Curs valutar
  • EUR
    20.0954
    0%
  • USD
    18.0365
    0%
  • RUB
    0.2239
    0%
  • RON
    3.7602
    0%
  • UAH
    0.3960
    0%

Toate știrile

01 noiembrie 2026

„E timpul să arătăm că existăm”! Peste 100 de preoți catolici din Germania au recunoscut public că sunt gay

27 Ian. 2022, 10:12
 // Categoria: În Lume // Autor:  Realitatea.md
27 Ian. 2022, 10:12 // În Lume //  Realitatea.md

Preoți, profesori, administratori și voluntari ai bisericii din Germania, în total peste o sută de persoane, și-au făcut publică orientarea sexuală și denunță, într-o amplă campanie numită #OutInChurch, atitudinea discriminatorie a Bisericii Catolice față de minoritățile sexuale, scrie presa germană.

Aceștia au publicat luni, 24 ianuarie, o scrisoare deschisă prin care cer ca persoanele LGBTQ+ să poată fi slujitori ai Bisericii sau pur și simplu enoriași fără teamă și fără a fi discriminate. Orientarea sexuală sau identitatea sexuală n-ar trebui să fie motiv de concediere sau interpretată ca o încălcare a loialității față de biserică.

Fragment din scrisoarea deschisă a celor peste 100 de angajați ai Bisericii Catolice din Germania:

Biserica nu ar trebui să respingă sau să interzică minorităților sexuale și cuplurilor LGBTQ+ dreptul la a primi binecuvântarea lui Dumnezeu și Sfânta Împărtășanie. O biserică ce se bazează pe Iisus și pe mesajul Lui trebuie să se opună hotărât discriminării și să promoveze, în schimb, o cultură a diversității.Semnatarii manifestului mai cer, pe lângă drepturi egale, ca biserica să-și asume responsabilitatea pentru discriminarea persoanelor LGBTQ+ de-a lungul timpului.

„Facem parte din biserică, mereu a fost așa”

„Nu vreau să-mi mai ascund identitatea sexuală”, spune Uwe Grau, un preot din Stuttgart, într-un mesaj publicat pe site-ul campaniei #OutInChurch, parte a unei serii de mărturii ale angajaților bisericii. Câteva dintre ele sunt anonime.

„Facem parte din biserică. Mereu a fost așa. Este timpul să arătăm că existăm”, spune și Raphaela Soden, care lucrează într-un centru al unei biserici care are grijă de tineri. Soden este o persoană non-binară queer.

Preotul Stephan Schwab a dezvăluit și el că este gay și în urmă cu un an, Schwab a ținut o liturghie pentru cuplurile gay în biserica sa din Würzburg. „Sunt ferm convins că îmi fac bine treaba ca preot gay”, spune el.

„Vreau să lucrez într-o biserică unde toți oamenii, indiferent de orientarea sau identitatea lor sexuală, sunt acceptați, astfel încât nimeni să nu mai fie nevoit să se ascundă sau să-și nege o parte din sine”, continuă el.

În vârstă de 45 de ani, preotul Frank Kribber mărturisește că nimeni nu a știut până acum că este gay, dar manifestul colectiv i-au dat curaj să facă dezvăluirea: „Vreau să fac parte dintr-o biserică ce nu exclude pe nimeni și unde toți sunt la fel de bine primiți”.

„Ca teolog, ar trebui să-mi pot iubi soția și în același timp, să pot să lucrez în biserică”, este și mesajul Juttei Hamm-Ullmann, o femeie în vârstă de 52 de ani, bisexuală.

Campania este susținută și de înalte fețe ale bisericii, una dintre ele fiind arhiepiscopul de Hamburg, Stefan Hesse.

O biserică în care oamenii trebuie să se ascundă din cauza orientării lor sexuale nu funcționează, în opinia mea, în numele și spiritul lui Hristos.

Stefan Hesse, arhiepiscopul de Hamburg:

Mărturiile catolicilor LGBTQ+ care lucrează pentru biserică au fost incluse într-un documentar intitulat „How God created us”/„Cum ne-a creat Dumnezeu”, difuzat luni seară de televiziunea publică germană. Documentarul denunță și actele de discriminare ale bisericii asupra lor.

Vaticanul, între pro și contra căsătoriilor gay

Campania vine la câteva zile după ce noi acuzații au fost aduse Bisericii Catolice Germane, legate de abuzurile comise de preoți asupra copiilor, în urma unui raport făcut de mai mulți avocați independenți germani. Aceștia arată că fostul papă Benedict al XVI-lea știa de aceste abuzuri în perioada în care a deținut funcția de arhiepiscop de München, între 1977 și 1982, însă nu a făcut nimic. Vaticanul a negat atunci acuzațiile.

