Infrastructura slabă, lipsa monitorizării și subfinanțarea cronică în domeniul mediului compromit șansele reale ale Republicii Moldova de a se alinia la standardele europene. Într-un amplu interviu acordat IPN,  co-liderului național al Proiectului Green Agenda și fosta ministră a Mediului, Rodica Iordanov, vorbește despre provocările din domeniu, decalajul istoric față de țările UE și pericolul de a plăti scump pentru lipsa acțiunii. Integrarea europeană, spune ea, nu se face pentru Bruxelles, ci pentru cetățeanul moldovean – iar calitatea aerului, a apei și a solului este direct legată de speranța de viață a fiecăruia dintre noi.

IPN: Doamnă Iordanov, care sunt cele mai mari provocări ale Republicii Moldova în ceea ce privește implementarea acquis-ului comunitar pe componenta de mediu?

Cel mai scump capitol al integrării europene este infrastructura de mediu

Rodica Iordanov: Tot ce ține de acquis-ul comunitar în domeniul mediului, așa cum ați menționat și dumneavoastră, este foarte clar: e clar ce înseamnă „calitate”, cine stabilește calitatea, care sunt componentele de infrastructură și ce activități contribuie fie la poluare, fie la menținerea unui mediu de calitate.

Dacă vorbim despre provocări, trebuie să menționăm că Republica Moldova stă destul de bine la capitolul transpunerii cadrului normativ. S-a lucrat și se lucrează în continuare. Este un proces de creare a legislației destul de bine structurat.

Ceea ce ține de implementare este, însă, mai complicat. Partea cea mai dificilă – și cea mai costisitoare – a procesului de integrare europeană este legată nemijlocit de ceea ce numim „infrastructura de mediu”.

De exemplu, dacă vrem apă de calitate, trebuie să avem un sistem de monitorizare bine pus la punct. Aceste sisteme trebuie să furnizeze rezultate veridice, care să stea la baza deciziilor luate în domeniul economic, agricol sau de mediu.

Avem nevoie de laboratoare – laboratoare bine dotate și funcționale. Avem nevoie de specialiști. Avem nevoie de un proces complet și bine integrat. Iar în acest moment, infrastructura de mediu din Republica Moldova este fie slab dezvoltată, fie lipsește cu desăvârșire.

Aceeași problemă o avem și în ceea ce privește calitatea aerului. Avem nevoie de sisteme performante de monitorizare – atât la nivelul unităților industriale, care au responsabilitatea de a-și face propriile evaluări, cât și la nivel național.

Este nevoie de o bună conlucrare între autorități, dar și de o ierarhizare și subordonare clară între instituțiile implicate. Aceasta este, de fapt, o altă mare provocare: lipsa unei infrastructuri de monitorizare și control bine puse la punct.

O altă provocare importantă este faptul că legislația europeană în domeniul mediului (acquis-ul) a fost dezvoltată de-a lungul a zeci de ani. Statele membre ale Uniunii Europene au început să-și consolideze legislația de mediu încă din 1972, odată cu celebra Declarație de la Stockholm, când dreptul la un mediu sănătos a fost recunoscut pentru prima dată la nivel internațional.

În Republica Moldova am început să discutăm despre legislație de mediu conformă cu standardele UE abia în 2007–2008. Deci, din start vorbim despre o perioadă foarte scurtă, iar acest decalaj se simte.

Chiar dacă astăzi se discută, chiar dacă legislația se transpune și se îmbunătățește constant, domeniul mediului nu a fost niciodată o prioritate în ceea ce privește investițiile. Iar fără investiții serioase în infrastructura de mediu, nu putem vorbi despre implementare reală.

IPN: Totuși, pentru o țară săracă ca Republica Moldova, prioritate încă sunt acele nevoi primare ale oamenilor.

Rodica Iordanov: Da, dar noi nu învățăm din greșelile altora – dimpotrivă, continuăm să repetăm propriile greșeli.
Iar asta înseamnă că o țară săracă, precum Republica Moldova, nu-și poate permite să pună în pericol sănătatea oamenilor.

