iar armata nu era acolo”, le-a spus el.

Nouă ani mai târziu, niciuna dintre cele de mai sus nu se aplică Partidului Comunist Chinez (PCC). În calitate de secretar general, Xi a readus partidul în centrul vieții chineze. Cetățenii sărbătoresc în masă istoria mult editată, fondatorul partidului, Mao Zedong, este venerat, iar celulele de partid de la bază au fost revitalizate. Din 2015, Xi s-a angajat într-un program extins de reforme și modernizare militară.

Dar pe cât a lucrat la consolidarea puterii partidului, XI a făcut eforturi mari și pentru a-și garanta propria putere. A depășit limita de două mandate a președinției chineze, introdusă în 1982, a acumulat mai multe titluri decât orice lider al PCC din ultimele decenii și și-a creat propria ideologie, insuflată în constituția partidului.

Acum experții în politica chineză avertizează că, încercând să revitalizeze PCC, Xi a creat o nouă amenințare la adresa partidului: el însuși.

Xi „a ucis partidul”

Cai Xia, fostă profesoară la cea mai înaltă școală de formare pentru oficialii PCC, care trăiește acum în străinătate și este un critic acerb al partidului, a spus că, prin concentrarea puterii, Xi a „ucis partidul ca organizație”.

„Cei 95 de milioane de membri ai PCC sunt „sclavii voinței sale”, a adăugat ea.

Când Xi a preluat funcția, China părea, din exterior, mai puternică decât în ultimele decenii. S-a alăturat Organizației Mondiale a Comerțului, a organizat Jocurile Olimpice de la Beijing din 2008 și a depășit Japonia ca a doua cea mai mare economie din lume.

Din interior, Xi a văzut însă un partid cu o conducere slabă, lupte interne, corupție rampantă, disciplină laxă și credință șovăitoare. Predecesorul lui Xi, Hu Jintao, a fost considerat un lider slab. Acest lucru, combinat cu stilul de conducere colectivă instalat după Mao, le-a permis celor nouă membri ai Comitetului permanent al Biroului Politic – cel mai înalt cerc al partidului – să își cultive fiecare propriul centru de putere. Rezultatul: procese dificile de luare a deciziilor și lupte în car facțiunile concura pentru propriile interese, a spus Cai. Soluția lui Xi a fost simplă – și radicală. El a optat pentru revenirea la regula unui singur lider.

„A folosit o cale greșită pentru a rezolva problema inițială și a înrăutățit lucrurile”, a spus Cai.

Consolidarea puterii personale

La scurt timp după ce a ajuns în funcție, Xi a declanșat o amplă campanie anticorupție, care nu a vizat doar oficiali corupți, ci și dușmanii săi politici. El a supravegheat căderea spectaculoasă a unor personalități puternice precum Zhou Yongkang, fost membru al Comitetului permanent al biroului politic și șef al securității, care a fost închis pe viață, și Xu Caihou, un general de armată care a murit de cancer după ce a fost expulzat din partid. În mai puțin de nouă ani, 392 de înalți oficiali și milioane de membri de partid au fost anchetați. Cei rămași știau că este e nevoie de loialitate totală pentru a supraviețui.

Pentru a concentra și mai mult puterea în propriile sale mâini, Xi a înființat mai multe „grupuri centrale de conducere” pentru a supraveghea domenii politice importante, inclusiv reforma militară, securitatea cibernetică, finanțele și politica externă. O relicvă din epoca Mao, aceste corpuri informale sunt secrete, iar lista membrilor nu e aproape niciodată publicată. Din informațiiile publicate de presa de stat, Xi conduce personal cel puțin șapte dintre aceste grupuri, iar mulți dintre oamenii care îi sunt loiali ocupă funcții importante.

În 2015, Xi a redus la tăcere disidența internă. O versiune revizuită a reglementărilor disciplinare ale partidului a interzis „criticile nefondate asupra deciziilor și politicilor centrului de partid”. Un an mai târziu, Xi a fost uns cu titlul de lider „de bază”, punându-l la egalitate cu oamenii puternici din trecut, precum Mao și Deng.