Anul trecut, Biserica Catolică a reafirmat că homosexualitatea este „un păcat” și s-a împotrivit din nou binecuvântării căsătoriilor persoanelor de același sex. Însă regulile de la nivel înalt încep să întâmpine rezistență din partea clericilor. Anul trecut, de exemplu, peste 100 de biserici din țară au oficiat căsătorii pentru „toți cei care se iubesc”, homosexuali, lesbiene sau heterosexuali, potrivit G4Media.

Papa Francisc a susținut întotdeauna tradiția Bisericii în ceea ce privește căsătoria și definiția clasică a ei, adică uniunea dintre un bărbat și o femeie. Cu toate astea, și-a arătat sprijinul față de comunitatea LGBTQ+. De exemplu, în 2013 a spus că persoanele gay nu ar trebui marginalizate.

„Dacă un om este gay și îl caută pe Dumnezeu, cine sunt eu să-l judec?”, a declarat el, conform BBC.

Anul trecut, Papa Francisc i-a trimis o scrisoare de încurajare unui preot american, activist pentru drepturile comunității LGBTQ+. „Sunteţi preot pentru toţi bărbaţii şi toate femeile, aşa cum Dumnezeu este tată pentru toţi bărbaţii şi toate femeile”, a scris el, potrivit CNN. El a mai spus că „Dumnezeu îi iubește pe fiecare dintre copiii săi”.

Realitatea Live

31 Oct. 2026, 20:05
 // Categoria: Slider // Autor:  Valentina Buza
31 Oct. 2026, 20:05 // Slider //  Valentina Buza

Mii de soldați din lut, așezați în formație de luptă și pregătiți să-și protejeze împăratul pentru eternitate, reprezintă una dintre cele mai spectaculoase descoperiri arheologice din lume. Timp de decenii, specialiștii au studiat chipurile, armele și tehnicile folosite la construirea Armatei de teracotă din China. Acum, o cercetare aduce în prim-plan un detaliu aproape invizibil, păstrat timp de peste două milenii: amprentele celor care au modelat statuile.

Potrivit publicației IFLScience, acestea sugerează că la realizarea impresionantei armate nu au lucrat doar bărbați adulți, ci și femei și copii.

Descoperirea schimbă perspectiva asupra unuia dintre cele mai ambițioase proiecte din China antică. Cercetătorii au analizat urmele degetelor rămase accidental în lutul umed, înainte ca statuile să fie arse. Rezultatele oferă indicii despre oamenii obișnuiți care au contribuit la construirea monumentului dedicat primului împărat al Chinei, Qin Shi Huang.

Studiul, publicat în revista Journal of Cultural Heritage, a analizat 79 de amprente păstrate pe 36 de statui din complexul funerar. Cercetătorii au folosit măsurători ale distanțelor dintre crestele papilare și un model statistic pentru a estima vârsta și sexul persoanelor care ar fi lăsat urmele.

Rezultatele sunt surprinzătoare. Aproximativ 45% dintre amprente au fost atribuite statistic bărbaților adulți, 32,7% femeilor adulte, iar 22,3% copiilor sub 15 ani. În perioada dinastiei Qin, această vârstă reprezenta pragul legal al maturității.

Descoperirea sugerează că atelierele imperiale ar fi putut include categorii de muncitori mult mai diverse decât se presupunea. Femeile și copiii ar fi participat la modelarea statuilor, alături de meșteșugari experimentați, iar cei mai tineri ar fi putut îndeplini roluri de ajutoare sau ucenici.

Totuși, procentele nu reprezintă proporția exactă a muncitorilor. Un singur meșteșugar putea lăsa mai multe amprente, în timp ce alte persoane puteau să nu lase nicio urmă vizibilă. În plus, dimensiunile crestelor papilare se suprapun între anumite categorii de vârstă și sex, iar arderea lutului poate modifica măsurătorile.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Amprentele descoperite pe statuile din Armata de teracotă sunt importante deoarece oferă o legătură directă cu oamenii care au realizat monumentul. Spre deosebire de inscripțiile oficiale, care documentează în special conducătorii și marile proiecte imperiale, aceste urme aparțin unor persoane ale căror nume au rămas necunoscute.

Cercetătorii consideră că analiza unui număr mai mare de amprente, provenite din diferite zone ale complexului, ar putea clarifica organizarea atelierelor și distribuția sarcinilor între lucrători.

Metoda demonstrează și cât de utile pot fi tehnicile moderne pentru reinterpretarea descoperirilor arheologice. Analizele statistice, măsurătorile precise și comparațiile dintre artefacte pot scoate la iveală informații pe care cercetările tradiționale nu le puteau identifica.

Astfel, una dintre cele mai mari realizări artistice și inginerești ale Antichității începe să dezvăluie nu doar povestea conducătorului pentru care a fost creată, ci și identitatea probabilă a celor care au făcut-o posibilă.