În primele etape ale vieţii, responsabilitatea educării copilului revine familiei. Apoi, vine rândul educatorilor să se ocupe de educarea şi formarea copiilor printr-o metodologie şi un curriculum specific vârstei acestora. Grădiniţa este un important mediu de socializare, îi ajută pe copii să interacţioneze cu alţi copii, dar şi cu adulţi şi le oferă acestora un mediu primitor, adecvat învăţării. De aceea, este foarte importantă o comunicare eficientă.

Acest proces al comunicării nu va fi unul involuntar, ci unul planificat, astfel încât prin dezvoltarea și implementarea de parteneriate strategice cu părinții, școala să beneficieze rezultate scontate realizabile susține Dr. Ecaterina Moga, Psiholog, Coach, expert în educație.

„În experiența mea de psiholog și coach, adesea observ o luptă continuă între părinții și cadre didactice care încearcă să arunce mingea responsabilităților în grădina adversară. Aceasta fiind o abordare toxică și neeficientă în urma căreia cei ce au de suferit sunt nemijlocit copiii. Școala/ grădinița și familia sunt factori primordiali în dezvoltarea societății moderne axate pe principii și valori, deoarece impactul lor este major în creșterea tinerii generații. Cu toții suntem conștienți că educația începe în familie, de aceea legătura dintre grădiniță/ școală şi mediul familial va trebui să se întrepătrundă”, a spus Ecaterina Moga.

Educația familiei rezidă în faptul de a crește copilul sănătos și pregătit ca să reușească în viață, pe de altă parte școala/ grădinița ca și instituție de învățământ  are ca scop formarea unui om cu o dezvoltare multilaterală şi armonioasă. Observăm că ambele entități urmăresc scopuri care au obiect comun, iar de cooperarea dintre acestea rezultă calitatea produsului.

„Din perspectiva educațională în vederea colaborării eficiente cu părinții, comunicarea constituie baza procesului de transmitere a informației și obținerea unui feed-back bilateral în vederea atingerii rezultatelor scontate atât din partea instituției, cât și a familiei. Dacă copilul refuză să meargă la grădiniță, iar copilul de clase primare caută motive de a se eschiva de la școală, când adolescentul își găsește alte ocupații diferite de activitatea de învățare la școală, e important ca fiecare cadru didactic și părinte să își pună întrebarea: Ce se întâmplă? Ce putem face? Dacă copilul este rebel, neatent la școală sau la grădiniță manifestând un comportament diferit de alte medii, împreună, fără a da vina pe cineva aflăm cauza”, adaugă psihologul.

Cu toții ne dorim să fim, noi şi copiii noștri, oameni de calitate, oameni lângă care ceilalți să dorească să stea cu bucurie, oameni morali, oameni  integri și autentici. În viziunea Ecaterinei Moga, oamenii de calitate nu se nasc, ci se formează printr-un lung şi greu proces de asumare conştientă şi creativă a unor valori eterne. Iar, procesul de formare este unul strategic planificat, cu acțiuni concrete.

„Dacă schimbăm abordarea și paradigma de gândire de ambele părți vom reuși să acționăm spre binele copilului. Lăsând preconcepțiile la o parte, puterea de control, mândria și sarcasmul putem să schimbăm lucrurile și să cooperăm eficient. Atunci când membrii ai comunității, părinții, elevii şi cadrele didactice realizează un parteneriat în educație, școala își recalifică poziția în societate, iar în jurul elevilor se creează o comunitate de suport care începe să funcționeze. Dacă instituția de învățământ creează mai multe oportunități ca părinții să se implice, succesul participării lor active în viața instituției  va fi mai mare. De obicei în procesul de cooperare și colaborare școală-familie, există câteva tipuri de relații,  unul din criterii ar fi în conformitate cu raportul expectanțele existente și nivelul de implicare ale părinților”, menționează Ecaterina Moga.

În cadrul instituției avem patru categorii de părinți și cadre didactice.

• Părinți/ cadre didactice care au expectanțe scăzute față de instituție și nu manifestă implicare – Părinții/ Cadre didactice Dezinteresați.

