Curs valutar
  • EUR
    20.1298
    0.2727%
  • USD
    17.9458
    0.0323%
  • RUB
    0.2167
    -0.4615%
  • RON
    3.7666
    0.2443%
  • UAH
    0.3945
    0.1267%

Toate știrile

11 noiembrie 2026

Rezultatele financiare Mobiasbanca-OTP Group în 2020: performanță operațională rezilientă

25 Mart. 2021, 11:33
 // Categoria: Economie // Autor:  Realitatea.md
25 Mart. 2021, 11:33 // Economie //  Realitatea.md

În contextul pandemiei și scăderii activității economice, activitatea Mobiasbanca – OTP Group S.A. este stabilă, înregistrând profit și un nivel satisfăcător al rentabilității la sfârșitul anului 2020. Cu un bilanț solid, un raport de capital în creștere și o lichiditate foarte bună, banca a continuat toate proiectele de dezvoltare și investiții, urmând strategia aprobată pentru anul 2020.

Necătând la impactul economic cauzat de situația de urgență în sănătate, banca a înregistrat  o dinamică pozitivă a creditării, datorită creditelor de consum ce au înregistrat o creștere de 8% și a creditelor ipotecare cu o creștere fulminantă de 52%.

Portofoliul de depozite la fel a crescut, atât pe segmentul persoanelor fizice, cât și juridice, ilustrând încrederea clienților în Mobiasbanca-OTP Group, dar și contextul economic instabil.

Adaptare rapidă pentru a răspunde crizei și a asigura o susținere continuă a clienților

  • Măsuri sanitare adecvate și adaptare a organizației
  • Măsuri de protecție a angajaților, implementarea muncii de la distanță

Dezvoltări pentru satisfacerea nevoilor clienților 

  • Accelerarea dezvoltărilor digitale atât pentru clienții retail, cât și pentru companii prin lansarea serviciilor de Internet şi Mobile Banking în faza pilot, la sfârșitul anului 2020
  • Îmbunătățirea abordării comerciale a clienților persoane fizice – implementarea unor instrumente noi de relaționare și deservire a clienților Bank@Work și Agenții de vânzări directe

Revenirea creditării cu o creștere de 23% vs. 2019

  • Atingerea cotei de 20,1% pe piața creditelor neasigurate și 22,4% în ce privește creditele ipotecare, datorită revenirii activității de creditare în al doilea semestru al anului.

Profitul net de 143.5 milioane MDL, în scădere față de 2019, care reflectă investițiile în infrastructura IT și cheltuielile  crescute cu provizioanele și costul riscului, a generat rentabilitatea capitalurilor proprii, ROE, de 7,4% în 2020.

László Diósi, Președintele Comitetului Executiv – CEO Mobiasbanca: „În acest context dificil, am acționat rapid și eficient pentru a sprijini clienții, am adaptat organizația pentru a asigura continuitatea activității și am implementat măsuri pentru a atenua impactul financiar negativ. În același timp, investițiile planificate în transformare digitală au fost realizate integral, fără a compromite prioritatea noastră strategică, venind cu livrări digitale accelerate și cu o abordare comerciala a clienților îmbunătățită. În special, am lansat Internet și Mobile banking pentru persoane fizice și pentru persoane juridice de talie mică și medie. Bazându-se pe modelul său de afaceri solid, Mobiasbanca-OTP Group a obținut o performanță financiară rezilientă, își menține un nivel bun al rentabilității și lichidității, înregistrând un profit net de 143.536 milioane de MDL în pofida provizionării mari”. 

Principalele realizări ale băncii în 2020 sunt:

Bilanț stabil cu rata de adecvare a capitalului de 21.4%
Activele totale au crescut +17,5%, banca deținând o cotă de 13.8% în sistemul bancar

Valoarea brută a creditelor a crescut cu 22,8% comparativ cu anul precedent, datorită unei bune creditări a persoanelor fizice.

Portofoliul de depozite a crescut cu 25%, dintre care pe segmentul PF cu 19%, atingând o cotă de piață de 13%, iar PJ a crescut cu 34%, ajungând la o cotă de piață de 18%.

Performanță operațională a înregistrat o ușoară scădere de -7.8% față de aceeași perioadă a anului precedent, din cauza diminuării veniturilor din dobânzi și creșterii pierderilor din deprecierea activelor financiare.

Indicatorul cost/venit a înregistrat valoarea de 47.18%, diminuându-se favorabil cu 2 p.p. față de anul 2019..

Nivelul de lichiditate stabil a fost menținut, banca dispunea de active lichide în moneda locală de 6,4 miliarde MDL, la sfârșitul anului 2020.