„Conducerea colectivă a partidului a devenit un concept numai cu numele, iar Xi a devenit personificarea centrului partidului”, a spus Cai.

Aleksandra Kubat, expertă politică chineză la Lau China Institute de la King’s College din Londra, spune că renunțarea la procesele instituționale și adoptarea unui „stil de conducere personalist” au creat „multe resentimente” față de Xi. Pe termen lung, acest lucru „se poate dovedi dăunător pentru stabilitatea sa”, a spus ea.

Mai mult, concentrând atât de multă putere în jurul său, Xi lasă partidului puțin spațiu de manevră pentru a crește un succesor. Dar nu e doar asta. Experții spun că Xi a demontat aproape complet sistemul de succesiune instituit după moartea lui Mao pentru a asigura longevitatea partidului.

În 2018, PCC a eliminat limita pentru mandatele prezidențiale, permițându-i lui Xi să conducă țara pe viață, dacă dorește. Partidul a declarat că măsura este necesară pentru alinierea celor mai puternice trei poziții din China – președinte, secretar general al PCC și președintele Comisiei militare centrale. Aceste funcții sunt de asemenea deținute de Xi și nu au limită de mandat.

Într-un raport realizat pentru Institutul Lowy în aprilie, experții în politică chineză Richard McGregor și Jude Blanchette arată că Xi și-a construit propria putere „în detrimentul celei mai importante reforme politice din ultimele patru decenii: transferul regulat și pașnic al puterii”.

„În acest sens, el a împins China către o potențială criză destabilizatoare pentru succesiune”, se arată în raport.

Reputația Chinei are de suferit

Dar această politică a lui Xi nu slăbește doar partidul, ci compromite poziția Chinei la nivel internațional. Sondaje recente din întreaga lume au arătat că reputația Chinei se află la punctul cel mai scăzut din ultimele decenii.

Un sondaj Pew publicat în octombrie 2020 a constatat că atitudinile negative față de China au crescut în ultimii ani în mai multe țări europene, asiatice și nord-americane, parțial din cauza modului în care a fost gestionată pandemia COVID-19.

Dar Xi a cerut Chinei să-și recapete locul ca mare putere globală, alături de Marea Britanie, Statele Unite și Rusia. O nouă generație de diplomați, supranumiți „lupii războinici” după o serie de filme chinezești patriotice cu același nume, conduce această politică externă, răspunzând cu înverșunare la orice critică percepută la adresa partidului și a conducerii sale.

Xi însuși a îmbrățișat acest stil. În discursul său cu ocazia împlinirii a 100 de ani de la înființarea PCC, luna aceasta, el a avertizat că orice țară străină care încearcă să intimideze China „se va unple de sânge pentru că va da cu capul într-un mare zid de oțel”.

Problema succesorului

Cu cât Xi rămâne mai mult la putere, cu atât îi va fi mai greu să renunțe la ea, spun experții.

Richard McGregor, profesor la Lowy Institute, a scris în cartea sa „Xi Jinping: The Backlash” că, dacă Xi ar renunța la funcție, dușmanii pe care și i-a făcut în timpul brutalei campanii anticorupție ar profita de acest lucru.

„Într-o logică circulară, (susținătorii lui Xi) susțin că numirea unui succesor ar provoca instabilitate, mai degrabă decât invers”, a scris McGregor.

Având în vedere acest risc, Xi ar putea alege să rămână la putere sau să predea unele dintre pozițiile sale unui succesor, dar care să rămână o marionetă.

Deocamdată, nu există un risc imediat ca PCC să piardă controlul asupra puterii, așa cum s-a întâmplat cu Partidul Comunist al Uniunii Sovietice în 1990. Dar experții spun că politicile lui Xi îi vor lăsa pe viitorii lideri mai puțin pregătiți pentru problemele cu care se confruntă China, cum ar fi încetinirea creșterii economice, scăderea natalității și concurența strategică cu SUA.

„După ce a acumulat atât de multă putere și a făcut atât de multe greșeli, începe o cale autodistructivă fără întoarcere”, a spus Cai.