Se pare că spusa cronicarului Neculce „Pământul nostru este așezat în calea tuturor răutăților”, sentință datată cu secolul al XVIII -lea, nu și-a pierdut, din păcate, din actualitate. Ne gândim în acest sens la cele trei valuri de deportări, forme de represiuni politice practicate cu multă cruzime de către Stalin și ticăloșii săi mai întâi în URSS în timpul colectivizării, apoi ca forme de „epurare” a noilor teritorii (Basarabia și Bucovina de Nord) ocupate de Uniunea Sovietică în 1940 și, respectiv, 1944, scrie editorialistul Anatol Moraru într-un articol publicat pe Nordnews.ro.
Primul val de deportări în RSS Moldovenească s-a întâmplat în noaptea (ora 2.00) dintre 12 și 13 iunie 1941. Bărbații au fost despărțiți de familii și trimiși în GULAG, iar femeile, copiii și bătrânii în Siberia și Kazahstan. Drumul spre destinațiile neciunoscute deportaților a durat două – trei săptămâni. Nenorociții au fost încărcați câte 70-100 de persoane în vagoane pentru vite fără hrană și apă. Erau alimentații cu peste sărat și li se dădea doar câte 200 de grame de apă potabilă. Asta pe timp de vară cu călduri insuportabile. Nu e de mirare că mulți nu au supraviețuit acestor condiții inumane și cadavrele lor erau aruncate în camp ca să devină pradă animalelor sălbatice. Se estimează că numărul celor deportați în primul val este de peste 22.000 de persoane, iar după alte surse, numărul lor ar fi fost de 24.360. După cum bine se știe, listele cu cetățenii deportați au fost întocmite de NKVD, conform denunțurilor făcute de activiștii băștinași. Erau vizați gospodarii satelor sau persoanele care au colaborat cu administrația românească.
Al doilea val de deportări s-a produs între 5 și 6 iulie 1949, fiind considerată drept “cea mai mare deportare a populației din Basarabia”. Se preconiza să fie deportate în Kazahstan și în regiunile Altai,Tomsk, Tiumeni și Kurgan peste 40 de mii de persoane. Acest val de deportări urmărea, ca finalitate, să urgenteze intrarea în colhoz, de frică, a celor rămași la vetrele lor. Până la urmă, au fost deportați peste 35 de mii de oameni. Scenariul de groază s-a repetat și de această data: deportații au fost transportați tot în vagoane pentru vite în condiții sălbatice. Mai trebuie menționat că averile deportaților au revenit colhozurilor, ofițerilor nkvdiști sau, ca și în cazul primului val, cozilor de topor locale.
Al treilea val de deportări a fost organizat între 31 martie și 1 aprile 1951 și a vizat persoane cu apatenență religioasă – în special pe Martorii lui Iehova. Au fost deportate în Siberia 2 617 persoane.
Deportările, în opinia lui Anatol Moraru, pot fi considerate o formă de blocare, dacă nu de anulare a viitorului unei comunități. E o tragedie care li s-a întâmplat și altor popoare din URSS: cecenilor, tătarilor din Crimeia, lituanienilor, letonilor, estonienilor, ucrainenilor etc.
Se pare că această formă de înfricoșare a populației și-a atins efectul, mai mult, are efectul unei bombe cu efect întârziat. Pentru că atunci când deportezi, ucizi crema unei națiuni, sarea unui pământ, ea, comunitatea, rămâne decapitată. Astfel, chiar dacă cei cărora le-a fost băgată frica în oase de NKVD -ul lui Stalin sunt de mult sub luturi, mulți dintre urmașii lor rămân a fi persoane care își doresc cu tot dinadinsul să ajungă iarăși sub cizmă rusescă.
Mă gândesc la cei care sărbătoresc în fiecare an cu pietate eliberarea sau Ziua Victoriei, pentru că, zic ei “so slezami na glazah”: nu trebuie să uităm de sacrificiul celor care ne-au eliberat. Bine, domnilor, de ce nu înțelegem că “eliberatorii” ne-au adus foamete, deportări, deznaționalizare, aflare într-o închisoare a popoarelor, ceea ce a fost în fond URSS.
Mă gândesc la nulitățile din spațiul basarabean,care doar oameni politici nu sunt: Dodon, Șor, Chicu, Vlah, Stoianoglo, Tkaciuk și alți ticăloși de calibru, care, aflați în solda Kremlinului, fac tot posibilul ca R. Moldova să se întoarcă în “imperiul răului”. Adevărata elită a unei comunități se străduie s-o călăuzească spre bunăstare, stabilitate, pace, libertate și nu spre modelul de țară coruptă, agresoare, înapoiată tehnologic, în care sunt neglijate libertățile omului, cum e Rusia lui Putin.
Mă gândesc la preoții ce fac parte din Mitropolia Moldovei, slujitori ai bisericii care uită că lăcașurile sfinte au fost închise la ordinul Moscovei, că multe fețe bisericești au fost prigonite, deportate sau împușcate tot de nkvdiștii din URSS. Ei sunt plătiți cu bani de la Putin nu ca să spună adevărul lui Dumnezeu, ci să mintă enoriașii și să-i îndemne să voteze cu dușmanii de secole ai acestui popor. Nu știu dacă există păcat mai mare pe lumea aceasta.
Mă gândesc și la rătăciții care preferă să trăiască în mizerie, nelibertate, ticăloșie, să deteste modelul European, pentru că a fi robul cuiva este mai aproape de îngusta lor înțelegere a lumii în care trăiesc.
Tragica lecție a deportărilor ar trebui să ne învețe să iubim libertatea, să avem puterea de a merge spre Lumină, să facem diferența între oamenii care ne vor binele și cei care ne vor în continuare buni doar să le pupam cizmele.
Adevărat zice marele Nicolae Iorga: “Istoria își bate joc de cei care nu o cunosc, repetându-se”.
