VIDEO Peste 2 000 de arme, transformate într-o bucată de metal, cu sprijinul UE și PNUD. Detalii de la IGP
Peste două mii de arme și în jur de 40 de accesorii/componente ale armelor, scoase din circuitul civil, au fost distruse de reprezentanții Inspectoratului General al Poliției. Mai exact, armele au fost topite, la temperaturi mari, la o uzină din Capitală.
Potrivit IGP, armele au fost adunate de polițiști timp de doi ani. În mare parte, obiectele au fost confiscate de la cei care le dețineau ilegal sau au fost predate benevol pentru că sunt prea vechi.

