Venitul bancar net a înregistrat o creștere de 2% față de aceeași perioadă a anului precedent.

În această perioadă, Mobiasbanca-OTP Group a fost aproape de nevoile clienților săi, venind în întâmpinare cu măsuri de sprijin pentru amânarea și restructurarea plăților aferente împrumuturilor persoanelor juridice. Revenirea puternică a activității de creditare, începând cu semestrul 2, pe segmentele persoanelor fizice și creditarea ipotecară, a fost încurajatoare pentru bancă. Au fost continuate proiectele de dezvoltare, lansând un concept nou de deservire a clienților la locul de muncă, în cadrul companiilor, dar și atragerea noilor clienți prin Reprezentanți Vânzări Directe. Astfel, clienții potențiali, persoane fizice, vor beneficia de consiliere și pregătire a pachetului necesar de acte pentru obținerea unui credit într-o locația comodă lor, fără a se deplasa la bancă.

În calitate de membru activ al societății, banca a acordat un suport oportun momentului pentru sistemul medical, și a fost atent la nevoile comunității. Mobiasbanca-OTP Group a fost implicată în acțiuni de solidaritate privind combaterea pandemiei, totodată, și-a reafirmat sprijinul susținut pentru domenii ca educația financiară, cultură și sport.

P.

Realitatea Live

11 Nov. 2026, 13:13
 // Categoria: Slider // Autor:  Realitatea.md
11 Nov. 2026, 13:13 // Slider //  Realitatea.md

Scriitoarea elvețiană de origine română Marta Caraion atrage atenția asupra necesității unei examinări mai sincere a Holocaustului din România și a importanței păstrării amintirilor de familie despre război, deportări și persecuții politice. Potrivit acesteia, numeroase istorii personale nu au ajuns încă să facă parte din memoria istorică colectivă.

Autoarea volumului „Transnistria. Istoria unei familii între Est și Vest, 1941-1981”, apărut și în limba română la Editura Polirom, susține că, deși au fost făcute cercetări importante asupra acelor evenimente, responsabilitatea regimului Antonescu nu este încă pe deplin cunoscută și asumată în memoria colectivă.

Într-un interviu pentru Realitatea TV, Marta Caraion a povestit că ideea de a scrie cartea a pornit de la dorința de a le transmite propriilor fiice istoria familiei, pe care nici ea nu o cunoștea în detaliu. Cercetarea a început de la mărturia mamei sale, care a supraviețuit deportării în Transnistria alături de bunica scriitoarei.

Pornind de la această istorie de familie, autoarea a cercetat arhive, documente istorice și mărturii, încercând să înțeleagă nu doar ce s-a întâmplat, ci și de ce.

„Ideea a fost să înțeleg în detaliu ce, unde, de ce, cum și, într-un fel, să stabilesc un context al acestei povești de familie. Să fac o microistorie a familiei, pe care să o integrez într-o microistorie a locurilor unde s-au întâmplat aceste evenimente și apoi într-o macroistorie a războiului și a României în cel de-al Doilea Război Mondial”, a explicat Marta Caraion.

Autoarea susține că România condusă de Ion Antonescu a fost responsabilă de moartea a sute de mii de evrei și romi, estimările privind numărul victimelor evreiești fiind cuprinse între 250.000 și 400.000. Potrivit acesteia, deși istoricii au documentat amplu crimele comise în timpul războiului, aceste adevăruri nu au ajuns suficient în conștiința publică.

Cartea are și o puternică dimensiune personală. Mama scriitoarei a fost deportată la vârsta de 14 ani, iar Marta Caraion avea aceeași vârstă când a plecat în exil, în Elveția, în 1981. Ea a povestit că a părăsit România cu impresia că merge într-o vacanță, fără să știe că nu se va mai întoarce.

„A fost o rupere totală între două lumi, între două moduri de a gândi, două moduri de a trăi. Mi-au trebuit câțiva ani ca să realizez, să metabolizez această trecere de la o lume la alta”, a mărturisit scriitoarea.

În prezent, scriitoarea spune că Elveția este locul pe care îl numește acasă, însă identitatea sa a rămas multiplă, iar apartenența la mai multe spații culturale reprezintă, în opinia sa, o bogăție.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Aflată pentru prima dată în Republica Moldova, la invitația ambasadelor Franței și Elveției, Marta Caraion s-a întâlnit și cu elevi din mai multe instituții de învățământ, cărora le-a vorbit despre Holocaust, memorie și istoria familiei sale. Scriitoarea s-a declarat impresionată de pregătirea tinerilor și de întrebările acestora, inclusiv despre felul în care trauma deportărilor se transmite de la o generație la alta.