Cheltuielile pentru organizarea alegerilor parlamentare din 2025 vor constitui aproape 180,6 milioane de lei, conform bugetului aprobat de Comisia Electorală Centrală (CEC).
„CEC a stabilit bugetul instituției pentru anul 2025 la suma totală de 341,58 milioane de lei. De asemenea, bugetul include și 17 milioane de lei, destinați implementării parțiale a votului prin corespondență”, se arată într-un comunicat de presă.
Peste 62 de milioane de lei vor fi direcționați către finanțarea partidelor politice. Organizarea alegerilor locale noi se estimează la circa 11 milioane de lei. Pentru funcționarea CEC, devizul de cheltuieli este de 51,6 milioane de lei.
Bugetul aprobat de CEC urmează să fie transmis Guvernului Republicii Moldova pentru a fi inclus în proiectul bugetului de stat și prezentat Parlamentului spre aprobare.