Ambasadorul Republicii Moldova în Rusia, Vladimir Golovatic, urmează să-și explice comportamentul, în contextul informației, precum că ar fi hărțuit sexual o angajată din cadrul Misiunii de la Moscova. Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene (MAEIE), deși se abține de la comentarii, a ținut să menționeze că, în cadrul instituției, se promovează toleranță zero față de abuzuri de oricare tip.

„În conformitate cu prevederile legale, MAEIE a rechemat la Chișinău ambasadorul Vladimir Golovatiuc pentru consultări pe o perioadă nedeterminată în vederea clarificării modului de gestionare a activității misiunii diplomatice, cât și ale aspectelor care vizează comportamentul acestuia”, ne-a confirmat Daniel Vodă, șeful Serviciului de presă al MAEIE.

Totodată, cu referire la multiplele solicitări despre scandalul sexual propriu-zis, MAEIE, până la clarificarea tuturor circumstanțelor acestui caz „se abține de la comentarii aferente informațiilor apărute în presa națională, cu mențiunea că în cadrul ministerului se promovează toleranță zero față de abuzuri de oricare tip. Respectul și protejarea demnității umane constituie unul din principiile de bază de care se ghidează serviciul diplomatic”.

Amintim că despre Vladimir Golovatiuc s-a scris că a chemat o angajată, sub un pretext inventat, în apartamentul său care se află deasupra biroului de serviciu. Imediat ce victima a intrat în hol, a ieșit din biroul sau gol și excitat sexual. Angajata a reușit să scape din brațele ambasadorului.

#Ambasada Republicii Moldova la Moscova #Vladimir Golovatiuc

În toamna lui 1989 am intrat în clasa întâi scriind cu litere chirilice. Câteva zile mai târziu scriam românește, cu alfabet latin. Țin minte bucuria învățătoarei, care ne spunea ce noroc mare avem noi că vom învăța în limba noastră și cu literele noastre.

Nu a fost un noroc. S-a întâmplat fiindcă pe 27 august 1989 sute de mii de oameni au venit la Chișinău, mulți pe jos, și au cerut. Limba. Alfabetul. Tricolorul. Suveranitatea. Dreptul de a ne hotărî soarta acasă. Nu eram încă liberi în totalitate. Dar temelia era deja pusă.

Iar exact doi ani mai târziu, la aceeași Mare Adunare Națională, a fost proclamată Declarația de Independență, prin care nu doar ne-am rupt de ocupația sovietică, ci am și deschis drumul revenirii acasă, în marea familie europeană.

Drumul înapoi a fost mai lung decât cel al altor țări care s-au eliberat în aceiași ani. Cred că fiecare își are clipa lui în care a crezut că, gata, nu mai ajungem și că oamenii care ne-au adus înapoi limba, tricolorul și speranța au făcut-o în zadar. Dar știm că nu au făcut-o în zadar. Drumul acesta nu are scurtături. Și știm foarte bine că ce nu ne doboară ne face mai puternici.

Astăzi mergem mai hotărât ca oricând pe calea aleasă de părinții noștri și confirmată acum de noi, cu mâna noastră, atunci când am scris în Constituția țării că locul nostru este în Uniunea Europeană. Țara se schimbă. Greu, în pofida presiunilor și greutăților pe care le înfruntăm, dar se schimbă, împreună cu toată Europa.

Până în 2030 trebuie să fim pregătiți. Fiecare la locul lui, prin muncă, unitate, curaj și determinare, dar mai ales prin încrederea că împreună reușim, dărâmând zidurile dintre noi și construind poduri. Este singurul mod în care am reușit vreodată ceva.

Îmi doresc ca până la aniversarea celor 40 de ani de Independență, când fiica mea, Alice, va merge la liceu, să o sărbătorim într-o Republică Moldova membră cu drepturi depline a Uniunii Europene. Și să spunem atunci, sus și tare, că am dus până la capăt năzuința și spiritul Declarației de Independență.