Mark Rutte, noul secretar general al NATO, se află joi, 3 octombrie curent, într-o vizită la Kiev, la două zile după ce a preluat funcţia. Acesta a dat asigurări că Ucraina are susținerea sa. Rutte, fostul premier olandez, a fost primit de către preşedintele ucrainean, Volodimir Zelenski.
„Este a cincea oară când merg în Ucraina de când a început atacul Rusiei în februarie 2022. Am vizitat împreună Odesa, am vizitat Harkov și, evident, am avut numeroase întâlniri aici, la Kiev. Dar aceasta este prima dată când sunt secretar general al NATO și a fost important pentru mine să vin în Ucraina la începutul mandatului meu. Pentru a fi clar pentru tine, pentru poporul Ucrainei și pentru toți cei care urmăresc, că NATO este alături de Ucraina”, a precizat Mark Rutte, în urma întâlnirii cu Zelenski, potrivit unui comunicat trimis de NATO.
Rutte este unul dintre susţinătorii cei mai activi ai Ucrainei în Europa de la începutul invaziei ruse în februarie 2022 şi este catalogat drept „rusofob” de către Moscova. El a fost primul care a făcut eforturi în vederea dotării Kievului cu avioane de luptă de tip F-16, o decizie catalogară drept „istorică” de către Zelenski într-o vizită în Olanda.
Olandezul a făcut din susţinerea Ucrainei una dintre priorităţile mandatului său.
„Înființăm un Comandament NATO să coordoneze furnizarea de asistență și instruire în materie de securitate – contribuind la asigurarea faptului că Ucraina are ceea ce are nevoie, primește ceea ce este promis, și că sprijinul oferit astăzi contribuie la construirea unui viitor interoperabil cu NATO, în viitor. Aliații au convenit, de asemenea, asupra unui angajament financiar. Cu o valoare de bază de ajutor militar în valoare de 40 de miliarde de euro într-un an. Și un angajament de a revizui acest nivel de sprijin în fiecare an, pentru ca Ucraina să aibă ceea ce îi trebuie ca să prevaleze”, a mai spus noul secretar general al NATO, care a preluat funcția la 1 octombrie 2024
Acesta a mai afirmat că „Ucraina este mai aproape de NATO ca niciodată”.