Dimineața de 24 februarie a devenit pentru Natalia Lednei și familia ei, ca și pentru multe alte familii ucraineni, îngrozitoare. S-au trezit la ora 5:00 din cauza exploziilor, iar frica pentru copii, părinți și oameni dragi i-a cuprins.
Femeia împreună cu cei doi copii au venit în Republica Moldova din orașul Cernomorsk. Până în ziua când la Kremlin a fost dat ordinul de atac, femeia avea planuri, visuri, un serviciu plătit și siguranță în ziua de mâine. În acea dimineață toate s-au dispersat în fumul războiului.
S-au auzit bubuituri. Sirenele nu încetau să mai sune. Oamenii, deși încercau să îți mențină echilibrul și să acționeze rațional, erau îngroziți de viitorul lor și îngrijorați pentru copii, părinți, rude. Dacă până în acea clipă existau dubii, în dimineața cu pricină era clar că pacea devine un vis al întregii Ucraine.
„Până pe 24 februarie părea că totul este bine. Exista presiune, dar încercam să nu observăm și nu am crezut niciodată că Rusia ne va invada. În acea zi, pe la 5:00, ne-am trezit de la sunetul exploziilor. Am înțeles că a început războiul și m-am speriat pentru părinți și copii.
Câteva zile ne-am ascuns în subsolul casei. Copilul mic, care are doar 2 ani, plângea fără încetare. Cel mare, de 12 ani, ne liniștea. Mama făcea mereu crize de tensiune. Tata și soțul nu demonstrau emoțiile, dar vedeam în ochii lor frica”, povestește refugiata.
Familia a decis că femeia și copiii trebuie să plece, iar hotarul moldo-ucrainean era cel mai aproape. Soțul nu putea părăsi țara vecină, iar vârstnicii au decis să rămână acasă. Natalia relatează că nu a mai văzut atâta compasiune și bunătate ca atunci când a traversat hotarul.
„Mă închin în fața voastră. Copii mei sunt sătui, stau la cald, nu aud focuri de armă. Dar inima mea este în Ucraina, alături apropiați, prieteni, toată lumea care a rămas. Cu toții urmărim pe internet ce se întâmplă și ne facem griji, plângem pentru toți cei pe care îi pierdem, deși nu i-am cunoscut vreodată”, spune Natalia.
Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!
Mama și copiii se află acum în siguranță, departe de bubuituri, refugiata speră să revină cât mai curând acasă, unde este așteptată de persoanele pentru care își face griji. „Oamenii voștri fac tot posibilul să ne simțim confortabil și suntem recunoscători. Victoria va fi a noastră”, își încheie ea povestea, păstrând speranța că în scurt timp politicienii vor ajunge la numitor comun, iar oamenii nu vor mai muri sub ruinele caselor bombardate.