Dacă nu investim în calitatea mediului, ajungem să cheltuim sume mult mai mari pe medicamente, echipamente medicale și tot ce ține de sistemul de sănătate. În loc să rezolvăm problema la sursă – adică poluarea și degradarea mediului – ne concentrăm pe consecințe, cum ar fi sănătatea afectată a populației. Multe state europene au înțeles acest lucru și au mers în paralel cu dezvoltarea economică și protecția mediului, investind în ambele domenii. Nu au făcut din ele priorități separate sau concurente, ci le-au tratat ca pe componente complementare ale unei dezvoltări durabile. prioritate. Una versus alta și se reușește.

IPN: Dar e vorba și despre o cultură generală a oamenilor, și o să dau un exemplu foarte elementar: atunci când mergi la un picnic într-o pădure, să strângi după tine, să nu lași acel plastic aruncat acolo, pentru că știm foarte bine ce înseamnă un plastic în natură și exact câte sute de ani o să stea acolo.Deci, de aici pornește: atunci când îți pasă, într-adevăr, de ceea ce te înconjoară, de cine te înconjoară și de cum contribui tu, într-un mod pozitiv sau negativ, la acest lucru.

Rodica Iordanov: Aveți perfectă dreptate. Cultura și educația sunt elemente de bază – de fapt, nu doar pentru cetățeanul de rând, ci și pentru cei care iau decizii, cei care stabilesc direcția pe care trebuie să o urmeze statul.

Nu vorbim doar despre picnic și plasticul aruncat în natură, ci despre toate aspectele legate de colectarea deșeurilor, utilizarea rațională a resurselor, identificarea poluatorilor și aplicarea principiului „poluatorul plătește”.

Facem investiții verzi, reabilităm, readucem natura la viață, avem un comportament decent față de ceea ce ne înconjoară. Aceasta este o formă de educație care nu vine doar din școală sau din grădiniță, ci, în mod esențial, și din familie.

Este necesar să avem o promovare activă, o campanie națională de amploare privind comportamentul responsabil în natură, precum și despre gestionarea corectă a resurselor naturale.

Și nu în ultimul rând, gestionarea deșeurilor – de la casa în care locuim până la nivelul unei activități industriale – trebuie să respecte cerințe clare. Un administrator corect este cel care se gândește și la impactul asupra mediului, dar și la modul eficient în care sunt investite resursele.

Integrarea europeană nu se face pentru UE, ci în beneficiul Republicii Moldova

IPN: Într-adevăr, nu ne putem baza exclusiv pe discernământul fiecărui cetățean, pentru că fiecare are un anumit nivel de cultură. Totuși, este vorba despre acele standarde și politici stabilite „de sus” – și, mai ales, despre aplicarea corectă a sancțiunilor atunci când acestea sunt încălcate. Ați menționat mai devreme lipsa infrastructurii, care reprezintă o mare lacună în acest sistem și o piedică majoră în calea progresului în domeniul mediului.Cum afectează, de fapt, lipsa infrastructurii ecologice – mă refer aici la stațiile de epurare, sistemele de colectare a deșeurilor, laboratoarele de monitorizare – capacitatea Republicii Moldova de a îndeplini și de a se alinia la cerințele Uniunii Europene? Și cât de mult stagnează acest lucru procesul de integrare europeană? Ce e de făcut, concret, în acest caz?

Rodica Iordanov: Sunt mai multe opțiuni pe care trebuie să le luăm în discuție cu seriozitate și pentru care trebuie să găsim soluții reale. Evident că varianta ideală – și pentru Republica Moldova – este să înțelegem că integrarea europeană nu se face pentru Uniunea Europeană, ci în beneficiul direct al Republicii Moldova. Așadar, interesul și oportunitatea noastră în acest moment este să identificăm acel minim necesar – acele condiții de bază – pentru a putea începe să lucrăm serios la calitate și să facem primele investiții sau chiar investiții mai consistente în infrastructura de mediu. Știți foarte bine: în domeniul gestionării deșeurilor se lucrează, se lucrează chiar destul de mult. Dar cred că ar trebui să găsim pârghii concrete pentru a accelera aceste procese, pentru că, uneori, ele sunt blocate de prea multă birocrație.Pe de altă parte, așa cum am menționat mai devreme, este vorba și despre cultură și despre percepția solidarității în domeniul mediului. Multe dintre stagnări se întâmplă pentru că cetățenii nu sunt receptivi, iar autoritățile – la fel.

