Curs valutar
  • EUR
    20.1303
    -0.227%
  • USD
    18.0881
    -0.0835%
  • RUB
    0.2246
    -0.089%
  • RON
    3.7624
    -0.2552%
  • UAH
    0.3967
    -0.0252%

Toate știrile

29 octombrie 2026

Judecători pleacă din sistem! „Zilele de marți, când se prezintă procurorul general interimar la CSM, îi tensionează”

02 Dec. 2021, 07:18
 // Categoria: Societate // Autor:  Realitatea.md
02 Dec. 2021, 07:18 // Societate //  Realitatea.md

În recenta perioadă, mai mulți judecători au demisionat din sistem. Spre exemplu, săptămâna curentă, Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) a aprobat cererile de demisie a șase din ei. Luni, în ședință extraordinară – Eduard Rațoi de la Curtea de Apel Bălți, Boris Bîrcă de la Curtea de Apel Chișinău, Galina Moscalciuc de la Curtea de Apel Chișinău, Andrei Niculcea de la Judecătoria Chișinău și Dumitru Gherasim de la Judecătoria Bălți, iar marți, în ședință ordinară – pe cea a judecătorului Curții de Apel Chișinău Igor Mînăscurtă. ZdG.md a vorbit cu câțiva pentru a afla motivele.

Unii judecători nu au vrut să ofere detalii, însă alții în cererile de demisie au motivat – „din propria inițiativă”, „din cauza unor probleme de sănătate” sau „vârsta de pensionare”.

Pe de o parte, o sursă a ZdG.md din sistemul judecătoresc susține că unii magistrați demisionează din motiv că se tem de procedura de evaluare a activității: „Textual, nimeni nu invocă careva decizii, judecătorii depun cereri și spun că demisionează din motive personale, dar din câte am observat este o nesiguranță în ziua de mâine referitor la sistem. Unii se tem de evaluarea externă, unii sunt obosiți și, de asemenea, se gândesc că vor fi careva modificări în legislația privind pensia, indemnizația, pe care o primește fiecare judecător la demisie. Această nesiguranță îi face pe unii să demisioneze. Judecătorul onest nu are ce sta cu frică. Un judecător corect trebuie să-și exercite atribuțiile”.

Pe de alta, Vladislav Clima, președintele Asociației Judecătorilor din R. Moldova, este de părere că „plecările din sistem cu certitudine nu sunt ghidate doar de procedura de evaluare. În mare parte ar exista și acest aspect, dar judecătorii spun că simt presiune. Ei spun că se tem să ia hotărâri legale de teama de a fi persecutați, de teama de a fi urmăriți. Unii judecători spun că situația este tensionată și că mâine-poimâine se va porni un dosar penal pe îmbogățire ilicită. Așteptarea zilelor de marți a ședinței Consiliului Superior al Magistraturii, când se va prezenta procurorul general interimar, la fel, îi tensionează. După ei, aceasta este o influență și o intimidare a judecătorilor”.

„Noi ne vom convoca în ședință săptămâna aceasta sau săptămâna viitoare și vom veni cu o reacție la toate evenimentele care s-au produs în ultima perioadă. Sunt anumite probleme. Și cu conceptul de evaluare este o problemă. Noi întotdeauna am spus că suntem pentru evaluarea judecătorilor, doar că am menționat și încă mai menționăm că acea evaluare trebuie să fie în limitele constituționale. Aparența arată sau modelele care vrea să le îmbine R. Moldova legat de Albania, de Ucraina, trebuie să fie cel puțin în concordanță cu Constituția. În Albania, evaluările judecătorilor au demarat printr-o modificare a cadrului constituțional. Vom vedea la ce soluție vom ieși cu executivul, dar aparența arată că evaluarea care se propune și pe care noi nu o refuzăm este în contradicție cu Constituția, ori Constituția nu a fost modificată în sensul evaluării. Ori consecința este eliberarea judecătorului din funcție. Este vorba despre încetarea unui mandat pe care judecătorul l-a obținut până la vârsta de 65 de ani și ar fi o problemă de drept de interpretare. Actualmente, lucrăm asupra conceptului, îl evaluăm și vrem să venim cu un aviz și cu o reacție asupra acestuia. Tot mai mult se vehiculează problema cu Adunarea Generală a Procurorilor. Judecătorii vor întruniri, vor discuții. Plus la aceasta avem problema cu modificările de statut. A fost modificat cadrul legal al societăților necomerciale și trebuie să ne realiniem la modificările de lege și să elaborăm un proiect de statut și să-l propunem colegilor să-l evalueze”, a declarat Clima pentru ZdG.

