Curs valutar
  • EUR
    20.0954
    -0.1737%
  • USD
    18.0365
    -0.2861%
  • RUB
    0.2239
    -0.3126%
  • RON
    3.7602
    -0.0585%
  • UAH
    0.3960
    -0.1768%

Toate știrile

30 octombrie 2026

Poliția a postat pe Facebook despre un șofer care a vrut să mituiască inspectorii cu 1.000 de lei

29 Mai 2021, 10:51
 // Categoria: Actualitate // Autor:  Realitatea.md
29 Mai 2021, 10:51 // Actualitate //  Realitatea.md

Șoferul unei mașini de marca BMW a propus polițiștilor 1.000 de lei, după ce a depășit limita de viteză. Bărbatul a fost totuși documentat în baza încălcării fixate de radar, iar la fața locului a fost solicitată și grupa operativă a Inspectoratului de Poliție Ștefan Vodă, raionul în care a fost înregistrat cazul, pentru ca bărbatul să fie documentat și pentru coruperea activă.

Cazul a avut loc în dimineața de vineri, pe la ora 09:30, în raionul Ștefan Vodă. Informația despre acesta a fost postată pe pagina de Facebook a Inspectoratului Național de Securitate Publică (INSP) azi.

Potrivit postării însoțite și de o imagine, șoferul este un bărbat de 57 de ani. Acesta se deplasa pe stradă cu o viteză de 161 km/h – încălcare pentru care legislația prevede o amendă de până la 1.800 de lei, cu aplicarea a 5 puncte de penalizare.

Bărbatul, pentru a nu fi documentat, a propus inspectorilor 1.000 de lei.

„Într-un final, bărbatul a fost documentat pentru depășirea limitei de viteză”, scrie în postarea INSP.

Sub postare, internauții au avut și câteva comentarii vizavi de informația prezentată de polițiști. Pentru a le citi, trebuie să faceți click mai jos.

Realitatea Live

30 Oct. 2026, 14:36
 // Categoria: Slider // Autor:  Daniela Baranovschi
30 Oct. 2026, 14:36 // Slider //  Daniela Baranovschi
Agenția de Guvernare Electronică (AGE) anunță că 61 de servicii publice au fost restabilite și pot fi accesate din nou prin portalul evo.gov.md, în timp ce alte 21 rămân temporar indisponibile după atacul cibernetic asupra infrastructurii guvernamentale. Autoritățile spun că tentativele de atac continuă, însă verificările de până acum nu au depistat noi extrageri neautorizate de date din sistemele gestionate de AGE.

Potrivit AGE, atacatorii încearcă în continuare să găsească vulnerabilități în sistemele informatice ale instituțiilor publice. Restabilirea serviciilor se face treptat, după verificarea securității acestora. De proces sunt responsabile Agenția de Guvernare Electronică, Serviciul Tehnologia Informației și Securitate Cibernetică și Agenția pentru Securitate Cibernetică.

În paralel, autoritățile verifică informațiile care ar fi fost extrase în urma atacului inițial. Scopul este să stabilească ce date au fost vizate și care sunt persoanele afectate. Listele întocmite sunt analizate pentru a elimina informațiile repetate sau neconcordanțele, iar AGE pregătește un mecanism prin care cetățenii afectați să fie informați individual.

Autoritățile mai precizează că, până acum, verificările nu au arătat că datele cetățenilor din registrele de stat ar fi fost modificate sau alterate în urma atacului.

Instituțiile implicate spun că vor anunța pe măsură ce vor fi restabilite și celelalte servicii, dar și după ce vor avea rezultate confirmate privind amploarea incidentului și persoanele afectate.

Amintim că, atacul cibernetic a avut loc în perioada 19–23 octombrie, iar datele personale a aproximativ 750.000 de cetățeni au fost extrase fără autorizație. Hackerii ar fi vizat în total aproximativ un milion de coduri de identificare (IDNP). Printre informațiile sustrase se numără date de identificare, informații despre rude și bunuri, prestații sociale, dar și unele date financiare.

În urma incidentului, șefa AGE, Nicoleta Colomeeț, și-a anunțat demisia. Reprezentanții instituției au precizat că sistemele financiare nu au fost compromise, însă datele extrase ar putea fi folosite de escroci.

Cazul  a ajuns și în atenția Parlamentului. Președintele Legislativului, Igor Grosu, a anunțat că membrii Comisiei pentru securitate națională, apărare și ordine publică vor organiza audieri pentru a clarifica circumstanțele scurgerii de date. Potrivit președintelui comisiei, Lilian Carp, acestea sunt programate pentru 4 noiembrie și se vor desfășura cu ușile închise.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!