Nerespectarea perioadei de tranziție poate duce la sancțiuni

IPN: Li se oferă tomberoane, dar când nu există mașina care să vină să colecteze acest gunoi?

Rodica Iordanov: Sau auzim declarații de genul: „De ce faceți stația de tratare sau stația de transfer chiar în localitatea noastră? Nu avem nevoie să ne murdărim localitatea! De ce trebuie ca deșeurile din tot raionul să vină la noi?” Astfel de abordări nu sunt corecte și nu duc la dezvoltare. Problema cea mai mare rămâne, însă, comunicarea. O altă soluție ar fi, evident, ca în procesul negocierilor pe anumite componente să cerem o tranziție. Dar trebuie să înțelegem că această tranziție – din câte îmi dau seama – poate fi, maxim, de 5 ani. Dacă până atunci nu reușim să facem față, situația se complică.

IPN: Ce ar însemna mai exact această tranziție?

Rodica Iordanov: Pentru unele componente, am putea cere o perioadă mai mare de implementare, având în vedere că ne-am propus ca țintă anul 2030 pentru a fi recunoscuți ca parte componentă a Uniunii Europene. Asta ar însemna că, în cadrul negocierilor, am putea solicita o perioadă de tranziție de maximum 5 ani, incluzând și anii de pregătire până în 2030. Deci, avem o marjă de timp, dar aceasta ar însemna că, odată ce această perioadă expiră, o altă tranziție nu va fi oferită. De ce nu poate dura până în 2030? Pentru că avem la dispoziție maxim 5-10 ani pentru implementare, ceea ce este foarte ambițios și trebuie să recunoaștem că toți trebuie să depunem efort. În cazul în care această perioadă de tranziție nu este respectată, vom fi avertizați o dată, de două ori și apoi o a treia oară. Ulterior, putem primi ceea ce se numește procedura de infringement, care poate duce la judecată, unde vom fi recunoscuți că nu respectăm standardele minime impuse de legislație. Atunci vor urma penalități, iar acestea sunt foarte mari. De aceea este important să înțelegem acum că trebuie să depunem eforturi pentru a evita etapa penalităților. Aceste penalități sunt suportate doar din bugetul statului, iar mai bine investim acum măcar minimul necesar pentru a demonstra deschiderea, capacitatea și dorința noastră de a respecta legislația comunitară.

IPN: Cum credeți la moment se fac acele investiții, acel minim de investiții necesar pentru ca să pornească carul din loc și această schimbare de mediu, de calitatea mediului să fie sesizabilă cumva?

Rodica Iordanov: Din câte cunosc, în prezent există deja investiții acceptate și în curs de implementare, inclusiv în domeniul gestionării deșeurilor.

Dacă vom depune eforturi suplimentare și vom alerta colegii să accelereze lucrurile, procesul va avea rezultate până la etapa negocierilor. Vom putea demonstra deschiderea și capacitatea noastră, pentru că este esențial să dovedim aceste aspecte de bază: în ceea ce privește împădurirea, restabilirea naturii, protecția mediului și a biodiversității. Și aici există investiții deja lansate. De exemplu, au fost făcuți primii pași în direcția creării unor indicatori de performanță (KPI), pentru a avea o mai mare claritate în procese. Este necesar, la fel, să depunem eforturi în acest sens și să alertăm colegii, pentru că pepinierile trebuie construite, trebuie să existe și să funcționeze eficient. Există deschidere și în ceea ce privește infrastructura pentru monitorizare. Știm că Serviciul Hidrometeorologic de Stat beneficiază de sprijin din partea Băncii Mondiale, pentru îmbunătățirea rețelelor de monitorizare. De asemenea, Programul Națiunilor Unite pentru Dezvoltare (PNUD) are mai multe proiecte care oferă sprijin în colaborare cu Uniunea Europeană. Comisia Europeană, la rândul ei, a lansat două proiecte importante în Republica Moldova, în domeniul schimbărilor climatice. Aceste investiții sunt esențiale. Ele au fost lansate relativ recent – în perioada 2024–2025.