„Aceștia se caracterizează prin lipsa de implicare și inițiativă la nivel de instituție sau clasa de elevi unde își fac studiile copiii lor.  De obicei aceștia sunt părinții sau cadrele didactice care nu creează probleme, ei urmăresc dintr-o parte trecerea copiilor prin instituție și se conformează nivelului de pretenții existente.

• Părinții/ Cadre didactice care au expectanțe înalte dar nu se implică – Arbitri.

Această categorie de părinți sau cadre didactice sunt acei care în cele mai mici detalii vin cu atitudinea de nemulțumire, aceasta din urmă apare uneori din neclaritatea realizării așteptărilor pe care la au, lucru care se conturează de cele mai multe ori din cauza lipsei de implicare.

• Părinții/ Cadre didactice care au expectanțe joase dar se implică – Favoriții.

Reprezintă categoria adulților loiali față de școală, părinți, cadre didactice, care caută să fie împăciuitori și pe placul celeilalte entități. Ei se implică aprig în toate activitățile lansate de instituție, inițiindu-i și pe alții. Ei nu așteaptă un feedback și nici nu înaintează anumite așteptări la adresa instituție, sau a cadrelor didactice, schițând o atitudine de satisfacție și mulțumire.

• Părinții/ Cadre didactice care au expectanțe înalte și se implică la cel mai înalt nivel – Responsabili.

Sunt adulții conștienți, care știu foarte clar ce așteaptă de la școală, respectiv de la familie dar în același timp sunt deschiși spre implicare. Cadrele de conducere a instituțiilor de învățământ, trebuie să conștientizeze faptul, că doar printr-o formare corectă a relației școală-părinți vor putea ajunge la eficiență și rezultate frumoase de colaborare și cooperare. Atât părinții, cât şi cadrele didactice beneficiază de avantajele unei colaborări de calitate.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Unul din beneficiile cooperării calitative este cunoașterea reciprocă şi depășirea stereotipurilor existente. Ca și punct comun care ar trebui să-l urmărească atât părinții cât și instituția ar fi identificarea unor interese comune în beneficiul copiilor”, informează psihologul.

De pe urma parteneriatelor familie – școală au de câştigat atât părinţii, cât şi cadrele didactice, dar mai ales copiii.

• „copiii simt dragostea şi apropierea părinților nu numai prin atenţia şi bunăvoinţa care li se oferă acasă, ci şi prin interesul pe care aceștia îl au faţă de activităţile desfăşurate la şcoală; 
• copiii sunt mai siguri pe ei, sentimentul de siguranţă fiindu-le absolut necesar pentru dobândirea echilibrului interior şi dezvoltarea armonioasă a personalităţii;
• copiii trăiesc mândria de a-şi vedea părinţii alături în momente importante pentru ei; 
• părinţii au şansa de a deveni participanţi la educaţie prin implicarea afectivă şi efectivă, prin emoţiile trăite alături de copiii lor; 
• părinţii au prilejul de a sta foarte aproape de copii, de a-i înţelege mai bine, au posibilitatea să-i observe, să vadă cum se comportă aceştia în colectiv; 
• părinţii se cunosc mai bine între ei şi pot colabora mai uşor atunci când sunt solicitaţi sau se iveşte o problemă; 
• apropiindu-ne de părinţi, colaborând cu ei, putem cunoaşte relaţiile părinte-copil; 
• cunoscând situaţia şi posibilităţile financiare ale şcolii, părinţii pot contribui financiar la realizarea unor activităţi; 
• participând activ la viaţa şcolii, părinţii vor conştientiza că ea desfăşoară un proces instructiv – educativ bine fundamentat şi organizat”, potrivit psihologului.

Dacă familia conștientizează valoarea parteneriatului cu școala și va fi implicată de la început în programul educative, ea va percepe corect importanţa colaborarii şi beneficiile acestei cooperări. Ca și rezultat a acestui parteneriat părinții vor stabili cu școala relații conștiente, interesante şi reciproc avantajoase.