Președintele Asociației Judecătorilor spune că o altă problemă este și lipsa de încredere față de justiție.

Judecătorii consideră că în mare parte încrederea dată este anume favorizată sau generată de mesajele publice care se dau, nu mă refer la mass-media neapărat, mă refer și la politic, și la unii judecători. În mare parte, pe bună dreptate, sunt îndreptățite când este vorba despre calitatea actelor de justiție, tergiversarea judecării dosarelor trezește nemulțumire, dar pe de altă parte se creează o impresie că această nemulțumire este indusă societății. După mine, este foarte complicat ulterior de redresat situația în justiție când unui om îi spui că este rău-rău și el va crede că este rău. Există uscături în sistemul judecătoresc, dar ele nu sunt în volumul în care se încearcă să se impună că ele există (…).

(…) Probabil că de aici apare și frica lor de a se pronunța ca mâine-poimâine să nu pară vulnerabili în raport cu organele de urmărire penală. Astea sunt câteva lucruri auzite de la judecători, eu nu spun cu certitudine că ele există (…) Plecarea masivă din sistemul judecătoresc nu este un lucru bun pentru societate”, a spus Clima.

Realitatea Live

28 Oct. 2026, 22:45
 // Categoria: Slider // Autor:  Ana Panaguța
28 Oct. 2026, 22:45 // Slider //  Ana Panaguța

Republica Moldova pregătește o reformă amplă a companiilor de stat, care va aborda inclusiv problemele din procesul de privatizare. Reforma urmează să fie prezentată în câteva săptămâni și va include măsuri menite să asigure mai multă transparență în valorificarea patrimoniului public. Declarațiile au fost făcute de ministrul Dezvoltării Economice și Digitalizării, Claudiu Năsui, la emisiunea „Punctul pe Azi”, de la TVR Moldova.

Potrivit ministrului, una dintre problemele actualului sistem este numărul mare de condiții impuse cumpărătorilor, care pot reduce atractivitatea activelor scoase la vânzare. Năsui a dat drept exemplu hotelul Zarea din Chișinău, pentru care s-a încercat de două ori organizarea unei licitații de privatizare, fără ca vreun cumpărător să se prezinte.

Oficialul consideră că, atunci când o proprietate nu atrage participanți la licitație, autoritățile ar trebui să verifice dacă prețul stabilit reflectă valoarea reală a activului.

„Când încerci deja a doua oară să vinzi un lucru și nu se prezintă nimeni la prețul pe care îl ofertezi, îți pui întrebarea: oare chiar e evaluat corect?”, a declarat Claudiu Năsui.

Ministrul a mai spus că experiența altor state, inclusiv a României, arată că impunerea unor condiții numeroase în procesul de privatizare poate diminua prețul oferit de investitori. În opinia sa, procedurile ar trebui să fie cât mai simple, iar accentul să fie pus pe obținerea unui preț competitiv și pe organizarea unor licitații deschise.

Totodată, Năsui a afirmat că autoritățile intenționează să utilizeze și mecanismele Bursei pentru valorificarea activelor valoroase sau a companiilor mari de stat. Potrivit lui, tranzacțiile bursiere permit o mai mare transparență, prin reflectarea cererii și ofertei și prin identificarea clară a cumpărătorilor și vânzătorilor.

Întrebat cum va fi prevenită vânzarea patrimoniului public la prețuri subevaluate sau în condiții care să favorizeze anumite grupuri de interese, ministrul a insistat asupra necesității unor proceduri transparente și a unor condiții cât mai clare.

Năsui a precizat că reforma pregătită de minister nu se va limita la privatizări punctuale, ci va urmări soluționarea sistemică a problemelor legate de administrarea și valorificarea companiilor de stat.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!