Proiectele legate de gestionarea deșeurilor sunt active încă din 2019, iar acești primi pași contribuie la consolidarea infrastructurii. Pe partea de resurse de apă, avem doar unul sau două proiecte mai mari. Aș spune că aici este nevoie de un spațiu mai mare de intervenție – în special pentru restabilirea și revitalizarea cursurilor de apă. Activitățile incorecte din trecut, combinate cu efectele schimbărilor climatice, au avut un impact major. Am pierdut multe bazine și corpuri de apă, unele au fost complet colmatate. Prin urmare, este esențial să le restabilim, dar trebuie spus clar că aceste intervenții necesită investiții mari.

Nistrul și Prutul sunt sigure, dar râurile interne se confruntă cu o poluare critică

IPN: Ați atins un subiect foarte important — era, de altfel, următoarea mea întrebare: calitatea apei în Republica Moldova. În multe zone din țară, oamenii se confruntă cu apă de proastă calitate. Avem numeroase știri pe această temă și, în calitate de expertă în domeniu, voiam să vă întreb: ce măsuri concrete și eficiente vedeți ca fiind necesare în acest sector și cum ne-am putea alinia la directivele Uniunii Europene privind apa potabilă și apa uzată?

Rodica Iordanov: În realitate, în Republica Moldova, Nistrul și Prutul au o calitate bună a apei, datorită faptului că sunt râuri curgătoare – fluviu, respectiv râu. Aceste ape se păstrează mai bine, deoarece se autocurăță natural în procesul de curgere. Din păcate, situația este mult mai gravă pe râurile interne – râurile mici – unde calitatea apei este mult mai slabă, iar în unele cazuri, chiar critică. Această situație se datorează, în majoritatea cazurilor, lipsei infrastructurii de epurare a apelor uzate. În multe localități din țară nu există deloc sisteme de epurare, iar acest lucru afectează direct calitatea apelor. Trebuie, de asemenea, să recunoaștem că unele întreprinderi și activități economice nu respectă legislația națională privind epurarea apelor uzate. Fie nu epurează apele corespunzător, fie nu încheie contracte cu agențiile sau structurile de apă-canal din țară, care ar trebui să asigure acest proces.

IPN: De ce nu sunt taxați?

Rodica Iordanov: Sunt.

IPN: Oamenii.

Rodica Iordanov: Sunt taxați – chiar am avut foarte multe discuții cu colegii de la Apă-Canal Chișinău. Și ei sunt taxați, iar agenții economici, la rândul lor, sunt taxați de Inspectoratul pentru Protecția Mediului. Însă situația este mai complicată și, într-un fel, chiar interesantă – dar este deja o temă de discuție pentru juriști, pentru că, de regulă, procesele-verbale de sancționare sunt atacate în instanță. Agenții economici nu sunt mulțumiți, contestă amenzile, iar procesele fie se tergiversează, fie sunt blocate, ținând cont și de faptul că instanțele de judecată sunt foarte aglomerate.Așadar, totul rămâne într-un proces continuu și incert.

O altă problemă majoră este lipsa sistemului de monitorizare la nivel de unitate industrială. De exemplu, avem doar un singur laborator acreditat, cel de la Apă-Canal Chișinău, care poate analiza calitatea apelor uzate.Sunt foarte mulți factori care contribuie la situația în care, deși agentul economic este taxat, nu toți banii ajung efectiv în bugetul de stat. De ce? Pentru că mecanismul actual este greoi, complicat și, uneori, ineficient – iar agenții economici încearcă pur și simplu să supraviețuiască în acest sistem. Nu aș spune că este o lacună propriu-zisă, ci mai degrabă o realitate de care ne ciocnim, generată de lipsa unei infrastructuri corespunzătoare.

Fără laboratoare independente, fără siguranță în sistem

IPN: Un cerc vicios.

Rodica Iordanov: Este, de fapt, un cerc vicios, pentru că lipsa unui sistem de laboratoare independente duce la faptul că nu avem probe contradictorii. Avem doar proba oferită de Apă-Canal, dar nu avem o a doua opinie, o analiză separată care să confirme sau să infirme rezultatele prezentate. Aceasta este o situație care, din păcate, rămâne nerezolvată și reprezintă o temă de discuție ce necesită investiții semnificative. Dacă vorbim despre apele uzate, lipsa sistemelor de epurare în localități și de-a lungul cursurilor de apă contribuie în mod direct la scăderea calității apei. În plus, după cum am menționat și anterior, gestiunea în sistemul agricol nu este întotdeauna prietenoasă cu mediul, în special cu apele.Probabil ați observat și dumneavoastră că tot mai mulți agenți economici și fermieri își construiesc bazine de acumulare a apei din surse freatice.

Este, de fapt, o tendință pozitivă, atât pentru agricultură, cât și pentru mediu: apa nu este irosită, se poate acumula pentru perioadele secetoase, se reduc riscurile de inundații rapide cauzate de ploi torențiale, se permite o gestionare mai eficientă a resurselor de apă. Rămâne însă esențial să restabilim pădurile, pentru că ele: mențin calitatea apei, reduc pierderile de sol fertil, ajută la limitarea eroziunii și la prevenirea colmatării râurilor. Am văzut chiar recent, pe rețelele sociale, filmulețe cu vânturi puternice care au spulberat stratul fertil de pe câmpuri. S-a întâmplat pentru că nu avem păduri de protecție, terenurile au fost secate, tăiate, iar seceta a amplificat efectele.

Toate aceste fenomene sunt conectate și contribuie împreună la degradarea resurselor naturale. Ce facem pentru apa potabilă? Trebuie să avem sisteme moderne de tratare a apei, să dezvoltăm rețele de apeduct, iar țeava prin care circulă apa trebuie să corespundă cerințelor tehnice – nu mai putem folosi țevi vechi sau ușor degradabile, investițiile în rețea sunt esențiale și trebuie să ne asigurăm că în rețea ajunge apă potabilă, nu apă tehnică. Apa trebuie tratată corect, chiar din momentul în care este pompată din subteran. Nu mai putem permite ca apa care ajunge la robinetul cetățeanului să fie etichetată ca „apă tehnică”, dar în același timp să fie folosită pentru gătit sau băut – acest lucru nu este corect, nici legal și nici sănătos.

IPN: Așadar, ca o concluzie, putem spune că nivelul calității mediului — fie că vorbim despre apă, aer sau alimentele pe care le consumăm — este direct proporțional cu speranța de viață a oamenilor dintr-o comunitate. De aceea, responsabilitatea revine, în primul rând, celor aflați la guvernare, care ar trebui să implementeze politici adecvate, cu impact real asupra calității mediului. Însă, în egală măsură, ține și de fiecare dintre noi, de asumare și de conștientizarea faptului că trebuie să ne pese de mediul în care trăim. Nu este suficient doar să ne plângem, ci trebuie să acționăm concret în această direcție.

Rodica Iordanov: Ați încheiat foarte frumos. Eu cred că momentul acela de „mărire a nemulțumirii”, de a ne plânge unii altora, ar trebui să rămână în trecut. Acum este timpul să fim proactivi. Trebuie să înțelegem că fiecare întrebare trebuie să-și găsească o soluție. Iar soluțiile trebuie discutate deschis, identificată cea mai bună alternativă — una care să nu fie în interesul unui grup sau al unui partid, ci în interesul statului în sensul său larg: cu toți cetățenii, cu toată infrastructura, cu întregul mediu de afaceri. Statul, în această accepțiune largă, trebuie să aibă bunăstarea cetățeanului drept prioritate absolută.